„Urmează mai mult”

Rowland Hill a primit o sumă foarte mare de bani pentru a-i da unui pastor foarte sărac. Gîndindu-se că suma era prea mare pentru a fi trimisă toată odată, Hill a trimis numai o mică parte cu o notiţă: „Urmează mai mult!”. După cîteva zile omul a primit un alt plic cu aceeaşi sumă de bani şi cu acelaşi mesaj: „Urmează mai mult!” La intervale regulate, a sosit al treilea, apoi al patrulea plic şi aşa mai departe. De fapt, plicurile au continuat să sosească cu aceeaşi notă, pînă întreaga sumă a fost primită.
C.H. Spurgeon a folosit această povestire pentru a ilustra că lucrurile minunate pe care le primim de la Dumnezeu, vin întotdeauna cu acelaşi anunţ că urmează ceva mai mult decît am primit. El a spus: Cînd Dumnezeu ne-a iertat păcatele, există mai multă iertare care urmează.
El ne-a justificat în neprihănirea lui Cristos, dar urmează mai mult.
El ne-a adoptat în Familia Sa, dar urmează mai mult.
El ne pregăteşte pentru cer, dar urmează mai mult.
El ne dă har, dar urmează mai mult.
El ne ajută la bătrîneţe, dar încă mai este mult ceea ce urmează.
Spurgeon a concluzionat: „Chiar cînd vom ajunge în lumea viitoare, există încă multe cele ce urmează”. Da, binecuvîntările lui Dumnezeu nu au sfîrşit. În eternitate ne vom bucura de beneficiile bunătăţii Sale nemărginite. Va fi întotdeauna „ceva mai mult care urmează”.

De te-apasă grijuri multe şi crucea
Si ti-e teamă că nu li-i putea purta;
Ia în seamă binecuvîntările,
Si-atunci ţi s-or însenina zilele. – Anonim

Dragostea omului e limitată;
dragostea Domnului nelimitată.

Îţi poţi depăşi trecutul

„Iţi vei aduce aminte de ele ca de nişte ape care s-au scurs” Iov 11:16

Tamar a experimentat pierderea a doi soţi şi trauma unui abuz sexual. Dar viitorul ei a fost mai măreţ decât trecutul, pentru că ea a dat naştere unui copil care a devenit strămoşul Domnului Isus. Ce onoare! Tu cel rănit, poţi ieşi la liman din această experienţă dureroasă şi poţi cânta cântarea celui biruitor. Prin harul lui Dumnezeu poţi învăţa să trăieşti în prezent şi să laşi în urmă trecutul. Cum? Petrecând timp în prezenţa lui Dumnezeu şi lăsând ca dragostea Lui să atingă zonele dureroase din lăuntrul tău. Dă-i toate secretele tale lui Dumnezeu – şi lasă-le acolo. El poate scoate nefericirea din memoria ta aşa cum scoţi veninul din înţepătura unei insecte; apoi va începe vindecarea.

Iov care şi-a pierdut sănătatea, averea şi familia, a trăit ca să vadă împlinindu-se aceste cuvinte: „îţi vei uita suferinţele, şi-ţi vei aduce aminte de ele ca de nişte ape care s-au scurs”. Mergi înainte, stai în şuvoiul harului lui Dumnezeu şi elibereaz-o. Las-o pe toată să plece. Era noapte, dar acum e zi! Lasă-L pe Dumnezeu să te ţină în braţe în siguranţă. Acolo poţi lăsa ca trecutul tău să cadă ca o haină. Poate nu-l vei uita, dar nu va mai trebui să-l porţi: „Te vei culca şi nimeni nu te va tulbura” (v. 19). Gata cu învârtitul prin cameră, gata cu coşmarurile, gata cu teama pentru ziua de mâine. Ruşinea a fost spălată şi harul şi-a luat locul pe tron. Ridică-te în numele lui Hristos şi exercită-ţi autoritatea peste toate amintirile care te ţin legat de trecut.

Lasă-L pe Dumnezeu să-ti vindece rănile, să rupă lanţurile şi să te elibereze.

