Priveşte ce a făcut Dumnezeu

cer„Cerurile spun slava lui Dumnezeu, şi întinderea lor vesteşte lucrarea mâinilor Lui.” Psalm 19.1

Proprietarul unei case luxoase primise în vizită o rudă mai îndepărtată. Oaspetele blestema şi batjocorea la orice vorbă. La întrebarea proprietarului, dacă nu se teme de Dumnezeu să vorbească aşa de urât, oaspetele răspunse că el n-a văzut niciodată pe Dumnezeu. A doua zi, cei doi admirau nişte tablouri pictate de fiul proprietarului. Oaspetele întreba mereu: „Cine a făcut tablourile acestea?” şi primea acelaşi răspuns: „Fiul meu.” Oaspetele a spus: „Ce fericit eşti că ai un astfel de fiu dotat!” – „Cum poţi să spui aşa ceva? Tu nu l-ai văzut niciodată pe fiul meu.” – „Este adevărat că nu l-am văzut, dar văd ce a făcut el.”
„În cazul acesta, vino la fereastră şi priveşte ce a făcut Dumnezeu. Nici pe El nu L-am văzut vreodată, dar vedem lucrările Lui.” La aceste cuvinte, batjocoritorului i s-a închis gura.
Da, existenţa lui Dumnezeu se poate vedea în fiecare clipă, dacă privim măreţia creaţiei Sale. Fiecare dintre noi este chemat să creadă că acest Dumnezeu-Creator este şi un Dumnezeu-Mântuitor. Dumnezeu L-a dat pe Fiul Său la cruce, pentru a aduce o mântuire mare celor ce-L acceptă în viaţa lor.

sursa foto. tanarcrestin.net

Fă un lucru frumos!

Reblogged from Armonia Magazin SUA:

slujirea„Eu Te-am proslăvit pe pământ, am sfârşit lucrarea pe care Mi-ai dat-o s-o fac. Şi acum, Tată, proslăveşte-Mă la Tine
Ioan, 17.4-5

Fii activ în slujirea încredințată

Dumnezeu Însuși ne-a creat așa cum suntem – iar prin credința în Isus Cristos și har – ne-a dat vieți noi din Isus Cristos, și, cu multe veacuri în urmă, El ne-a planificat ca noi să ne trăim sceste vieți slujindu-i pe alții. (Efeseni, 2:10)

Dragă frate și soră,
Ai fost creat să-i slujești lui Dumnezeu, ajutându-ți semenii. (Matei, 25)
 
Read more…

În aşteptarea unor zile mai bune

drum„Tot plin de încredere aş fi” (Psalmul 27:13)

Pavel a scris: „Deseori am fost … în primejdii din partea tâlharilor, în primejdii din partea celor din neamul meu, în primejdii din partea păgînilor, în primejdii în cetăţi, în primejdii în pustie, în primejdii pe mare, în primejdii între fraţii mincinoşi. În osteneli şi necazuri, în priveghiuiri adesea, în foame şi sete, în posturi adesea, în frig şi lipsă de îmbrăcăminte! Şi, pe lângă lucrurile de afară, în fiecare zi mă apasă grija pentru toate Bisericile” (2 Corinteni 11:26:28). Cum a făcut faţă Pavel acestor experienţe? „Uitând ce este în urma mea, şi aruncându-mă spre ce este înainte” (Filipeni 3:13). Pavel nu a uitat nimic din toate acestea; el şi-a adus aminte nume, locuri, feţe şi chiar a scris despre ele. Dar este o diferenţă: el a refuzat ca ceea ce i s-a făcut să-i afecteze perspectiva. Asta e atitudinea de care ai nevoie tu! Când dorinţa ta de a merge înainte devine mai mare decât amintirile trecutului, vei începe să trăieşti din nou. „Cine aleargă după lucruri de nimic are belşug de sărăcie” (Proverbe 29:18). Până nu ai o viziune a zilei de mâine vei trăi în zbaterile zilei de ieri. Însuşi faptul că Dumnezeu pune din nou dorinţa în sufletul tău înseamnă că vin zile mai bune! Aşa că ridică-te şi spune cu psalmistul: „Tot plin de încredere aş fi”.

