O lume în nevoi!

Ce ne vine în minte când ne gândim la cuvântul „lume”? În engleză cuvântul lume este o traducere a mai mult de o duzină de termeni din limba greacă şi ebraică. Nu-i de mirare atunci că el are o semnificaţie complexă. Cuvântul „telel” se referă de exemplu la planeta pe care locuim. Psalmistul spune în Ps. 24.1 „Al Domnului este pământul cu tot ce este pe el, lumea şi cei ce o locuiesc!”

Cuvântul „kosmos” înseamnă lumea minunată creată de Dumnezeu, universul. În Noul Testament, acesta este termenul cel mai folosit când se vorbeşte despre „lume”. De exemplu, în Ioan 1.10 ni se vorbeşte despre Domnul Isus ca despre Unul care a venit să locuiască între oamenii creaţi de l, pe planeta creată de El, şi ni se spune, oamenii nici nu L-au băgat în seamă!

Termenul „oikcoumene” se referătot la lume, dar defineşte cu precădere lumea locuită, societatea omenească: „Evanghelia aceasta a Împărăţiei va fi propovăduită în toată lume…” Matei 24.14

Tema pe care vreau să o abordez acum este lumea şi problemele ei. Când spunem că lumea este plină de nevoi, ne referim la faptul că există multe lucruri necesare care lipsesc şi că în general, lucrurile nu sunt aşa cum ar trebui săfie. Există mizerie, boli, sărăcie şi multă, multă suferinţă. În toată această pleiadă de probleme materiale, noi vrem să privim la realitate din prisma aspectului spiritual al situaţiei. Aici se găseşte cheia întregii probleme.

Care este cauza tuturor relelor din lume? Din cauza conflictului cosmic dintre Dumnezeu şi Satan din pricina înfruntării perpetue dinte bine şi rău, lumea se află în încordare şi în suferinţă. Oamenii care se află acum în lumea de păcat nu au pace în suflet şi mintea lor tulbure caută rezolvări neadecvate şi păgubitoare, care produc şi mai multă suferinţă. Ţinta fiecărui om pare să fie satisfacerea propriului egoism şi hrănirea plăcerilor. Starea aceasta se manifestă atât în afară cât şi înăuntrul Bisericilor. Când Domnul Isus a spus „Ţarina este lumea”, El s-a referit la societatea celor nemântuiţi, dar astăzi creştinătatea a ajuns aşa de lumească, încât poate fi drept considerată parte din „câmpul de misiune”. Părăsind standardul obiectiv al Cuvântului sfânt, mulţi creştini au acceptat filosofiile imorale ale lumii. Închişi faţă de lucrarea curăţitoare şi înoitoare a Duhului Sfânt, ei s-au alăturat celor duşi în rătăcire timp de secole de duhurile înşelătoare.

Care este rezultatul? Lumea contemporană se prăbuşeşte cu capuil înainte într-un climat de disperare şi distrugere, iar biserica lumească nu mai are nici o putere să răspândească lumina necesară pentru ieşirea din cruntul impas. Violenţa şi tot felul de boli produse de neascultarea de Dumnezeu şi aducătoare de moarte decimează societatea, familiile şi chiar bisericile. Practici şi învăţături străvechi reintră pretutindeni în societate sub pseodonimul re deligie a noului („New Age”).  Mai nou femei neevlavioase îndrăznesc să se caţere la anvon, pervertind planul şi tiparul lui Cuvântului lui Dumnezeu. Ele încurajeajă umblarea după propria împlinire şi după lucrurile care dau plăcere, deşi ştiu avertismentul Bibliei: „dar cea dedată la plăceri, măcar că trăieşte este moartă” 1Timotei 5.6. Bărbaţii ca şi femeile, n-au căutat să păstreze pe Dumnezeu în conştiinţa lor, şi acum Dumnezeu i-a lăsat în voia minţii lor blestemate, ca să facă lucruri neîngăduite. Nesocotindu-l pe Dumnezeu în nod voit, ei s-au dedat la tot felul de nelegiuiri şi patimi. Şi măcar că ştiu hotărârea lui Dumnezeu, că cei ce fac asemenea lucruri, sunt vrednici de moarte, totuş, ei nu  numai că le fac, dar şi găsesc de buni pe cei ce le fac (Romani 1.21-32).