Există un loc la masă pentru fiecare…

„I-au pregătit o cină”      (loan 12:2)

După ce Domnul Isus l-a înviat pe Lazăr din morţi, citim: „I-au pregătit o cină”. Marta slujea, Măria stătea şi asculta ce spunea Isus iar Lazăr vorbea cu invitaţii. Deci, este loc la masa lui Dumnezeu pentru tot felul de oameni; 

• Să ne uităm mai atent la Marta. Este în general tipul de persoană care stă în spate, cu mânecile suflecate, îngrijindu-se ca toată lumea să aibă mâncare şi apă. Rareori caută lumina reflectoarelor şi de multe ori nu o apreciem decât atunci când lipseşte. Problema Martei este că are tendinţa de a face ca slujirea să fie mai importantă decât Stăpânul. Ea trebuie să-şi aducă aminte că închinarea înseamnă şi ea slujire.
• Maria este tipul de persoană care uită de facturile ce trebuie plătite şi de mâncarea care trebuie pregătită. Uneori mintea ei e atât de orientată spre cer încât ea nu este de nici un folos pe pământ. Ea trebuie să înţeleagă că slujirea înseamnă şi ea închinare. Dar avem nevoie de Maria; ea aduce pasiune închinării noastre şi poţi conta mereu pe ea pentru a mijloci la Dumnezeu pentru alţii.

„O mare mulţime … au venit… să vadă şi pe Lazăr, pe care-l înviase din morţi… din pricina lui mulţi… credeau în Isus” (loan 12:9-11).

• Istoria lui Lazăr era atât de uimitoare încât cei ce o auzeau se converteau pe loc. Ea ne aminteşte că fiecare dintre noi avem o istorie de relatat despre harul şi mila lui Dumnezeu. Când a fost ultima dată când ai spus-o cuiva?

Deci, dacă eşti Marta, Dumnezeu vede lucrul dragostei tale. Dacă eşti Măria, El se bucură de închinarea ta. Dacă eşti Lazăr, El îţi promite că-ţi va onora mărturia.

Este un loc la masă pentru fiecare dintre noi!

Închină-te Lui din inimă!

„Maria … a uns picioarele lui Isus” loan 12:3

Biblia spune: „Măria a luat un litru cu mir de nard curat, de mare preţ, a uns picioarele lui Isus, şi l-a şters picioarele cu părul ei; şi s-a umplut casa de mirosul mirului. Unul din ucenicii Săi … a zis: „De ce nu s-a vândut acest mir cu trei sute de lei, şi să se fi dat săracilor?” (loan 12:3-5). Când a venit vorba de închinare, Maria „a dat cea avut ea mai bun” şi a umplut casa cu mireasma închinării ei. Domnul Isus a primit lucrul acesta! Putem invăţa o lecţie de aici. Lasă deoparte părerile tale preconcepute, preocuparea pentru sine şi fată de ceea ce cred ceilalţi şi varsă-ţi inima în închinare. Alătură-te psalmistului: „buzele mele cântă laudele Tale. Te voi binecuvânta, deci, toată viaţa mea, şi în Numele Tău îmi voi ridica mâinile” (Psalmul 63:3-4). Când oamenii încearcă să te intimideze şi să te reducă la tăcere, nu-i lăsa. Când au încercat asta cu Domnul Isus, El i-a mustrat şi le-a spus: „dacă vor tăcea ei, pietrele vor striga” (Luca 19:40). Nimic nu zideşte intimitatea ca şi cuvintele de dragoste şi de apreciere. Mereu va exista un luda care va spune: „Ce pierdere de timp; cât efort irosit”. Asta pentru că lumea nu înţelege două lucruri: din ce te-a mântuit şi te-a scăpat Dumnezeu; şi că închinarea e modul în care intri în prezenţa lui Dumnezeu, te bucuri şi devii mai puternic.

DOMNUL MEU E VIU!

„Şi să-L cunosc pe El şi puterea învierii Lui, şi părtăşia suferinţelor Lui, şi să mă fac asemenea cu moartea Lui”Filipeni 3.10

„El ne-a înviat împreună, şi ne-a pus să şedem în locurile cereşti, în Hristos Isus” Efeseni 2.6

SĂRBĂTORI FERICITE!  PAŞTE FERICIT!

HRISTOS A ÎNVIAT!

Americanii sunt optimişti!

