Nădejdea noastră este El

lumanariCaci este un singur Dumnezeu si este un singur mijlocitor intre Dumnezeu si oameni: Omul Isus Hristos, care S-a dat pe Sine insusi ca pret de rascumparare pentru toti; faptul acesta trebuia adeverit la vremea cuvenita. 1 Tim. 2.5,6

Patru lumânări ardeau pe masă. Era aşa de linişte, în­cât se putea auzi ce „vorbesc”. Prima suspină: „Eu mă numesc pacea, dar oamenii nu mă vreau.” Lumina ei se stinse. Cea de a doua lumânare spuse: „Eu mă numesc credinţa, dar oamenii nu mai doresc să ştie nimic de­spre Dumnezeu.” O adiere de vânt o stinse. A treia spuse tristă: „Eu mă numesc dragostea, dar oamenii se gândesc doar la ei înşişi şi nu la alţii.” O ultimă licări­re şi se stinse şi ea.

Un copil veni în cameră, văzu lumânările stinse şi în­cepu să plângă. „Nu-ţi fie frică”, spuse cea de-a patra lumânare: „Eu mă numesc nădejdea, şi atât timp cât ard, putem aprinde din nou lumânările dragostea, cre­dinţa şi pacea.”

Nădejdea creştină se întemeiază pe o Persoană: Isus Hristos. De aceea este foarte adevărat: „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică.” Mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu pen­tru această nădejde şi cale de a ne întoarce la El.

Indiferent care sunt apăsările tale din aceste zile, indiferent care sunt problemele cu care te confrunţi, chiar daca nu mai vezi nici o iesire vreau sa vezi lângă tine pe Domnul Isus care este NĂDEJDEA noastră, un sprijin care nu lipseşte nici odată în nevoi. Haideţi să ne sprijinim pe El.

Locţiitorul meu!

images„El (Isus) a purtat păcatele noas­tre în trupul Său, pe lemn…” 1 Petru 2.24

Se povesteşte că în Orient erau odată doi fraţi. Unul dintre ei trăia numai în desfrâu, iar celălalt, dimpotrivă, era un om cu frica lui Dumnezeu. Acesta l-a îndemnat mereu pe fratele său să se îndepărteze de calea desfrâului şi să pornească pe calea credinţei şi a pocăinţei. Dar neascultarea l-a dus din rău în mai rău, până acolo încât a săvârşit o crimă.

 Cu hainele pătate de sânge, acel om nelegiuit dădu buzna într-o seară în casa fratelui său, strigând: „Frate, scapă-mă! Am omorât un om; poliţia este pe urmele mele.” Cel cu frica lui Dumnezeu a fost gata imediat să facă tot ce-i stătea în putere pentru salvarea fratelui său. La repezeală, ei schimbară hainele. Cel nevinovat se îmbrăcă în hainele pătate de sânge; cel vinovat luă haina nepătată. Când sosi poliţia, îl arestă pe cel cu hai­nele pătate de sânge. La judecată, el nu a avut niciun gând de apărare. El repeta mereu în gândul său: „Ştiu că trebuie să mor pentru crima fratelui meu.” După ce a fost condamnat la moarte, a fost întrebat care îi este ultima dorinţă. El şi-a arătat dorinţa de a scrie o scri­soare fratelui său. Şi cum o astfel de dorinţă se respec­tă, celui din închisoare i se permise să scrie fratelui său.

Acel frate nelegiuit primi scrisoarea chiar în clipa când fratele său urma să fie executat. În scrisoare era scris: „Scumpul meu fra­te! În momentul când tu citeşti aceste rânduri, eu mor în locul tău, îmbrăcat în hainele tale pătate de sânge. Iar tu, îmbrăcat în hainele mele, vei trăi, dar de acum înainte, te rog, porneşte pe calea credinţei în Isus Hristos.”

Adevăratul vinovat se strădui, cuprins de remuşcări, să oprească execuţia; era însă prea târziu. Crima co­misă a fost ispăşită de locţiitorul său. Justiţia a fost satisfăcută prin jertfa fratelui său.

Să înţelegem prin această istorioară ce a făcut Mân­tuitorul la cruce pentru noi! Toţi suntem morţi în păca­tele şi în greşelile noastre. Dar la împlinirea vremii, conform planului de mântuire al lui Dumnezeu, Mântui­torul a venit în lumea noastră şi a luat asupra Lui pe­deapsa care ni se cuvenea nouă. Mântuitorul este astfel Locţiitorul nostru în judecata ce trebuia să cadă asupra noastră.. El a făcut această lucrare din dragos­te pentru mântuirea sufletelor noastre. Fericit este cel care prin credinţă a primit acest adevăr, se bucură de el şi poate spune: Mântuitorul a murit în locul meu!

