Îţi poţi depăşi trecutul

trecut„Iţi vei aduce aminte de ele ca de nişte ape care s-au scurs” Iov 11:16

Tamar a experimentat pierderea a doi soţi şi trauma unui abuz sexual. Dar viitorul ei a fost mai măreţ decât trecutul, pentru că ea a dat naştere unui copil care a devenit strămoşul Domnului Isus. Ce onoare! Tu cel rănit, poţi ieşi la liman din această experienţă dureroasă şi poţi cânta cântarea celui biruitor. Prin harul lui Dumnezeu poţi învăţa să trăieşti în prezent şi să laşi în urmă trecutul. Cum? Petrecând timp în prezenţa lui Dumnezeu şi lăsând ca dragostea Lui să atingă zonele dureroase din lăuntrul tău. Dă-i toate secretele tale lui Dumnezeu – şi lasă-le acolo. El poate scoate nefericirea din memoria ta aşa cum scoţi veninul din înţepătura unei insecte; apoi va începe vindecarea.

Iov care şi-a pierdut sănătatea, averea şi familia, a trăit ca să vadă împlinindu-se aceste cuvinte: „îţi vei uita suferinţele, şi-ţi vei aduce aminte de ele ca de nişte ape care s-au scurs”. Mergi înainte, stai în şuvoiul harului lui Dumnezeu şi elibereaz-o. Las-o pe toată să plece. Era noapte, dar acum e zi! Lasă-L pe Dumnezeu să te ţină în braţe în siguranţă. Acolo poţi lăsa ca trecutul tău să cadă ca o haină. Poate nu-l vei uita, dar nu va mai trebui să-l porţi: „Te vei culca şi nimeni nu te va tulbura” (v. 19). Gata cu învârtitul prin cameră, gata cu coşmarurile, gata cu teama pentru ziua de mâine. Ruşinea a fost spălată şi harul şi-a luat locul pe tron. Ridică-te în numele lui Hristos şi exercită-ţi autoritatea peste toate amintirile care te ţin legat de trecut.

Lasă-L pe Dumnezeu să-ti vindece rănile, să rupă lanţurile şi să te elibereze.

Păstrează-ţi nădejdea vie

„Vei fi plin de încredere, şi nădejdea nu-ţi va fi zadarnică” Iov 11:18

Speranţa este o forţă puternică. Ea determină mintea să exploreze orice unghi posibil. Ea te face să învingi orice obstacol care te înspăimântă. Ea este absolut esenţială pentru viata pe care vrea Dumnezeu să o trăieşti. Este combustibilul cu care funcţionează inima ta. Este singura dife­renţă, cea mai mare între cei ce perseverează şi cei ce renunţă. Speranţa este ceea ce face cuplurile să spună: „Da”, fără vreo garanţie şi mai târziu, după toate promisiunile încălcate, să adune cioburile şi să încerce din nou ştiind că poate fi mai bine. Este motivul pentru care com­pozitorii trec prin agonie pentru o compoziţie şi artiştii pentru o pictură, crezând că o rază a fru­museţii va străluci din strădania lor. Aşa cum bătrânul Henri Matisse chinuit de o artrită îngrozi­toare, când a fost întrebat de ce continuă să-şi mai ia în fiecare zi pensula în degetele umflate, el a răspuns: „Durerea dispare; frumuseţea rămâne”. Lucrând la pictarea Capelei Sixtine, Michelangelo a devenit atât de descurajat că a vrut să renunţe. Dar în fiecare dimineaţă speranţa l-a împins să se urce pe scară pentru a-şi încheia magnifica viziune. Speranţa a fost cea care l-a făcut pe Avraam să plece de acasă fără să ştie unde-l duce Dumnezeu. Ea l-a făcut pe Pavel să provoace autorităţile Romei. Este ceea ce i-a determinat pe proorocii Vechiului Testament să vor­bească în sala palatului! Acesta nu este optimism orb, ci credinţă focalizată şi speranţă – în Dumnezeu. „Căci Tu eşti nădejdea mea … în Tine mă încred din tinereţea mea” (Psalmul 71:5). Poţi supravieţui în urma pierderii multor lucruri, dar nu şi când ţi-ai pierdut speranţa. Nimeni nu a experimentat o pierdere mai mare decât Iov, şi totuşi, el a scris: „Vei fi plin de încredere, şi nădejdea nu-ţi va fi zadarnică”.

Aşa că păstrează-ţi vie speranţa încrezându-te în Dumnezeu!

Ajutor prin tăcere…

Un pastor povestea despre vizita pe care a făcut-o unei familii dintr-un sat. Sosind acasă la ei a fost întâmpinat de gospodina casei care aspus: „Am ştiut că o să treceţi azi pe la noi. Am mare nevoie de ajutor. Nu ştiu ce să fac.” Apoi i-a spus ce probleme avea, lucruri care l-au făcut pe pastor să lăcrimeze, pentru că erau dincolo de orice capacitate de-a sa să le poată rezolva. Nu ştia ce să spună, aşa că a continuat să asculte cu răbdare pănă când femeia, zâmbind, printre lacrimi, a exclamat: „Vă mulţumesc mult că aţi venit! Este exact de ce aveam nevoie!” Pastorul a comentet: „Am ştiut atunci că avea nevoie de înţelegere şi nu sfatul meu înţelept.”

