Priveşte ce a făcut Dumnezeu

„Cerurile spun slava lui Dumnezeu, şi întinderea lor vesteşte lucrarea mâinilor Lui.” Psalm 19.1

Proprietarul unei case luxoase primise în vizită o rudă mai îndepărtată. Oaspetele blestema şi batjocorea la orice vorbă. La întrebarea proprietarului, dacă nu se teme de Dumnezeu să vorbească aşa de urât, oaspetele răspunse că el n-a văzut niciodată pe Dumnezeu. A doua zi, cei doi admirau nişte tablouri pictate de fiul proprietarului. Oaspetele întreba mereu: „Cine a făcut tablourile acestea?” şi primea acelaşi răspuns: „Fiul meu.” Oaspetele a spus: „Ce fericit eşti că ai un astfel de fiu dotat!” – „Cum poţi să spui aşa ceva? Tu nu l-ai văzut niciodată pe fiul meu.” – „Este adevărat că nu l-am văzut, dar văd ce a făcut el.”
„În cazul acesta, vino la fereastră şi priveşte ce a făcut Dumnezeu. Nici pe El nu L-am văzut vreodată, dar vedem lucrările Lui.” La aceste cuvinte, batjocoritorului i s-a închis gura.
Da, existenţa lui Dumnezeu se poate vedea în fiecare clipă, dacă privim măreţia creaţiei Sale. Fiecare dintre noi este chemat să creadă că acest Dumnezeu-Creator este şi un Dumnezeu-Mântuitor. Dumnezeu L-a dat pe Fiul Său la cruce, pentru a aduce o mântuire mare celor ce-L acceptă în viaţa lor.

sursa foto. tanarcrestin.net

Nu o religie oarecare, un Mântuitor!

„În nimeni altul nu este mântuire: căci nu este sub cer niciun alt Nu­me dat oamenilor, în care trebuie să fim mântuiţi.” Faptele Apostolilor 4.12

Un creştin avea obiceiul şă vorbească despre Evan­ghelie ori de câte ori i se oferea prilejul. Într-o zi, când şi-a cumpărat pantofi, i-a oferit vânzătorului o broşură şi i-a spus câteva cuvinte despre Mântuitorul.

Vânzătorul a vrut să-i facă pe plac clientului, i-a mul­ţumit şi a răspuns: „Cred că toate religiile sunt bune, dacă sunt practicate cu sinceritate.” Creştinul i-a re­plicat: „Chiar aşa să fie? Să presupunem că dumnea­voastră m-aţi întreba: «Ce fel de pantofi doriţi? Ce cu­loare?» Eu v-aş răspunde: «O, asta nu contează, toţi sunt buni, dacă arată bine!» Nu aţi fi pe bună drep­tate uimit? Dumneavoastră ştiţi că am nevoie de o anumită măsură şi pentru un anumit scop, iar nu de o pereche oarecare. Pe de altă parte, credeţi că m-aş putea socoti mulţumit pentru nevoile sufletului meu şi pentru mântuirea mea veşnică cu o oarecare religie. Dar noi nu avem nevoie de o religie, ci de un Mântuitor, pentru că suntem păcătoşi. Când păcătosul va apărea în faţa lui Dumnezeu, nu va fi întrebat cărei religii a aparţinut, ci dacă a primit mântuirea, care i-a fost ofe­rită prin credinţa în Numele singurului Mântuitor.”

Rugăciunea

• „Rugaţi-vă neîncetat!” 1Tes. 5.17

• „Vegeaţi şi rugaţi-vă, ca să nu cădeţi în ispită; duhul în adevăr, este plin de râvnă, dar carnea este neputincioasă” Matei 26.41

• „Vegheaţi dar în tot timpul şi rugaţi-vă, ca să aveţi putere să scăpaţi de toate lucrurile acestea, care se vor întâmpla, şi să staţi în picioare înaintea Fiului Omului” Luca 21.36

• „Vă îndemn dar, înainte de toate, să faceţi rugăciuni, cereri, mijlociri, mulţumiri pentru toţi oamenii, pentru împăraţi şi pentru toţi cei ce sunt înălţaţi în dregătorii, ca să putem duce astfel o viaţă paşnică şi liniştită, cu toată evlavia şi cu toată cinstea. Lucrul acesta este bun şi bine primit înaintea lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru” 1Tim. 2.1-2

• „Rugăciunea este oactivitate creştină. Trebuie să ne rugăm, scurt, dar neîncetat şi cu încredere. Ştiu că într-adevăr, ori de câte ori m-am rugat, am fost ascultat din plin. Poate uneori Dumnezeu a întârziat, dar totuşi răspunsul a venit” Martin Luther

