Să semănăm în cer!

Nu cumva milostenia-i risipă? nu cumva e cheltuială? Nu, ci un câştig, o afacere bună! Iar unde-i afacere bună acolo-i şi câştig; unde-i sămânţă, acolo-i şi seceriş. De ai avea de lucrat o ţarină cu pământ bun şi gras, pe care trebuie să arunci multă sămânţă, şi n-ai mai avea sămânţă, ai mai şi împrumuta de la alţii; ei bine zgârcenia într-o treabă ca aceasta ai socoti-o pagubă; dar când e vorba să semeni în cer, unde nu te poţi aştepta la timpuri neprielnice, ci să culegi rod îmbelşugat de pe urma seminţelor aruncate, şovăi, pregeţi şi nu te gândeşti că pierzi de te zgârceşti şi câştigi de nu te zgârcceşti.

Împrăştie-ţi, dar, bogăţia, ca să n-o pierzi! N-o ţine la tine, ca s-o ai! Arunc-o, ca s-o păstrezi! Cheltuieşte-o, ca s-o câştigi! Chiar de-ar trebui s-o păstrezi n-o păstra, că negreşit o pierzi!

Încredinţeaz-o lui Dumnezeu! Din mâna Lui nimeni n-o poate răpi! Nu da bani cu camătă, că nu ştii de-ai să câştigi! Ci împrumută-L pe Cel Ce-ţi dă o dobândă mai mare decât capitalul! Dă-ţi banii tăi cu împrumut acolo unde nu-i invidie, unde nu-s pârâş, unde nu-i viclenie, unde nu-i teamă! Împrumută-L pe Cel Ce n-are nevoie de nimic, dar are nevoie de dragul tău!

Împrumută-L pe Cel Ce hrăneşte pe toţi, dar suferă de foame, ca tu să nu flămânzeşti! Împrumută-L pe Cel Ce s-a făcut sărac, ca tu să te îmbogăţeşti! Dă-ţi banii tăi cu împrumut acolo unde nu-i moarte! Dobânda aceasta îţi dă Împărăţia Cerurilor; cealaltă iadul; una e rodul filozofiei, cealaltă a iubirii de argint; una e rodul iubirii de oameni, cealaltă a cruzimii. Ce cuvânt de apărare vom avea, dar, când putem câştiga şi mai mult şi mai sigur şi la timp potrivit şi în multă libertate şi fără batjocură şi fără teamă şi fără primejdie, dar părăsim acest câştig şi alergăm după celălalt, ruşinos, murdar, primejdios, pierzător, care ne pregăteşte cuptorul ce îngrozitor?

Ioan Gură de Aur

Bucuraţi-vă în Domnul, nu în diavolul!

Când Pavel îţi citeşte din epistolele sale şi tu nu iei aminte, când predică Ioan şi tu nu asculţi, cum mai poţi primi pe sărac când nu primeşti pe apostol? Dar ca să fie necontenit deschise şi săracilor casele noastre şi apostolilor urechile, să curăţim murdăria din urechile sufletului nostru. După cum murdăria şi ceara di urechi, care astupă auzul trupului nostru, tot aşa astupă auzul sufletului nostru şi cântecele cele desfrânate, discuţiile despre anumite afaceri, despre datoriile de bani, despre dobânzi şi împrumuturi, mai grozave decât orice murdărie. Dar mai bine spus, nu numai ce-l astupă, ci-l şi murdăresc. Iar cei ce povestesc aceste lucruri aduc murdărie în urechile sufletului nostru.

Cum se bucură urechile sufletului?

Spune-mi te bucuri când auzi că se huleşt numele lui Dumnezeu? Nu-i aşa că te cutremuri şi-ţi astupi urechile? O cred! De ce? Pentru că nici tu nu huleşti pe Dumnezeu. Fă acelaş lucru şi cu cuvintele de ruşine! Şi dacă vrei să-mi atraţi lămurit că nu te bucuri să rosteşti cuvine de ruşine, atunci nici nu suferi să le auzi! Cum vei putea ajunge om virtuos, când îţi hrăneşti auzul cu astfel de cuvinte? Cum vei putea să înduri sudorile înfrânării pentru castitate, când îţi scurgi încetul cu încetul viaţa în râs, în cântece desfrânate şi în cuvint de ruşine? Abia de poate să se păstreze sfânt şi curat un suflet neîntinat de toate aceste murdării, dar unul hrănit cu astfel de cuvinte şi cântece cum se va ţine curat? Cum vom putea fugi de cuptorul acela când facem din viciu o artă, o meserie? N-ai auzit ce spune Pavel? „Bucuraţi-vă în Domnul!” Filipeni 4.4. N-a spus: „Bucuraţi-vă în diavolul!”