Există un loc la masă pentru fiecare…

masa„I-au pregătit o cină”      (loan 12:2)

După ce Domnul Isus l-a înviat pe Lazăr din morţi, citim: „I-au pregătit o cină”. Marta slujea, Măria stătea şi asculta ce spunea Isus iar Lazăr vorbea cu invitaţii. Deci, este loc la masa lui Dumnezeu pentru tot felul de oameni; 

  • Să ne uităm mai atent la Marta. Este în general tipul de persoană care stă în spate, cu mânecile suflecate, îngrijindu-se ca toată lumea să aibă mâncare şi apă. Rareori caută lumina reflectoarelor şi de multe ori nu o apreciem decât atunci când lipseşte. Problema Martei este că are tendinţa de a face ca slujirea să fie mai importantă decât Stăpânul. Ea trebuie să-şi aducă aminte că închinarea înseamnă şi ea slujire.
  • Maria este tipul de persoană care uită de facturile ce trebuie plătite şi de mâncarea care trebuie pregătită. Uneori mintea ei e atât de orientată spre cer încât ea nu este de nici un folos pe pământ. Ea trebuie să înţeleagă că slujirea înseamnă şi ea închinare. Dar avem nevoie de Maria; ea aduce pasiune închinării noastre şi poţi conta mereu pe ea pentru a mijloci la Dumnezeu pentru alţii.

„O mare mulţime … au venit… să vadă şi pe Lazăr, pe care-l înviase din morţi… din pricina lui mulţi… credeau în Isus” (loan 12:9-11).

  • Istoria lui Lazăr era atât de uimitoare încât cei ce o auzeau se converteau pe loc. Ea ne aminteşte că fiecare dintre noi avem o istorie de relatat despre harul şi mila lui Dumnezeu. Când a fost ultima dată când ai spus-o cuiva?

Deci, dacă eşti Marta, Dumnezeu vede lucrul dragostei tale. Dacă eşti Măria, El se bucură de închinarea ta. Dacă eşti Lazăr, El îţi promite că-ţi va onora mărturia.

Este un loc la masă pentru fiecare dintre noi!

El este cu tine … viteazule!

ajutor„Întăriţi-vă şi îmbărbătaţi-vă” (Deuteronom 31:6)

Dumnezeu repetă în Scriptură lucruri precum: „Întăriţi-vă şi îmbărbătaţi-vă! Nu vă temeţi … căci Domnul … va merge … cu tine” (Deuteronom 31:6). De ce? Pentru a scoate ce e mai bun din noi! Manualele de istorie sunt pline de relatări despre oameni talentaţi ale căror daruri au fost trecute cu vederea până când cineva a crezut în ei. Einstein nu a vorbit decât la vârsta de patru ani. Isaac Newton a fost un elev slab în şcoala primară. Un editor de ziar l-a concediat pe Walt Disney pentru că „nu avea idei bune”. Tolstoi a renunţat la facultate. Putem învăţa o lecţie de aici: oamenii se dezvoltă în ritmuri diferite. Pentru a-i motiva, trebuie mereu să ie cauţi capacităţile ascunse. Vorbele tale creează un mediu în care oamenii nu doar că-şi descoperă talentele, dar le şi dezvoltă şi excelează în ele. John Erskine, profesor de engleză la Universitatea din Columbia, a fost educator, pianist de concerte, autorul a 60 de volume, preşedintele Şcolii de muzică Juilliard, şi lector renumit şi plin de duh. Scriind despre remarcabila lui carieră, soţia lui, Helen a pus-o pe seama „sfidătorului său optimism”. A fost un „bun profesor” a spus ea „datorită propriului său entuziasm pentru învăţare şi a încrederii lui in viitor”. El ar zice: „Să le spunem tinerilor că cele mai bune cărţi aşteaptă să fie scrise; că cele mai bune tablouri nu au fost încă pictate; că cele mai bune guverne nu s-au format încă; cele mai bune lucruri aşteaptă să fie înfăptuite de ei”. În fiecare fiinţă umană există o pornire de a face ceva, pusă acolo de Dumnezeu. Dacă exploatezi această pornire şi demonstrezi că tu crezi în viitorul lor, ei vor face aproape orice pentru a se ridica la aşteptările tale.

