Joni Eareckson Tada diagnosticată cu cancer!

După aflarea acestei veşti Joni a făcut o declaraţi extraordinară!

“Deşi cancerul este ceva nou, sunt gata să primesc de la Dumnezeu tot ce a îngăduit pentru mine. Da, ştiu că este alarmant, dar vreau să ştiţi că eu şi Ken suntem pe deplin convinşi că Dumnezeu ne va mări credinţa, ne va lumina speranţa şi va întări mărturia pe care o avem faţă de ceilalţi”.

Credem că Dumnezeu o va întării să treacă biruitoare şi peste această încercare ca peste toate celelalte care au fost peste viaţa ei!

Sursa. christiantoday.com

Ce lucru neobişnuit faceţi?

Este întrebarea pe care o punea Domnul Isus ucenicilor săi… (Matei 5.47)

Neobişnuit:

  • este a crede când toată lumea se îndoieşte;
  • este de a fi bine dispus când totul este dificil;
  • este de a fi surâzător când toată lumea este ursuză;
  • este de a vedea frumosul, în ciuda mediocrului şi urâtului;
  • este de a fi mulţumit cu ceea ce rămâne în loc de aplânge după ce s-a pierdut;
  • este de a iubi într-un mediu ostil;
  • este de a vibra într-un mediu amorf;
  • este de a servi ca sprijin în loc de a cere sprijin;
  • este de a consola în loc de a începe să compătimeşti;
  • este de a spera când toţi descurajează.