Păstrarea vredniciei

„El a păstrat pentru judecata zilei celei mari, puşi în lanţuri veşnice, în întuneric, pe îngerii care nu şi-au păstrat vrednicia, ci şi-au părăsit locuinţa” (Iuda 6)

Textul din epistola lui Iuda ne arată tragedia unor îngeri care nu şi-au păstrat vrednicia îngerească ci şi-au părăsit locul şi starea în care Dumnezeu i-a aşezat. Ne îngrozim gândindu-ne la starea în care au ajuns aceşti îngeri. Nu numai că au trebuit să schimbe cerul cu adâncul, ci păstraţi pentru groaznica judecată a Zilei de apoi – stau în lanţuri şi întuneric. Ei, care cunoscuser cândva strălucirea cerului şi slava lui Dumnezeu, au ajuns la cealaltă extremă, în infernul întunericului în care nu mai licăreşte nici o luminiţă.

Tragedia îngerilor căzuţi este o înştiinţare solemnă pentru toţi. „Aceste lucruri li s-au întâmplat ca să ne slujească drept pilde, şi au fost scrise pentru învăţătura noastră, peste care au venit sfârşitul veacurilor. Astfel dar, cine crede că stă în picioare, să ia seama să nu cadă.” (1Cor.10.11-12)

Gândindu-ne la îngerii căzuţi, ne întrebăm cum au ajuns ei să-şi piardă vrednicia? Cum au ajuns ei să cadă? Ei s-au răzvrătit împotriva lui Dumnezeu; s-au răzvrătit împotriva ordinei stabilită de Creator. N-au fost mulţumiţi cu poziţia în care i-a aşezat Dumnezeu. Mândria a fost principalul lor păcat (1Tim 3.6). Ei au abuzat de încrederea ce le-a fost acordată şi de privilegiile cu care au fost înzestraţi.

Ce-au pierdut îngerii care au căzut? Răspunsul îl avem în textul de la 1Cor. 2.9, şi anume, „lucrurile pe care ochiul nu le-a văzut, urechea nu le-a auzit şi la inima omului nu s.au suit”. Cu cât cineva a fost mai înzestrat de Dumnezeu cu privilegii, cu atât mai mare va fi pedeapsa pentru că şi-a pierdut vrednicia şi starea în care l-a aşezat Dumnezeu.

Ne gândim nu numai la vrednicia îngerilor căzuţi, ci şi la vrednicia noastră a credincioşilor şi a slujitorilor Evangheliei. Părăsirea stării de ascultare l-a costat pe Adam pierderea Edenului (Gen. 3.24), pe împăratul Saul, pierderea unei împărăţii ( 1Sam. 15.23). Pe noi credincioşii, ne poate costa veşnicia. Va veni ziua când fiecare, datorită nesocotirii lui Dumnezeu şi a Cuvântului Său, va putea să vadă ce a pierdut.

Va veni ziua judecăţii lui Dumnezeu pentru toţi cei aşezaţi cândva în lucrarea Domnului, dar care au părăsit starea în care i-a aşezat Dumnezeu, fie din mândrie deşartă, fie dorinţă de mârire şi de a fi altceva decât Dumnezeu i-a chemat. Toţi cei care au părăsit pe Domnul şi viaţa de lumină creştină vor avea parte de un destin trist: întunericul de afară unde va fi „plânsul şi scrâşnirea dinţilor” (Matei 24.51).

Iuda enumeră o serie de alunecări, o serie de părăsiri a vredniciei creştine, zicând: ,,căci s-au strecurat printre voi unii oameni, scrişi de mult pentru osânda aceasta, oameni neevlavioşi, care schimbă în desfrânare harul Dumnezeului nostru şi tăgăduiesc pe singurul nostru Stăpân şi Domn Isus Hristos”(Iuda 4). Autorul epistolei aminteşte în versetul 5 felul cum Dumnezeu a nimicit pe toţi cei care s-au răzvrătit ăn timpul călătoriei lui Israel. Sunt amintiţi sodomiţii(v.7) şi toţi cei care nesocotesc stăpânirea şi batjocoresc dregătoriile(v.8). Iuda n-are decât cuvinte de deplângere pentru destinul trist al celor ce vor fi urmat calea lui Cain, rătăcirea lui Balaam şi răscoala lu Core(v.11). Aici este vorba nu despre creştinii de rând, ci de cei care au deţinut cânva slujbe sfinte.