Tu ne umpli de veselie!

„Tu umpli de veselie răsăritul şi apusul îndepărtat” Psalmul 65:8

Te-ai trezit vreodată devreme, ai urcat pe un munte şi ai urmărit cum face Dumnezeu o dimineaţă? Griul întunecat se dă la o parte când El împinge soarele spre orizont, şi apoi nuanţele fiecărei culori încep să se amestece dând o lumină perfectă când soarele întreg apare deodată pe cer. Ca rege al zilei, soarele se mişcă maiestuos pe cer, inundând pământul şi toate văile adânci cu lumina lui glorioasă. În momentul acela, poţi să auzi cântările corului ceresc care cântă despre măreţia lui Dumnezeu şi despre gloria dimineţii.

Lumina clară şi pură a dimineţii m-a făcut să tânjesc după adevăr în inima mea, singurul care ar putea să mă facă pur şi curat ca dimineaţa şi să-mi armonizeze viaţa cu concertul minunat al naturii din jurul meu. Şi briza care sufla dinspre răsărit m-a făcut să nădăjduiesc în Dumnezeu, care mi-a suflat în nări suflare de viaţă. În felul acesta El m-a umplut complet cu suflarea Lui, cu gândirea Lui şi cu Duhul Lui pentru ca eu să am doar gândurile Lui şi să trăiesc viaţa Lui. În viaţa Lui mi-am găsit-o pe a mea, dar acum era glorificată etern.

Ce ne-am face noi, bieţii oameni, fără nopţile şi dimineţile Dumnezeului nostru!

În tăcerea sfântă a zorilor de zi / Aud un Glas – „Eu sunt cu tine toată ziua, Bucură-te! Bucură-te!”

Cum este Dumnezeu?

DUMNEZEU ESTE VEŞNIC ŞI INFINIT

Dumnezeu nu este limitat de timp, spaţiu şi legi ale naturii, aşa cum suntem noi. El a existat dintotdeauna şi va exista mereu. El este prezent pretutindeni.El cunoaşte totul şi poate face orice.

DUMNEZEU – TREI PERSOANE ÎN UNA

Unii oameni gândesc despre Dumnezeu ca fiind o forţă impersonală care conduce Universul sau ca o influenţă a binelui. Noi ştim că El este o persoană, pentru că El gândeşte, simpte şi acţionează. De fapt Biblia învaţă că Dumnezeu reprezintă trei Persoane în una singură, El este o Treime dumnezeiască. Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt sunt asemenea în esenţă, putere şi scop. Ei lucrează împrună într-o perfectă armonie, ca o singură Persoană – un DUMNEZEU.

Matei 28.19 Botezaţi-i în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh.

DUMNEZEU ESTE DRAGOSTE

Dumnezeu este dragoste, esenţa Lui este dragoste. El îi iubeşte pe toţi oamenii, te iubeşte şi pe tine şi doreşte să-ţi dea ceea ce este mai bun pentru tine în viaţă. Apoi, El doreşte ca tu să ajungi să trăieşti cu El în minunata Lui casă din ceruri, în rai.

1Ioan 4.8 Cine nu iubeşte, n-a cunoscut pe Dumnezeu; pentru că Dumnezeu este dragoste.

DUMNEZEU ESTE DESĂVÂRŞIT

Dumnezeu este în totalitate bun, curat, sincer şi drept în tot ceea ce face. El este generos şi blând.