Cum sebucură ochii sufletului?

Cum vei putea asculta de Pavel? Cum vei mai putea simţi păcatele tale când eşti mereu ameţit de cele ce vezi? Nu-i de mirare, nici lucru că ai venit la biserică. Dar mai bine spus, e de mirare. Aici ai venit fără chef şi de mântuială; dincolo, însă alergi cu grabă şi cu multă tragere de inimă. Se vede aceasta din cele ce aduni când te întorci acasă. Fiecare din voi aduceţi acasă, strânsă la un loc, toată mocirla de cuvinte… dar mai bine spus n-o aaduceţi numai în casă, ci fiecare o aduce în sufletul lui. Întorci spatele cuvintelor de care nu trebuie să te scârbeşti, iar de care trebuie să te scârbeşti nu le urăşti, ci chiar le iubeşti. Dar nimeni nu simpte necurăţia asta. Pentru că nu ne înfricoşăm de ceea ce trebuie, ci ne temem de ceea ce nu trebuie.

Cum te bucuri?

dacă vrei să te distrezi, du-te în grădini sau parcuri, pe malurile râurilor sau ale lacurilor, plimbă-te prin câmpuri, pe dealuri (ca Isaac în Gen. 24.63), ascultă cântecul greierilor, du-te deseori la paturule de suferinţă, unde-i sănătate trupului şi folos cugetului tău, unde nu-i vătămare, nici alergare după plăcere. Ai soţie, ai copii! Ce plăcere o poate egala? Ai casă ai prieteni! Acestea-s cele ce desfăteză şi ne dau şi câştig, pe lângă curăţie trupească şi sufletească. Spune-mi ce este mai dulce decât copiii? Ce este mai dulce decât soţia pentru un bărbat care vrea să trăiască curat la trup şi la suflet? Se spune că bărbaţii au rostit cândva un cuvânt plin de înţelepciune. Auzind de teatre nelegiuite şi de distracţie plină de păcate, au spus: „Romanii au născocit aceste distracţii ca şi cum n-ar avea copii şi soţii” Prin aceste cuvinte au vrut să arate că nimic nu-i mai dulce decât copiii şi soţia, dacă vrei să duci o viaţă curată.

Conluzie

Aşadar să nu mai discutăm în zadar, să nu mai născocim cuvinte de apărare fără temei! O singură apărare este bună. Să fugim de cuptorul babilonian, să stăm departe de desfrânata egipteancă, chiar dacă ar trebui să scăpăm din mâinile ei cu trupul gol. Făcând aşa, ne vom bucura de mari plăceri, conştiinţa nu ne va ma acuza, vom petrece toată viaţa curaţi la suflet şi la trup şi vom dobândi şi bunătăţile viitoare, cu harul şi iubirea de oameni a Domnului nostru Isus Hristos, a Căruia este slava şi puterea, acum şi în vecii vecilor. Amin

Ioan Gură de Aur – episcop al Constantinopolului la Antiohia în 390 d.H.

Eminescu – sfânt?!

Am lăsat să treacă o zi mai limiştită la mine pe blog după nebunia pe care a produs-o afirmaţiile pe care le-a făcut un anume Pavel Coruţ şi anume că: „Biblia prezintă o serie de minciuni” sau că „Isus Hristos nu este fiul lui Dumnezeu”, afirmaţii care în mine au agitat duhul meu şi nu m-am putut abţine făra să vin cu comentarii.

Începând de ieri altă ştire a făcut senzaţie pe la noi şi anume propunerea cu care a venit Liga Scriitorilor Români, cu privire la canonizarea lui Mihai Eminescu. Mie personal acest demers mi se pare o nebunie, şi cred că nu greşesc când fac o astfel de afirmaţie, nu poţi să ceri să fie canonizat o persoană care cunoaştem din istorie ce fel de viaţă a trăit, şi nu vreau să intru în amănunte aici.

Este perfect adevărat ca poet a fost unul excelent, chiar la mine pe blog în data de 15 ianuarie am postat o informaţie cu privire la ziua lui de naştere, dar nu poţi să-l pui în rândul celor care cu adevărat au avut o viaţă sfântă ca: Ioan Chrysostom (sau Ioan Gură de Aur), Ioan Damaschinul, Tertulian, şi alţii.

Vreau să vedem că şi alţi oameni cu carte din ţara asta gândesc la fel şi cred că gândesc încă matur din punct de vedere creştinesc:

Eu cred că în această vreme trebuie să ne îndreptăm privirea mai mult ca niciodată spre Dumnezeul Trinitar pe care ni-l prezintă Sfânta Scriptură, şi dacă vom face lucrul acesta prezenţa lui Dumnezeu Tatăl, a Domnului Isus Hristos şi Duhului Sfânt este garantată peste noi.