Un sondaj de opinie din SUA arată că 40% din americani cred că Isus Cristos se va reîntoarce pe pământ până în anul 2050! The Telegraph 

Binecuvântările lui Hristos din duminica Tomii

„Toma, zis Geaman, unul din cei doisprezece, nu era cu ei cand a venit Isus. Ceilalti ucenici i-au zis deci: „Am vazut pe Domnul!” Dar el le-a raspuns: „Daca nu voi vedea in mainile Lui semnul cuielor si daca nu voi pune degetul meu in semnul cuielor si daca nu voi pune mana mea in coasta Lui, nu voi crede.” Dupa opt zile, ucenicii lui Isus erau iarasi in casa; si era si Toma impreuna cu ei. Pe cand erau usile incuiate, a venit Isus, a stat in mijloc si le-a zis: „Pace voua!” Apoi a zis lui Toma: „Adu-ti degetul incoace si uita-te la mainile Mele; si adu-ti mana si pune-o in coasta Mea; si nu fi necredincios, ci credincios.” Drept raspuns, Toma I-a zis: „Domnul meu si Dumnezeul meu!” „Tomo”, i-a zis Isus, „pentru ca M-ai vazut, ai crezut. Ferice de cei ce n-au vazut, si au crezut.” Ioan 20.24-29

Prin Toma devine încă o dată clar, cât de greu le-a fost ucenicilor să creadă în înviere. În cazul învierii lui Isus realitatea trebuie să biruie prejudecata. Toma este descris drept Toma zis Geamănul şi asta o vedem în Ioan 11.16, a fost unul dintre cei 12 ucenici o prezintă şi sinopticii, atunci când prezintă ucenicii, Matei 10.3, Marcu 3.18, Luca 6.15, Fapte 1.13.

În Evanghelia după Ioan, Toma joacă un rol important pentru că este prezentat în mai multe ipostaze: „haide să mergem să murim şi noi cu El” 11.16, „nu ştim unde te duci” 14.5.

Mai târziu se pare că ar fi fost misionar în Persia.

Din Ioan 20.24, se derivă expresia noastră proverbială „Toma necredinciosul”, însă această expresie nu corespunde cu caracterul lui Toma. Toma a fost loial, viteaz, deschis să înveţe.

Versetul 24, ne informează ceva din trecut, „nu era cu ei când a venit Isus”. El a lipsit de la evenimentele din v.19-23, de ce, nu ştim. „Ceilalţi ucenici i-au zis deci: „Am văzut pe Domnul!”, această observaţie ne arată că în ciuda absenţei lui din seara zilei de duminică, Toma a rămas un membru deplin al cercului ucenicilor.

1. Arătarea lui Isus în duminica Tomii, alungă dispreţul ucenicilor faţă de Toma v.25

2. Arătarea lui Isus în duminica Tomii, aduce pace ucenicilor v.26

Nu puteau fi rostite cuvinte mai potrivite decât acestea, deşi acestea erau cuvinte obişnuite în salutul evreilor, acum ele erau mai mult decât un salut. Ex. O tânără pe nume Linda, bolnavă de cancer, medicul îi spune că nu mai are mult de trăit, dar Linda îşi continuă viaţa cu preocupările ei, îngrijeşte de familie, cântă în corul bisericii, dar o dată într-o discuţie ea spune: „eu nu sunt o năpăstuită, năpasta a spus ea este, nu este să ai cancer în trup, năpasta este să trăieşti fără pacea lui Isus.

3. Arătarea lui Isus în duminica Tomii permite o apropiere personală de Hristos v.27

Această experienţă a lăsat o urmă de neşters în memoria lui Ioan, şi fără îndoială el a făcut dese referiri la ea în anii care au urmat. O asemenea referire este redată: „Ce era de la început, ce am auzit, ce am văzut cu ochii noştri, ce am privit şi ce am pipăit cu mâinile noastre, cu privire la Cuvântul vieţii – pentru că viaţa a fost arătată, şi noi am văzut-o şi mărturisim despre ea şi vă vestim viaţa veşnică, viaţa care era la Tatăl şi care ne-a fost arătată – deci ce am văzut şi am auzit, aceea vă vestim şi vouă, ca şi voi să aveţi părtăşie cu noi. Şi părtăşia noastră este cu Tatăl şi cu Fiul Său, Isus Hristos.” Ioan 1.1-3

4. Arătarea lui Isus în duminica Tomii dă ocazia de mărturisire personală a credinţei v.28

Atunci când te întâlneşti cu Hristos nu mai este nevoie să-L atingi, să-ţi continui investigaţia, Toma a crezut „Domnul meu şi Dumnezeul meu”. Recunoscându-L Toma pe Domnul ca Domnn el îl identifică pe Isus cu Şema, mărturia de credinţă care era repetată în orice serviciu de la sinagogă. „Ascultă Israele! Domnul Dumnezeul nostru este singurul Domn”

5. Arătările lui Isus în duminica Tomii fericeşte pe cei ce cred v.29

Isus şi-a întors atenţia spre generaţiile viitoare, până în ziua de astăzi, pentru a ne asigura că nu este nevoie ca noi să vedem trupul Său înviat şi să atingem rănile din palmele şi coasta Sa, putem doar să credem. Este atunci credinţa noastră oarbă? Nicidecum. Înviarea Sa a fost un eveniment istoric, şi putem să-l credem datorită dovezilor aduse. Dar noi avem mai mult decât aceste dovezi, noi avem Duhul Sfânt pe care l-a trimis El pentru a ne susţine credinţa noastră.