Matei 5.48 Tatăl vostru cel ceresc este desăvârşit.

DUMNEZEU ESTE DREPT

Dumnezeu este un judecător drept. Înseamnă că El face întotdeauna ceea ce este drept. deoarece El iubeşte pe toţi oamenii, El le-a pregătit o cale de a-L cunoaşte, prin Isus Hristos.

Psalmul 19.9 Judecăţile Domnului sunt adevărate, toate sunt drepte.

DUMNEZEU ŞTIE TOTUL

Dumnezeu cunoaşte trecutul, prezentul şi viitorul. El vede, aude şi înţelege tot ceea ce se întâmplă. El cunoaşte gândurile tale şi motivul pentru care faci ceea ce faci. Dumnezeu ştie ce este cel mai bine pentru tine şi doreşte să te ajute să faci alegerea cea mai bună.

Genesa 16.13 Tu eşti Dumnezeu care mă vede!

DUMNEZEU POATE FACE ORICE

Creatorul a construit în lumea Sa anumite tipare pe care le numim legi ale naturii. Totul funcţionează conform acestor tipare. Dumnezeu este deasupra acestor legi naturale şi nu este limitat de ele. El face lucruri supranaturale numite minuni, mai presus de puterea omului sau a naturii. Isus a făcut multe minuni când a fost pe pământ. El a vindecat bolnavii, a înviat morţii şi a schimbat vieţile oamenilor. El este şi acum Marele Medic şi Se bucură să ne vindece atât trupul cât şi sufletul.

Matei 19.26 La Dumnezeu toate lucrurile sunt cu putinţă. 

MEDITAŢIE. Ştiind că Dumnezeu te vede, asta te face să te simţi bine sau stânjenitor? De ce?

Răutatea inimii…

Un rege înţelept l-a întrebat pe un pictor renumit, dacă poate picta pentru el un balaur.

Fericit să-i slujească regelui, pictorul a răspuns „Desigur!” Dar regele l-a întrebat:”Ai văzut vreodată un balaur?”

Pentru că pictorul nu văzuse niciodată aşa ceva, regele l-a sfătuit: „Du-te şi caută mai întâi un balaur, priveşte-l, analizează-l, apoi vino şi pictează-l!”

Pictorul ştia că balaurii sunt figuri din basme dar a început să cugete adânc la îndemnul împăratului.

Probabil împăratul a vrut să spună să caut un om la fel de rău ca un balaur”…! gândea el.

S-a gândit că cei mai răi oameni se află în închisoare şi merse să caute acolo. Se inspiră din persoana unui criminal fioros.

Se întoarse la rege spunându-i că este pregătit de a începe lucrarea.

Însă regele îl întrebă: „Te atrage acel balaur?”

– „O, nu, nicidecum!” ripostă pictorul.

– „Atunci du-te şi mai caută! Caută un balaur care te atrage şi nu te înspăimântă!”

După ani de meditaţie, pictorul se întoarse la palat spunând: „Am găsit balaurul de care mi-aţi vorbit şi sunt gata să-l pictez!

Este biata mea inimă rea. Pe ea o voi picta!”

Iar pictorul îşi făcu autoportretul şi inima cu tot ce are rău în ea.

Inima, sediul sentimentelor umane! Izvorul răului!

Avea dreptate pictorul?

Omul, în orgoliul lui urăşte lumina pe care Cuvântul o aduce asupra stării sale. Omul se crede bun sau cel puţin în stare de a se îmbunătăţi, cu toate că Dumnezeu ne spune contrariul.

Căci dinăuntru, din inima oamenilor ies gândurile rele, preacurviile, curviile, furtişagurile,  (….) „ Marcu, 7.21-22

Singura cale de îmbunătăţire este primirea darului Lui Dumnezeu:

„Vă voi da o inimă nouă  (….)”  Ezechiel 36.26

resures crestine.ro