Dumnezeu poate îţi spune „Aşteaptă”!

asteptare 1„Domnul întăreşte paşii omului” (Psalmul 37:23)

Ce ar trebui să faci când uşile pe care credeai că ţi le-a deschis Dumnezeu ţi se închid în nas? Te gândeşti: „Doamne, am făcut tot ce trebuie. De ce mi se întâmplă asta?” Fii pe pace, Dumnezeu încă îţi călăuzeşte paşii.

Când speranţele parcă ţi s-au năruit şi când planurile ţi s-au schimbat, încrede-te in înţelepciunea Lui superioară şi în dragostea Lui neschimbătoare. Dumnezeu are deja un plan pentru viaţa ta, alcătuit de la început până la sfârşit, aşa că încrede-te că El va rezolva lucrurile spre binele tău (Isaia 46:10-11). Dacă mai aştepţi puţin, durerea ţi se va transforma în laudă când îţi vei da seama că El tocmai a închis o uşă mai mică pentru a deschide una mai mare.

Momentul este foarte important!

Când începi să înţelegi care e momentul ales de Dumnezeu, vei putea coopera mai bine cu El. Când nu ştii, învaţă să aştepţi cu încredere în Cel ce ştie. Problema pe care mulţi dintre noi o avem este că încercăm să preluăm rolul de conducere în relaţia noastră cu Dumnezeu şi asta nu merge. Dumnezeu are acel rol şi nu ni-l va da nouă! El ne dă învăţături şi noi trebuie să le urmăm, chiar şi când nu ne plac sau când nu ne place calea pe care ne duce. „De ce Îi ia atât de mult timp să facă asta?” întrebi tu. Pentru că întrebările care nu au primit răspuns produc încredere. Când nu ştii, începi să te încrezi în Cel ce ştie şi asta te face să creşti în credinţă.

Dumnezeu are un plan şi un timp stabilit iar ţinerea în camera de aşteptare face parte din pregătirea noastră. Dacă astăzi ne aflăm acolo, nu uita că numai când ajungi la un nou nivel de maturitate, Dumnezeu îşi revarsă un nou nivel de binecuvântare peste viaţa ta.

Poţi să spui şi tu aşa?

Când citim Cuvântul lui Dumnezeu, este important să remarcăm declaraţiile de credinţă şi de consacrare pe care le-au rostit cei ce au fost predaţi Domnului. Ne putem întreba apoi pe noi înşine decă am putea rosti şi noi acelaşi cuvinte. Conţin ele şi experienţa umblării noastre cu Dumnezeu sau sunt doar mărturia unor stări care ne sunt total străine? Doresc din toată inima ca Dumnezeu să folosească culegerea de versete care urmează pentru a ne îndemna pe toţi şă fim „o jertfă vie, sfântă şi plăcută lui Dumnezeu” Romani 12.1

  • Iov: „N-am părăsit poruncile buzelor Lui; mi-am plecat voia la cuvintele gurii Lui”. Iov 23.12
  • Iov: „Dar ştiu că Răscumpărătorul meu este viu, şi că se va ridica la urmă pe pământ”. Iov 19.25
  • David: „Domnul este Păstorul meu; nu voi duce lipsă de nimic”. Ps. 23.1
  • David: „Am necurmat pe Domnul înaintea ochilor mei: când este El la dreapta mea, nu mă clatin…Îmi vei arăta cărarea vieţii; înaintea Feţei Tale sunt bucurii nespuse şi desfătări veşnice în dreapta Ta”. Ps. 16.8,11
  • Isaia: „Atunci am zis: „Vai de mine! Sunt pierdut, căci sunt un om cu buze necurate, locuiesc în mijlocul unui popor tot cu buze necurate, şi am văzut cu ochii mei pe Împăratul, Domnul oştirilor!” Isaia 6.5
  • Isaia: „Iată-mă trimite-mă!” Isaia 6.8
  • Maria: „Iată, roaba Domnului; făcândumi-se după cuvintele tale!” Luca 1.38
  • Magii: „I-am văzut steaua în Răsărit, şi am venit să ne închinăm Lui”. Matei 2.2
  • Ioan Botezătorul: „Trebuie ca El (Isus Hristos) să crească, iar eu să mă micşorez”. Ioan 3.30
  • Simon Petru: „Doamne, la cine să ne ducem? Tu ai cuvintele vieţii veşnice. Şi noi am crezut şi am ajuns la cunoştinţa că Tu eşti Hristosul, Sfântul lui Dumnezeu”. Ioan 6.68, 69
  • Orbul vindecat: „Eu una ştiu: că am fost orb, şi acum văd”. Ioan 9.25
  • Saul din Tars: „Soamne, ce vrei să fac? Fapte. 9.6
  • Apostolul Pavel: „Am fost răstignit împreună cu Hristos, şi trăiesc… dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine…” Galateni 2.20
  • Apostolul Pavel: „Căci pentru mine a trăi este Hristos şi a muri este un câştig” Filipeni 1. 21
  • Apostolul Pavel: „… căci ştiu în cine am crezut. Şi sunt încredinţat că El are putere să păzească ce I-am încredinţat pănă în ziua aceea”. 2Timotei 1.12
  • ISUS HRISTOS: „Iată Eu vin curând; şi răsplata Mea este cu Mine, ca să dau fiecăruia după fapta lui. Eu sunt Alfa şi Omega, Cel dintâi şi Cel de pe urmă, Începutul şi Sfârşitul”. Apocalipsa 22.12-13

Fie ca harul şi pacea lui Dumnezeu să fie peste noi, aşa cum a fost în vechime cu cei care I-au fost credincioşi.