Care este de fapt adevărata nevoie a lumii? Este oare vreun remediu pentru această stare? Da, există unul: „Este un finic în Gilead care poate vindeca sufletul păcătos”. Oricât de stricat ar fi el, nici un om nu este în afara sferei de activitate a harului divin. Dacă doreşte din toată inima  să renunţe la căile sale păcătoase, Dumnezeu îi oferă scăpare şi răscumpărarea. Domnul Isus a spus în privinţa aceasta: „Pe cel ce vine la Mine, nu-l voi izgoni afară…” Ioan 6.37. Dumnezeu a promis în Sfânta Scriptură: „Cine le mărturiseşte şi se lasă de ele (de fărădelegi), capătă îndurare” Prov. 28.13.

Negreşt nevoia lumii este foarte mare, dar puterea răscumpărătoare a sângelui Domnului Isus este şi mai mare. El a mântuit pe cei mai păcătoşi şi continuă să-i mânuiască pe toţi aceia care vin la El. Chemarea plină de har a Domnului Isus este încă valabilă pentru toţi: „Veniţi la Mine, toţi cei trudiţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi da odihnă. Luaţi jugul Meu asupra voastră, şi învăţaţi de la Mine, căci Eu sunt blând şi smerit cu inima; şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre” Matei 11.28-30.

Lumea are nevoie de mântuire pentru suflet. Când aceasta se realizează, toate celelalte urmează de la sine: „Şi Dumnezeul meu să îngrijească de toate trebuinţele voastre, după bogăţia Sa, în slavă, în Isus Hristos” Filipeni 4.19.

Haideţi să fim înţelepţi şi să ne facem partea noastră: să aducem Domnului problemele noastre şi problemele lumii, stiind că El este singurul care are puterea să le rezolve.

Trăirea lumească…

Unde este linia de delimitare?

Lumea este creaţia lui Dumnezeu. Ea reflectă gloria Sa. „Cerurile spun slava lui Dumnezeu, şi întinderea lor vesteşte lucrarea mâinilor Lui”. Ps. 19.1

Trăirea lumească arată felul în care societatea profită sau abuzează de această lume. În societatea laică trăirea lumească este un fel de viaţă. Pentru creştin aceasta este o ameninţare la felul său de viaţă. Trăirea lumească este un inamic perfid al Bisericii. Ele sunt incopatibile.

Trăirea lumească nu poate să fie totdeauna concretizată pe hărtie şi nu i se poate găsi uşor identitatea. Dacă ne aducem minte de anii trecuţi, trăirea lumească era prinsă în nişte reguli foarte stricte şi foarte bine delimitate. Ca de exemplu: „Noi dezaprobăm distracţiile lumeşti cum ar fi cinematograful, teatrele, dansul, jocul de cărţi, alcoolul, tutunul, etc”. Aceste precizări suplimentare încercau să te ghideze la dreapta şi la stânga cam cum să stai drept pe cale.

Totuş când creştem înaintea Domnului ne dăm seama că trăirea lumească se extinde mai mult decât la câteva domenii bine stabilite. Nu este posibil ca Biserica să alcătuiască o listă cuprinzătoare de regulamente astfel ca să conducă paşii fiecărui creştin. Regulile de conduită pot să sublineize separarea faţă de duhul lumesc, dar ele nu ne fac pe noi sfinţi. Dacă noi suntem sfinţi, aceasta este din cauză că noi nu mai suntem ai lumii, în modul în care nici Hristos nu era din lume. Trăirea lumească este o stare, o condiţie, un mod de viaţă.