Moody spunea: „o credinţă mică îţi duce sufletul în cer, dar o credinţă mare îţi va aduce cerul în suflet”.

În 12 feb. 1915, ziarele vremii anunţau moartea lui Fanyy Crosby, ea avea 95 de ani când a murit. La serviciul funebru corul a cântat frumosul imn „Mântuit prin graţia lui Isus” Păstorul care a oficiat înmormântarea s-a referit la primirea regească pe care a avut-o această regină a cântecului atunci când a intrat în gloria cerului. Printre cele peste 6000 de imnuri scrise de Fanyy Crosby, multe vorbesc despre înviere, câtre sfârşitul vieţii ea trebuie să fi simţit într-un mod deosebit atmosfera învierii. Una dintre cele mai frumoase poeme ale ei „O ce simţire!” a schimbat multe vieţi, la refren spune: „În veci cânta-voi că-s fericit/ Acum prin Isus sunt mântuit / În veci aceasta voi cânta eu / Laud pe Isus, căci e al meu.”

Doar învierea lui Isus ne poate da această bucurie care vine din siguranţa vieţii veşnice.

Cina Domnului – o zi deosebită

Astăzi este o zi deosebită pentru că în această zi ne aducem aminte de Cina pe care Domnul Isus a instituit-o în noaptea în care a fost vândut. „Pe când mâncau ei, Isus a luat o pâine;  şi, după ce a binecuvântat-o, a frânt-o şi a dat-o ucenicilor, zicând: „Luaţi, mâncaţi; acesta este trupul Meu.” Apoi a luat un pahar şi, după ce a mulţumit lui Dumnezeu, li l-a dat, zicând: „Beţi toţi din el;  căci acesta este sângele Meu, sângele legământului celui nou, care se varsă pentru mulţi, spre iertarea păcatelor. Vă spun că, de acum încolo nu voi mai bea din acest rod al viţei, până în ziua când îl voi bea cu voi nou în Împărăţia Tatălui Meu.” (Matei 26.26-29) 

Cina Domnului este o celebrare a mântuirii, a victoriei. Aşa cum Paştele este sărbătoarea eliberării din robia egipteană, tot aşa Cina creştinilor este sărbătoarea eliberării de păcate, realizată prin trupul şi sângele lui Isus. Pâinea şi vinul reprezintă trupul şi sângele Domnului Isus, aşadar la Cină centrală este amintirea actului mântuitor al lui Isus!

Cina Domnului este o perspectivă asupra revenirii Domnului Isus. Mântuitorul le spune ucenicilor că va cina cu ei în Împărăţia lui Dumnezeu. Isus aşteaptă în mod foarte realist o Împărăţie a păcii şi a belşuguluim, chiar dacă puterea noastră de a ne imagina această Împărăţie este limitată, atunci când El va reveni, va instaura vizibil Împărăţia lui Dumnezeu. Din această perspectivă Cina este şi o cină a speranţei şi a mângâierii pentru Biserică. 

Cina Domnului, este o cină a părtăşiei, cina instituie şi însufleţeşte părtăşia în biserică. 

Cina Domnului este o certificare a credinţei noastre, prin bucăţica de păine şi prin rodul viţei în mod palpabil El ni se adresează nouă, îndurarea lui Dumnezeu vine peste noi. La Cină, El ni se adresează în mod personal, în mod special aici pot să dobândesc certitudinea că păcatele mele sunt cu adevărat iertate şi şterse.

ISUSE spre a ta iubire
Ne-ntoarcem, lăcrimând din nou
Şi îţi aducem mulţumire
În zi de dulce preamărire
DUMNEZESCULE… EROU!

Mergi cu El până la capăt!