Dragostea mamei…

mamaUn baiat de 16 ani a facut o calatorie in strainatate… Dupa un timp, cand sa intors acasa la aeroport il astepta mama lui cu lacrimi de bucurie in ochi. Cand a ajuns si-a strans baiatul in brate cat de tare a putut deoarece i-a fost foarte dor de el.

Baiatul insa i-a spus: “mama stiu ca ma iubesti… mult, dar daca ma strangi asa de tare in brate in fata atator oameni ca pe un copil mic… ma faci de rusine!”
Cu aceste vorbe a ranit-o foarte tare pe mama lui care se gandea ca… fiul ei nu se bucura din tot sufletul ca o revede.
Dupa alti 6 ani fiul ei a plecat iar intr-o calatorie in strainatate si desi avea deja 21 de ani, mama lui a mers cu el la aeroport sa il conduca sa isi ia ramas bun de la el.
Dar de data aceasta nu si-a imbratisat fiul ci s-a intors cu spatele plangand foarte tare si zicandu-i doar atat: „Ramas bun fiule si sa ai grija de tine”.
Dupa o vreme, cand baiatul s-a intors din calatorie… mama lui nu il mai astepta in gara… Cand a ajuns acasa a gasit pe masa un buchet de flori si langa flori o scrisoare de la mama lui…
Curios a deschis-o si a inceput sa o citeasca, iar dupa ce a terminat a cazut jos plangand si distrus… era cel mai urat si rau moment din viata lui.
Iata ce scria in scrisoare:
„Fiul meu drag, cu 6 ani in urma, cand te-ai intors acasa, aveam lacrimi de bucurie in ochi si te-am strans cu drag in brate, dar cand tu vei citi randurile acestea… eu voi fi deja in cimitir intr-un mormant… pentru ca am murit de cancer…
Cand ai plecat ultima data nu te-am mai starns in brate, ci ti-am intors spatele… ca sa nu te fac de rusine in fata oamenilor strangandu-te in brate ca pe un copil mic… dar am plans foarte tare pentru ca am stiut ca te voi vedea pentru ultima data.
Te iubesc foarte mult si ma voi ruga Domnului pentru tine… iar dragostea mea va veghea intotdeauna asupra ta!
Cu mult drag, mama.

Va invit la meditatie…

Gândurile lui Dumnezeu

ganduri de pace„Cât de nepătrunse mi se par gân­durile tale, Dumnezeule, şi cât de mare este numărul lor! Dacă le nu­măr, sunt mai multe decât boabele de nisip.” Psalm 139.17-18

„Căci gândurile Mele nu sunt gândurile voastre, şi căile voastre nu sunt căile Mele, zice Domnul” (Isaia 55.8).

„Căci Eu ştiu gândurile pe care le am cu privire la voi, zice Domnul, gânduri de pace şi nu de nenorocire, ca să vă dau un viitor şi o nădejde” (leremia 29.11).

 „O, adâncul bogăţiei, înţelepciunii şi ştiinţei lui Dumnezeul Cât de nepătrunse sunt judecăţile Lui, şi cât de neînţelese sunt căile Lui! Şi în adevăr, cine a cunoscut gândul Domnului? Sau cine a fost sfetnicul Lui?” (Romani 11.33-34).

 „Dragostea lui Dumnezeu faţă de noi s-a arătat prin faptul că Dumnezeu a trimis în lume pe singurul Său Fiu… ca jertfă de ispăşire pentru păcatele noastre” (1 loan 4.9-10).

 „Ştiu că Tu (Dumnezeule) poţi totul şi că nimic nu poate sta împotriva gândurilor Tale” (Iov 42.2).

Astăzi este timp pentru rugăciune!

rugaciune 3Daniel 6.1-16

Imperiul „capului de aur” a trecut într-o singură noapte. Prezent la formarea lui, Daniel a asistat şi la căderea lui, şap­tezeci de ani mai târziu. Şi îl regăsim pe profet, bătrân la peste nouăzeci de ani, dominând evenimentele şi persoanele. El nu este mai impresionat de strălucirea omului, cum este de pră­buşirea lui. Deşi străin, el i-a slujit cu tot atâta conştiinciozitate şi pe îngâmfatul Nebucadneţar, şi pe lumescul Belşaţar şi, cum va face acum, pe slabul Darius (comp. cu 1 Petru 2.18…). Această fidelitate atrage asupra lui încrederea suveranului, dar totodată şi invidia colegilor. Ei uneltesc împotriva lui, iar împăratul, indus în eroare de demersul lor ipocrit, îşi sem­nează decretul irevocabil. Daniel însă, slujitorul său atât de bun, n-a putut să se supună acestui decret. Şi, în adevăr, a fost nevoie ca acest complot să fie ţesut, pentru ca noi să pu­tem afla că omul lui Dumnezeu avea un obicei sfânt. De trei ori pe zi, el îngenunchea în camera lui, pentru a-L chema pe Dumnezeul său (1 Împăraţi 8.48,50 şi Psalmul 55.17).