„Ei sunt aceeia care dau naştere la dezbinări, oameni supuşi poftelor firii care n-au Duhul”(v.19). Toţi aceştia sunt calificaţi drept ,,stele rătăcitoare cărora le este păstrată negura întunericului pe vecie”(v.13). Ei au putut să aibă cândva Duhul Sfânt, dar l-au pierdut; ei au putut să fie cânva printre cei care au profeţit, au făcut minuni mari, dar şi-au părăsit vrednicia şi starea după voia lui Dumnezeu.

„Dar voi prea iubiţilor, zidiţi-vă sufleteşte pe credinţa voastră prea sfântă, rugaţi-vă prin Duhul Sfânt, ţineţi-vă în dragostea lui Dumnezeu, şi aşteptaţi îndurarea domnului nostru Isusu Hristos pentru viaţa veşnică. Iar a Acelui care poate să vă păzească de orice cădere, şi să vă facă să vă înfăţişaţi fără prihană şi plini de bucurie înaintea slavei Sale, singurului Dumnezeu, mântitorul nostru, prin Isus Hristos, Domnul nostru, să fie slavă, măreţie, putere şi stăpânire, mai înainte de toţi vecii, şi acum şi în veci. Amin” (Iuda 20-25)

De ce? De ce? De ce?

Probabil că nu de puţine ori ne-am pus tot felul de întrebări. Şi de multe ori am ajuns la concluzia că nu avem cum să descoperim de ce Dumnezeu a creat anumite lucruri. Ştim de ce a făurit Dumnezeu girafa? De ce a făcut şarpele? De ce a creat vulturii? În anii care au trecut, oamenii de ştiinţă au descoperit multe lucruri despre creaţiunile lui Dumnezeu, multe dintre ele necunoscute până atunci omului.

Dar ţi-ai pus întrebarea de ce te-a creat Dumnezeu pe tine? Să nu uiţi dragul meu că Dumnezeu nu a făcut nimic la întâmplare şi are un scop pentru tot ce a creat. El doreşte ca fiecare dintre noi să-L iubească şi să-L slujească din toată inima, făcând voia Sa. Cu toate acestea nu toţi oamenii fac lucrul acesta. Există oameni care sunt lipsiţi de înţelepciune încât uită să îndeplinească voia lui Dumnezeu şi îşi urmează propria cale prin viaţă. Ca urmare, au tot felul de necazuri. Dar dacă îţi predai viaţa în mâna Domnului şi te încrezi pe deplin în El, dacă asculţi de El, El te va folosi spre slava Sa. Astfel ajungi să fi o persoană deosebită, pusă deoparte pentru Dumnezeu.

Te-ai întrebat vreodată de ce unii oameni suferă accidente grave? De ce unii se îmbolnăvesc de boli incurabile? Şti de ce sunt atâţia oamenii orbi sau şchiopi? De ce au oamenii atâtea necazuri?

Ştim de ce sunt atâtea războaie sau cutremure? De ce sunt oameni care nu au ce mânca? De ce lasă Dumnezeu atâta suferinţă pe pământ? Se pare că nu avem răspuns la aceste întrebări. Dar dacă citim Biblia, vedem că aceste lucruri au apărut pe pământ atunci când Adam, primul om, nu L-a ascultat pe Dumnezeu. Atunci când Dumnezeu l-a creat pe Adam, El l-a aşezat într-o grădină frumoasă, un loc desăvârşit, totul era minunat, Adam şi Eva ar fi putut trăi veşnic fericiţi.

Dar când păcatul şi-a făcut apariţia printre oameni, el n-a adus decât necazuri, durere şi moarte. Cu toate acestea, cei ce se încred în Domnul Isus şi îl recunosc ca Mântuitor al lor, au mereu pe cineva care să-i ajute. S-ar putea să nu găsim răspuns la multe întrebări. S-ar putea să nu înţelegem multe câte se întâmplă, dar un lucru îl ştim foarte bine DUMNEZEU NE IUBEŞTE. Ştim că El este gata a ne sări în ajutor, ori ce ar fi. El este demn de toată încrederea noastră. Şi chiar dacă nu înţelegem multe lucruri, El îşi găseşte plăcerea în noi, cei care ne încredem în El.

În ziua când vom fi în ceruri, vom afla răspunsul la întrebările cere ne-au frământat aici, pe acest pământ. Nu ne vom mai întâlni acolo cu necazuri şi cu durere, acolo totul va fi desăvârşit.

Aici jos pe pământ vom afla pacea sufletului dacă ne punem toată încrederea în Domnul Isus, Mântuitorul nostru.

Biblia ne învaţă: „Încrede-te în Domnul din toată inima ta, şi nu te bizui pe înţelepciunea ta! Recunoaşte-l în toate căile tale, şi El îţi va netezi cărările.” Proverbe 3.5-6