„Să mă fac asemenea cu moartea Lui” Filipeni 3:10

În timp ce Ioan era prizonier pe insula Patmos, departe de cei dragi şi înconjurat de ţipetele captivilor abuzaţi, el a avut o viziune de la Isus. El scrie: „Când L-am văzut, am căzut la picioarele Lui ca mort” (Apocalipsa 1:17). O descoperire incredibilă în mijlocul închisorii, a haosului şi a durerii; aşa se întâmplă! Împrejurările dificile prin care treci chiar acum îţi pot limpezi de fapt per­cepţiile, te pot face să-L cauţi pe Dumnezeu ca niciodată până acum şi poţi găsi răspunsuri pen­tru viaţa ta. Necazul lui Ioan dovedeşte că experienţele negative nu-L ascund pe Domnul; ele îl descoperă. În loc să te distrugă, atacul lui satan poate de fapt să te dezvolte. Da, te stresează, dar te şi face mai tare din punct de vedere spiritual. În Evrei capitolul 11 vedem două lucruri: faptele credinţei lor şi adâncimile credinţei lor. Unde şi-a dovedit Dumnezeu credinţa faţă de Daniel? În groapa cu lei. Unde li s-a arătat Dumnezeu celor trei tineri iudei? Într-un cuptor de foc încins de şapte ori mai mult. Există un loc în Dumnezeu în care încercările consumă totul în afară de dorinţa ta de a-L cunoaşte. Deşi uneori poţi pierde din vedere acest lucru, nu lăsa să-l pierzi de tot. A fost scopul care l-a mistuit pe Pavel: „să-L cunosc pe El şi puterea învierii Lui şi părtăşia suferinţelor Lui, şi să mă fac asemenea cu moartea Lui”. Acolo nu sunt rezerve, retragere, regrete; doar o dorinţă să-L cunoşti pe Dumnezeu în mod intim şi un angajament să „mergi cu El tot drumul”.

Fie ca aceasta să devină dorinţa inimii tale astăzi!

Dumnezeu se ocupă de oamenii disperaţi!

„În adevăr, fraţilor, nu voim să vă lăsăm în necunoştinţă despre necazul care ne-a lovit în Asia, de care am fost apăsaţi peste măsură de mult, mai pe sus de puterile noastre, aşa că nici nu mai trăgeam nădejde de viaţă. Ba încă ne spunea gândul că trebuie să murim; pentru ca să ne punem încrederea nu în noi înşine, ci în Dumnezeu care înviază morţii. El ne-a izbăvit şi ne izbăveşte dintr-o astfel de moarte, şi avem nădejde că ne va mai izbăvi încă.” 2Cor. 1.8-10

Pavel se referă la o experienţă îngrozitoare din viaţa sa în timp de era la Efes, dar din această experienţă putem să desprindem un mare adevăr: Dumnezeu se ocupă de oamenii disperaţi!

1. Dumnezeu se ocupă de oamenii cu handicap fizic. Marcu 5.25-34

• o femeie era în suferinţă (v.25)
• o femeie disperată (v.26b)
• o femeie care constată că nu mai are nici o şansă, îi merge tot mai rău (v.26c)

Acum ori niciodată, ISUS sau nimeni!

2. Dumnezeu se ocupă de cei disperaţi din punct de vedere emoţional. Matei 15.21-28

• o fată muncită de diavol (v. 22)
• Domnul Isus nu intervine în prima fază (v.23)
• este nevoie de intervenţia celor din jur, a ucenicilor (v.23c)

A crezut în ISUS, în disperarea ei se agaţă de o firimitură de la masa Lui (v.28). Acum ori niciodată, ISUS sau nimeni!

3. Dumnezeu se ocupă de cei disperaţi din punct de vedere spiritual. Luca 23.39-43

• tu eşti sub aceaşi osândă (v.40) – moartea, toţi am păcătuit
• pentru noi este drept (v.41a) – o viaţă risipită
• este drept cea ce primim (v.41b) – judecata
• nu te temi tu de Dumnezeu? (v.40b) – frica eternă

El l-a crezut pe ISUS. În disperarea sa, el s-a agăţat de un muribund. Acum sau niciodată, ISUS sau nimeni altul!

Trăim într-o generaţie disperată. Titlurile ziarelor, emisiunile Tv nu ne spun altceva decât criză, depresie, teroris, dezastre naturale, poluare, boli incurabile.

Copii, adoleşcenţi, tineri, persoane în vârstă sunt cu toţi neliniştiţi şi totuş nu trebuie să uităm un lucru esenţial: DUMNEZEUL NOSTRU SE OCUPĂ DE OAMENII DISPERAŢI!

„Veniţi la Mine toţi cei trudiţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi da odihnă.” Matei 11.28

Dumnezeu se poate ocupa astăzi de problema ta fizică, de problema ta emotivă şi de problema ta spirituală, trebuie doar să vrei, să doreşti ca El să se ocupe de tine.