Răutatea inimii…

Un rege înţelept l-a întrebat pe un pictor renumit, dacă poate picta pentru el un balaur.

Fericit să-i slujească regelui, pictorul a răspuns „Desigur!” Dar regele l-a întrebat:”Ai văzut vreodată un balaur?”

Pentru că pictorul nu văzuse niciodată aşa ceva, regele l-a sfătuit: „Du-te şi caută mai întâi un balaur, priveşte-l, analizează-l, apoi vino şi pictează-l!”

Pictorul ştia că balaurii sunt figuri din basme dar a început să cugete adânc la îndemnul împăratului.

Probabil împăratul a vrut să spună să caut un om la fel de rău ca un balaur”…! gândea el.

S-a gândit că cei mai răi oameni se află în închisoare şi merse să caute acolo. Se inspiră din persoana unui criminal fioros.

Se întoarse la rege spunându-i că este pregătit de a începe lucrarea.

Însă regele îl întrebă: „Te atrage acel balaur?”

– „O, nu, nicidecum!” ripostă pictorul.

– „Atunci du-te şi mai caută! Caută un balaur care te atrage şi nu te înspăimântă!”

După ani de meditaţie, pictorul se întoarse la palat spunând: „Am găsit balaurul de care mi-aţi vorbit şi sunt gata să-l pictez!

Este biata mea inimă rea. Pe ea o voi picta!”

Iar pictorul îşi făcu autoportretul şi inima cu tot ce are rău în ea.

Inima, sediul sentimentelor umane! Izvorul răului!

Avea dreptate pictorul?

Omul, în orgoliul lui urăşte lumina pe care Cuvântul o aduce asupra stării sale. Omul se crede bun sau cel puţin în stare de a se îmbunătăţi, cu toate că Dumnezeu ne spune contrariul.

Căci dinăuntru, din inima oamenilor ies gândurile rele, preacurviile, curviile, furtişagurile,  (….) „ Marcu, 7.21-22

Singura cale de îmbunătăţire este primirea darului Lui Dumnezeu:

„Vă voi da o inimă nouă  (….)”  Ezechiel 36.26

resures crestine.ro

Un imn deosebit – George Matheson

O, Dragoste care nu vrei să mă laşi, În Tine îmi odihnesc sufletul ostenit,

Îţi dau înapoi viaţa pe care o am, Ca-n adâncimile oceanului Tău cursul ei

Să fie mai plin, mai îmbelşugat.

 

O, Lumină care mergi mereu pe calea mea, Torţa mea care abia mai pâlpâie Ţi-o dau Ţie,

Inima mea îşi reface raza împrumutată, Ca-n strălucirea soarelui Tău ziua ei

Să fie mai luminoasă, mai frumoasă.

 

O, Bucurie care mă cauţi în durere, Nu pot să-mi închid inima faţă de Tine,

Merg pe urmele curcubeului prin ploaie, Şi simt că promisiunea nu este-n zadar,

Că dimineaţa va fi fără lacrimi.

 

O, Cruce care-mi înalţi capul, Nu îndrăznesc să cer să fiu ascuns de Tine,

Las moartă în praf gloria vieţii, Şi din pământ de-acolo înfloreşte roşie

Viaţa care nu va avea sfârşit.

George Matheson  – predicator scoţian orb 1882