            Dragi prieteni, noi astăzi putem să ne punem pe genunchi ori de câte ori dorim, fără să fim hărţuiţi. Să facem uz de acest privilegiu, pentru a găsi în el, ca şi Daniel, izvorul tainic al puterii şi al înţelepciunii!

… ţie îţi voi da viaţa ta …

ceasŞi tu umbli după lucruri mari? Nu umbla după ele!
Căci iată, voi aduce nenorocirea peste orice făptură, zice Domnul,
dar ţie îţi voi da ca pradă de război viaţa ta,
în toate locurile unde vei merge.
(Ieremia 45:5)

Aceasta este o promisiune dată ţie pentru locurile dificile în care te-ai putea afla, pentru situaţiile dificile în care poate te găseşti – o promisiune de siguranţă şi de viaţă chiar în mijlocul presiunilor uriaşe. Şi este o promisiune care se adaptează pentru a se conforma timpurilor când acestea continuă să devină tot mai grele, pe măsură ce ne apropiem de ultimile „minute” ale istorie.

Ce înseamnă când se spune că tu vei avea „ca pradă de război viaţa ta“? Înseamnă că viaţa ta va fi smulsă din gura Vrăjmaşului, aşa cum David smulgea mielul din gura leului. Nu înseamnă că tu vei fi cruţat de focul bătăliei şi de confruntarea cu duşmanii tăi, ci înseamnă „Tu îmi întinzi masa în faţa potrivnicilor mei“ (Psalmul 23:5), un adăpost împotriva furtunii, o fortăreaţă în mijlocul vrăjmaşilor, şi o viaţă păstrată în faţa presiunii continue. Înseamnă mângâiere şi speranţă de la Dumnezeu, aşa cum a primit Pavel când el şi prietenii săi „[au] fost apăsaţi peste măsură de mult, mai presus de puterile [lor], aşa că nici nu mai [trăgeau] nădejde de viaţă“ (2 Corinteni 1:8). Şi înseamnă ajutorul divin al Domnului, aşa cum a fost când „ţepuşul în carne“ al lui Pavel (2 Corinteni 12:7) a rămas, dar puterea lui Hristos a venit să se odihnească peste el, şi el a învăţat că „harul [lui Dumnezeu] este de ajuns“ (2 Corinteni 12:9).

Fie ca Domnul să ne dea „ca pradă de război viaţa noastră, în toate locurile unde vom merge“  am parafrazat puţin mesajul lui Dumnezeu prin profetul Ieremia, să ne ajute astăzi să fim biruitori în toate dificultăţile noastre.

Afirmaţii celebre

intelepciune 2„Dobândeşte înţelepciune, dobân­deşte pricepere; nu uita cuvintele gurii mele şi nu te abate de la ele.” Proverbe 4.5

„Cel mai frumos sistem al soarelui, al planetelor şi al cometelor putea proveni doar prin decizia şi stăpâni­rea unei Fiinţe intelectuale puternice.” (Isaac Newton)

„Unii călătoresc până la capătul pă­mântului să caute fericirea, când de fapt aceasta se află chiar lângă ei. O inimă mulţumită e fericită.” (Horaţiu)

„Unii îşi pun faptele de acord cu conştiinţa. Alţii, cei mai mulţi, îşi pun conştiinţa de acord cu faptele.” (Camil Petrescu)

„Insulta e declaraţia înfrângerii.” (Nicolae lorga)

„Nu numai oamenilor, dar şi lucrurilor trebuie să li se ia masca şi să li se redea aspectul propriu.”(Seneca)

„Sunt bătrân şi m-am îngrijorat de multe, dar majori­tatea lucrurilor de care m-am îngrijorat, nu mi s-au în­tâmplat niciodată.” (Mark Twain)

„Cu pumnul strâns nu poţi da mâna cu cineva.” (Indira Gandhi)

Rugăciunea arma noastră secretă!