Comentând şcena din Iov 2.13, pastorul englez W.F. Adeney, a scris: „Compasiunea poate fi arătată prin tăcere. Acele şapte zile şi şapte nopţi de tăcere sunt un spectacol sublim. Mângâietorii lui Iov au început bine. Ar fi fost bine pentru reputaţia lor ca la sfârşitul săptămânii să fi plecat acasă. Ar fi fost cunoscuţi ca modele de oamenii ce încurajează şi mângâie pe alţii şi nu ar fi devenit personificarea torţionarilor morali. Adeseori facem greşeli crezând că „trebuie să spunem ceva”. Adney încheie:”În necaz nu este nevoie de sfaturi ci de simpatie, de înţelegere şi aceasta se poate arăta cel mai bine printr-o lacrimă, printr-o strângere de mână cu dragoste.”

Când cineva ne împărtăşeşte o povoară, este natural să vrem să-l ajutăm la rezolvarea problemei sale. Dar oamenii, adesea, doresc doar să găsească pe cineva care să-i asculte cu compasiune. De aceea ne putem exprima simpatia cel mai bine prin tăcere.

Poetul creştin Costache Ioanid spune:

„Când fraţii mei au răni ce dor, / Să-mi fie braţul meu sfios, / Să nu apăs în rana lor, / Căci nu eu vindec, ci Hristos.”

Poţi să spui şi tu aşa?

Când citim Cuvântul lui Dumnezeu, este important să remarcăm declaraţiile de credinţă şi de consacrare pe care le-au rostit cei ce au fost predaţi Domnului. Ne putem întreba apoi pe noi înşine decă am putea rosti şi noi acelaşi cuvinte. Conţin ele şi experienţa umblării noastre cu Dumnezeu sau sunt doar mărturia unor stări care ne sunt total străine? Doresc din toată inima ca Dumnezeu să folosească culegerea de versete care urmează pentru a ne îndemna pe toţi şă fim „o jertfă vie, sfântă şi plăcută lui Dumnezeu” Romani 12.1

  • Iov: „N-am părăsit poruncile buzelor Lui; mi-am plecat voia la cuvintele gurii Lui”. Iov 23.12
  • Iov: „Dar ştiu că Răscumpărătorul meu este viu, şi că se va ridica la urmă pe pământ”. Iov 19.25
  • David: „Domnul este Păstorul meu; nu voi duce lipsă de nimic”. Ps. 23.1
  • David: „Am necurmat pe Domnul înaintea ochilor mei: când este El la dreapta mea, nu mă clatin…Îmi vei arăta cărarea vieţii; înaintea Feţei Tale sunt bucurii nespuse şi desfătări veşnice în dreapta Ta”. Ps. 16.8,11
  • Isaia: „Atunci am zis: „Vai de mine! Sunt pierdut, căci sunt un om cu buze necurate, locuiesc în mijlocul unui popor tot cu buze necurate, şi am văzut cu ochii mei pe Împăratul, Domnul oştirilor!” Isaia 6.5
  • Isaia: „Iată-mă trimite-mă!” Isaia 6.8
  • Maria: „Iată, roaba Domnului; făcândumi-se după cuvintele tale!” Luca 1.38
  • Magii: „I-am văzut steaua în Răsărit, şi am venit să ne închinăm Lui”. Matei 2.2
  • Ioan Botezătorul: „Trebuie ca El (Isus Hristos) să crească, iar eu să mă micşorez”. Ioan 3.30
  • Simon Petru: „Doamne, la cine să ne ducem? Tu ai cuvintele vieţii veşnice. Şi noi am crezut şi am ajuns la cunoştinţa că Tu eşti Hristosul, Sfântul lui Dumnezeu”. Ioan 6.68, 69
  • Orbul vindecat: „Eu una ştiu: că am fost orb, şi acum văd”. Ioan 9.25
  • Saul din Tars: „Soamne, ce vrei să fac? Fapte. 9.6
  • Apostolul Pavel: „Am fost răstignit împreună cu Hristos, şi trăiesc… dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine…” Galateni 2.20
  • Apostolul Pavel: „Căci pentru mine a trăi este Hristos şi a muri este un câştig” Filipeni 1. 21
  • Apostolul Pavel: „… căci ştiu în cine am crezut. Şi sunt încredinţat că El are putere să păzească ce I-am încredinţat pănă în ziua aceea”. 2Timotei 1.12
  • ISUS HRISTOS: „Iată Eu vin curând; şi răsplata Mea este cu Mine, ca să dau fiecăruia după fapta lui. Eu sunt Alfa şi Omega, Cel dintâi şi Cel de pe urmă, Începutul şi Sfârşitul”. Apocalipsa 22.12-13

Fie ca harul şi pacea lui Dumnezeu să fie peste noi, aşa cum a fost în vechime cu cei care I-au fost credincioşi.

Dumnezeu să ne binecuvinteze!