Dumnezeu să ne binecuvinteze!

Cugetări despre tinereţe, maturitate şi bătrâneţe

  • „Am fost tânăr, şi am îmbătrânit…” (DAVID, în Ps. 37.25)
  • „De vrei să acţionezi în stil mare, atunci înflăcărează tinerii. În ei poţi găsi forţă şi sănătate proaspete, iar pe calea aceasta au fost înfăptuite cele mai mari reforme” (Fr. Schlegel n.1772-d.1829, filozof german)
  • „Bătrâneţea omului începe acolo unde se termină însufleţirea lui (I. Ducici n.1874-d.1943, poet sârb)
  • „Când între noi şi tinerii care ne înconjoară simţim interpusă o fisură, când am pierdut capacitatea de a intra în rezonanţă cu ei, am încetat cu siguranţă de a fi tineri” (O. Fedor n.1913-d.1976, medic român)
  • „Pletele albe sunt arhive ale trecutului” (E.A. poe n.1809-d.1849, poet american)
  • „Se duce vremea, trece anul / Ne pare rău că-mbătrânim / Dar nu ne pierde Tu elanul / Cu care vrem să te slujim” (harfa bisericilor penticostale la nr. 757)
  • „V-am purtat pe umăr de la naşterea voastră; până la bătrâneţea voastră Eu voi fi Acelaş, până la cărunteţele voastre vă voi sprijini. V-am purtat, şi tot vreau să vă mai port, să vă sprijinesc şi să vă mântuiesc” (Isaia 46.6)

„Minunat în sfinţenie”

Dumnezeul nostru este un Dumnezeu sfânt şi toate lucrările Lui cu oamenii sunt pline de sfinenie. Este foarte important ca fiecare dintre noi să fie pătruns de această sfinţenie divină, aşa cum s-a întâmplat cu Isaia. În cartea sa, la capitolul 6.6, profetul istoriseşte cum a intrat în Templu şi a fost copleşit de măreţia lui Dumnezeu. Reacţia lui a fost exprimată în exclamaţia: „Sfânt, sfîânt, sfânt este Domnul oştirilor! Tot pământul este plin de măreţia Lui!”

În Apocalipsa 4.8 pătrundem pentru o clipă în atmosfera cerului şi ne întâlnim cu cele patru făpturi vii care stau în jurul tronului strigând fără încetare: „Sfânt, sfânt, sfânt este Domnul Dumnezeu, Cel Atotputernic, care era, care este , care vine!”

Isaia a simţit ceea ce simte orice credincios când este confruntat cu prezenţa sfinţeniei divine. El a strigat: „Vai de mine sunt pierdut căci sunt un om cu beze necurate!”

Şi patriarhul Iov a avut o astfel de experienţă: „Ochiul meu Te-a văzut. De aceea mi-e scârbă de mine şi mă pocăiesc în ţărână şi cenuşă” Iov 42.5-6

Există anumite atribute ale lui Dumnezeu care-L caracterizează doar pe El şi pe care nu le împărtăşeşte cu nimeni: atotputernicia Lui, atotştiinţa Lui şi omniprezenţa Lui. Există însă alte atribute pe care El doreşte să le împărtăşească cu cei care se apropie de El: sfinţenia, neprihănirea, bunătatea şi credincioşia. Apostolul Petru spune: „Fiţi sfinţi, căci Eu sunt sfânt” 1Pettru 1.16; Lev. 11.44

Când citim în Romani 5.6-10 vedem cât de departe suntem noi de sfinţenia divină. În starea lui naturală, omul este păcătos, depravat şi în stare de duşmănie faţă de Dumnezeu. Nu este nici unul neprihănit, nici unul măcar Rom. 3.10. Inima omului este desnădăjduit de rea şi nespus de înşelătoare Ier.17.9.

Când privim la sfinţenia divină şi la starea de păcat a omului, strigăm asemenea oamenilor din Bet-Semeş: „Cine poate sta înintea acestui Dumnezeu sfânt?” Sam.6.20 Sau ca apostolul Pavel: „O nenorocitul de mine! Cine mă va scăpa de acest trup de moarte?” Rom. 7.24

Singurul răspuns posibil îl găsim în versetul următor: „Mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu, prin Isus Hristos” . În această afirmaţie se cuprinde soluţia problemei.

Trebuie să recunoaştem că toţi am păcătuit ca fiul risipitor din Luca 15.21 „am păcătuit”. Apoi trebuie să venim la Domnul Isus, să-i cerem iertare şi curăţire şi să primim haina cea nouă a neprihănirii. În 1Cor. 1.30 ni se spune că neprihănirea lui Hristos devine neprihănirea noastră. Va fi primită neprihănirea lui hristos înaintea lui Dumnezeu? da, va fi primită. El n-a cunoscut păcatul! Dumnezeu îl primeşte pe Hristos şi tot aşa face şi cu aceia care se fac una cu El prin credinţă.

În BIBLIE, găsim două feluri de neprihănire:

  • neprihănirea primită prin Hristos (am fost făcuţi neprihăniţi)
  • neprihănirea pe care ne-o lucrăm noi înşine (trăind în neprihănire)

În 1Ioan 3 citim: „Cine trăieşte în neprihănire, este neprihănit, cum El însuş este neprihănit. Cine nu trăieşte în neprihănire, nu este de la Dumnezeu”.

Haideţe dar să primim neprihănirea lui Hristos şi să ne dăm toată silinţa să facem fapte demne de ea.