Petru era păzit în temniţă, şi Biserica nu înceta
să înalţe rugăciuni către Dumnezeu pentru el. 
Fapte 12:5 

Rugăciunea este legătura care ne leagă de Dumnezeu. Este podul care trece peste orice abis şi ne poartă în siguranţă peste orice prăpastie a primejdiei sau a nevoii.

Gândeşte-te la semnificaţia acestei istorisiri din primul secol al bisericii: Totul părea să fie împotriva ei, pentru că Petru era în închisoare, iudeii păreau învingători, Irod era încă suveranul suprem, şi arena martiriului aştepta nerăbdătoare dimineaţa următoare ca să poată bea sângele apostolului. „Şi Biserica nu înceta să înalţe rugăciuni către Dumnezeu pentru el“. Şi care a fost rezultatul? Închisoarea s-a deschis în mod miraculos, apostolul a fost eliberat, iudeii au rămas încurcaţi, şi ca o manifestare a pedepsei lui Dumnezeu, crudul rege Irod „a murit mâncat de viermi“. Şi mergând mai departe spre o victorie şi mai mare, „Cuvântul lui Dumnezeu se răspândea tot mai mult“ (v. 23-24).

Cunoaştem noi cu adevărat puterea armei noastre supranaturale care este rugăciunea? Îndrăznim noi s-o folosim cu autoritatea unei credinţe care nu numai că cere, dar şi comandă? Dumnezeu ne botează cu îndrăzneală sfântă şi cu încredere divină, pentru că El nu caută oameni mari, ci oameni care să îndrăznească să dovedească măreţia Dumnezeului lor! Şi Biserica nu înceta să înalţe rugăciuni“. 

În rugăciunile tale, mai presus de orice, fereşte-te să-L limitezi pe Dumnezeu, nu numai prin necredinţă, ci şi gândindu-te că ştii exact ce poate El să facă. Învaţă să te aştepţi la ceva neaşteptat, mai presus de tot ce poţi tu cere sau gândi.

Deci ori de câte ori mijloceşti prin rugăciune, mai întâi taci şi închină-te lui Dumnezeu în gloria Lui. Gândeşte-te la ce poate El să facă, cum Îşi găseşte El plăcerea în Hristos Fiul Său, şi la poziţia ta în El – apoi aşteaptă-te la lucruri mari.                                                                     

Rugăciunile noastre sunt oportunităţile lui Dumnezeu.

Treci printr-un necaz? Rugăciunea poate transforma timpul întristării tale într-un timp de tărie şi plăcere. Eşti fericit? Rugăciunea poate adăuga un parfum ceresc timpului tău de bucurie. Eşti în mare pericol din partea unui vrăjmaş din afară sau dinăuntru? Rugăciunea poate plasa un înger lângă tine a cărui atingere ar putea sfărâma o piatră de moară în fire de praf mai mici decât făina pe care ar măcina-o, şi a cărui privire ar putea distruge o armată întreagă.

Ce va face rugăciunea pentru tine? Răspunsul meu este acesta: Tot ce poate Dumnezeu să facă pentru tine. „Cere ce vrei să-ţi dau“ (2 Cronici 1:7).

RUGĂCIUNE – Traian Dorz

Doamne, Tu Stăpânu-acestui
Cer nemărginit şi-albastru
Către Tine mi se nalţă iarăşi
Gândul meu sihastru.

Către Tine se ridică iarăşi
Glasul rugii mele
Domnul zilelor cu soare,
Domnul nopţilor cu stele.

Tu eşti Împăratul nostru, 
Tu eşti Domnul nostru mare
Tu eşti Stânca păcii noastre,
Turnul nostru de scăpare!

De nădejdea-n Tine Doamne
Toată viaţa ni se-anină,
Viaţa noastră-atât de tristă,
Suferindă şi străină.

Mângăierea vieţii triste
Ni-e Cuvântul Cărţii Tale
El ne-a şters de lacrimi ochii,
Ne-a scos sufletul din jale,

Şi ne-a fost mereu în viaţă
Adăpost şi-nviorare,
Călăuză şi lumină
La-ntunerec, de cărare.

Azi ne-a-mpresurat durerea
Cât a mării apă multă,
Nimeni chinul nu ni-l vede,
Nimeni glasul nu ne-ascultă,

Numai Tu ne eşti nădejdea
În aceste clipe grele,
Numai mâna Ta mai poate
Să ne mântuie din ele,

Numai Tu ai milă, Doamne
Dumnezeul nostru mare
Tu eşti stânca izbăvirii,
— Dăruieşte-ne scăpare!