Identitatea trăirii lumeşti depinde de o flexibilitzate a opiniilor. Problema este cât de flexibili ne putem permite să fim înainte de a deveni asemănători chipului acestei lumi – a copia purtarea şi obiceiurile acestei lumi. Romani 12.2

Umblarea creştinului neceşită o permanentă vigilenţă în faţa abuzurilor trăirii lumeşti. Pavel spunea să umblăm cu băgare de seamă, nu ca nişte neînţelepţi. Acest mers poate sugera folosirea binoclului pentru a examina partea dreaptă, partea stângă şi totul de jur împrejur. Trăirea lumească este teritoriu inamic.

Spiritul trăirii lumeşti ia naştere în minte, în gânduri, imaginaţie. Ioan a rezumat natura trăirii lumeşti, avertizând: „Căci tot ce este în lume: pofta firii pământeşti, pofta ochilor şi lăudăroşia vieţii, nu este de la Tatăl, ci din lume” El îndeamnă pe credincioşi: „Nu iubiţi lumea, nici lucrurile din lume” Ioan 2.15,16 Tot ce este în lume reprezintă păcate făcute în duh; fapta nu a fost încă săvârşită. Pofta n-a fost încă exprimată. Cum facem noi o delimitare a acestui spirit al trăirii lumeşti?

Pe noi nu ne preocupă identificarea abuzurilor,noi toţi cunoaştemm standardul. „Şi faptele firii pământeşti sunt cunoscute şi sunt acestea: preacurvia, curvia, necurăţia, desfânarea…uciderile…beţiile…” Galateni 5.19-21 Linia este în mod clar trasată cu privire la aceste probleme.

Totuş este uşor ca cineva să piardă limita stabilită discernământului în cazul trăirii lumeşti. Creştinul nu este obligat să trăiască o viaţă ascetică, el poate găsi în lume multe lucruri care vor contribui la realizarea lui fizică, mentală,  emoţională şi spirituală. Dar care este deosebirea dintre aceste două categorii de oamenii?

Pavel spunea: „În adevăr, cei ce trăiesc după îndemnurile firii pământeşti, umblă după lucrurile firii pământeşti…” Romani 8.5 Astfel examinarea minuţioasă este la un creştin, o calitate. El nu trebuie să cionsidere căorice lucru este îngăduit, nici chiar în actul de închinare. Trăirea lumească îmbracă adesea o haină a sentimentului religios. „Şi nu este de mirare”, zice Pavel, „căci chiar Satana se preface într-un înger de lumină” 2Corinteni 11.14

O lume în continuă schimbare aduce noi provocării bisericii: Noi avem nevoie să concetrăm asupra menţinerii liniei noastre de demarcaţie. Trebuie să fim atenţi la ceastă linie în unele situaţii. Când Dumnezeu a scos pe Israel din Egipt, El i-a dat o proclamaţie cu instrucţiuni pentu ca „ei să nu se mai întoarcă pe această cale”. Biserica a fost chemată de asemena dintr-o lume nelegiuită şi neprietenoasă şi Dumnezeu ne-a interzis să „luăm parte la lucrările neroditoare ale întunerecului”.

Unde se află linia de demarcaţie a trăirii lumeşti? Cât de precisă poate fi acţiunea de a face delimitarea? Biserica are datoria ei pentru membrii săi, să le asigure unele pricipii călăuzitoare în vederea protecţiei lor. Dar Biserica nu poate direcţiona şi îndrepta fiecare pas în mersul lui zilnic. O linie, o limită, un hotar geografic nu constituie un obstacol şi un element de control a germenilor şi a substanţelor nocive. Trăirea lumească se aseamănă cu un război chimic; ea se poate înfiltra în minte. Pavel spunea că Dima „din dragoste pentru lumea de acum, m-a părăsit”.

Noi avem mai de grabă de o mai mare putere de apărare decât de un set de reguli de respingere al unui atac al trăirii lumeşti. După cum sănătatea unui trup constituie cea mai bună imunitate împotriva bolii, tot aşa o viaţă plină de Duhul este cea mai bună protecţie împotriva spiritului trăirii lumeşti.

Duhul Sfânt cunoaşte istoria cazului nostru, El ştie unde suntm vulnerabili. El v-a grava o linie adâncă şi de neşters în minţile şi sufletele noastre. Aceasta este linia noastră personală şi nu ne putem permite să păşim peste ea.