Nu privi în urmă!

„Aduceţi-vă aminte de nevasta lui Lot” Luca 17:32

Când învăţătoarea de şcoală duminicală le-a spus copiilor: „Soţia lui Lot s-a uitat înapoi şi s-a transformat într-un stâlp de sare”, un copil a replicat: „Asta nu e nimic! Mama conducea ieri în drum spre casă când s-a uitat înapoi şi s-a transformat într-un stâlp de telegraf!” Soţia lui Lot apare puţin în Scriptura şi atunci de ce ne-a spus Domnul Isus să ne aducem aminte de ea? Din două motive:

  • Şi-a investit viaţa în lucruri fără viitor, Ioan scrie: „lumea şi pofta ei trece; dar cine face voia lui Dumnezeu, rămâne în veac” (1 Ioan 2:17). Dumnezeu a încercat să o scoată pe soţia lui Lot din Sodoma, dar ea nu a putut să-şi scoată Sodoma din viaţă. Când s-a gândit la ce lasă în urmă, s-a uitat înapoi şi s-a transformat într-o stană fără viaţă. Când Dumnezeu îţi spune să pleci, nu trebuie să eziţi! Nu deveni ca cei ce au umblat odată cu El, au fost martori ai lucrării sale, s-au evidenţiat fiind lumină în comunităţile lor, dar acum sunt reci şi împietriţi.
  • Deciziile tale sunt urmate de consecinţe. Dacă soţia lui Lot s-ar fi dus mai departe şi-ar fi putut apăra fiicele când au ajuns în peşteră. În schimb, ele au devenit victime ale abuzului şi ale incestului. Înainte să-ţi pierzi copiii, să-ţi otrăveşti căsnicia şi să-ţi distrugi viaţa refuzând să laşi în urmă trecutul, „adu-ţi aminte de nevasta lui Lot”. Ea nu a reuşit să se pună la adăpost, dar a rămas în Scriptură pentru a ne avertiza cu privire la trei lucruri:
  1. complacere;
  2. implicare în lucrurile greşite;
  3. o inimă împărţită.

 

Rugăciunea are putere!

„Vegheaţi şi rugaţi-vă, ca să nu cădeţi în ispită” (Matei 26:41)

În această seară concluzia mesajului predicii de la „Betania” a fost: fugi de Saul, fugi de Diavolul care încearcă să te răpună, să te doboare. Un mesaj care ne oferă posibilitatea să medităm…

Vrăşmaşul ştie care este potenţialul cu care te-a înzestrat Dumnezeu şi el încearcă să te oprească înainte să-l atingi. Rugăciunea pune un scut de protecţie divină în jurul tău; nu trăi fără ea! Există oameni cere cred că ei nu sunt vulnerabili, care au crezut că ei, dintre toţi oamenii, nu o vor „da în bară” şi totuşi au făcut-o. Dacă nu eşti conştient de înclinaţia pe care o ai spre păcat, nu te vei ruga şi vei fi mereu vulnerabil la atacurile duşmanului. În ultimele ceasuri ale vieţii Lui, Domnul Isus i-a avertizat pe ucenicii Săi: „Vegheaţi şi rugaţi-vă, ca să nu cădeţi în ispită; duhul, în adevăr, este plin de râvnă, dar carnea este neputin­cioasă” Pavel scrie: „luaţi toată armătura lui Dumnezeu, ca să vă puteţi împotrivi în ziua cea rea, şi să rămâneţi în picioare, după ce veţi fi biruit totul … Faceţi în toată vremea, prin Duhul, tot felul de rugăciuni şi cereri. Vegheaţi la aceasta, cu toată stăruinţa” (Efeseni 6:13-18). Cea mai eficientă armă pe care o are duşmanul împotriva ta eşti tu! Vechea ta natură păcătoasă trebuie dusă la cruce şi răstig­nită zilnic. Locul potrivit pentru rugăciune este acolo unde te rogi. În prezenţa lui Dumnezeu te vezi aşa cum te vede El. Acolo, în momentul pocăinţei, El descoperă, El curăţă şi El reface. Când viaţa ta de rugăciune funcţionează, atunci şi protecţia ta funcţionează! Aşa că ocupă-te de rearanjarea priorităţilor din viaţa ta!


 

Izvoarele de sus şi izvoarele de jos

Caleb i-a zis: „Ce vrei?“ Ea a răspuns: „Fă-mi un dar,căci mi-ai dat un pământ secetos; dă-mi şi izvoare de apă“.
Şi el i-a dat izvoarele de sus şi izvoarele de jos.
(Iosua 15:18-19)

Există şi „izvoarele de sus şi izvoarele de jos“ în viaţă, şi ele sunt izvoare, nu ape stătătoare. Sunt bucuriile şi binecuvântările care curg din cer de sus, în timpul verii celei mai fierbinţi şi prin cel mai pustiu deşert al suferinţelor şi al încercărilor. Pământul care îi aparţinea lui Acsa era în Neghev sub soarele arzător şi era deseori pârjolit de căldura toridă. Dar din munţi veneau izvoarele inepuizabile care răcoreau, împrospătau şi fertilizau tot pământul.

Aceste izvoare curg prin locurile joase, prin locurile dificile, prin locurile secetoase, prin locurile singuratice, şi chiar prin locurile obişnuite ale vieţii. Şi oricare ar fi situaţia noastră, aceste izvoare se pot găsi întotdeauna. Avraam le-a găsit în munţii Canaanului. Moise le-a găsit printre stâncile Madianului.  David  le-a găsit în cenuşa Ţiclagului, când avutul lui fusese luat şi familia lui fusese dusă în captivitate. Şi cu toate că „poporul vorbea să-l ucidă cu pietre … David s-a îmbărbătat, sprijinindu-se pe Domnul Dumnezeul lui“ (1 Samuel 30:6).

Isaia le-a găsit în zilele teribile când împăratul Sanherib al Asiriei a invadat Iuda, când munţii păreau să fie aruncaţi în mijlocul mării. Şi totuşi credinţa lui putea încă să cânte: „Este un râu ale cărui izvoare înveselesc cetatea lui Dumnezeu, sfântul locaş al locuinţelor Celui Preaînalt. Dumnezeu este în mijlocul ei: ea nu se clatină“ (Psalmul 46:4-5).

Martirii creştini le-au găsit în mijlocul flăcărilor, reformatorii bisericii în mijlocul vrăjmaşilor lor şi a luptelor lor, şi noi putem să le găsim în fiecare zi a anului dacă Îl avem pe Mângâietorul în inimile noastre şi dacă am învăţat să spunem împreună cu David: „Toate izvoarele mele sunt în Tine“ (Psalmul 87:7).

Cât de bogate şi cât de preţioase sunt aceste izvoare, şi cât de mult mai este încă de luat în stăpânire din plinătatea lui Dumnezeu!

Ne pare că suntem de-o veşnicie
Şi că străbatem un deşert uscat,
-Un dor avem noi după nemurire
Şi locul sfânt care-I de neuitat. 

Ne pare că umblăm de-o veşnicie
Pe-acest pământ ce-I plin de încercări
-Dorim izvoarele cu apă vie,
S-ajungem unde-i ţara fără nori.

Iar prin deşertul lumi-ntunecos
Noi am muri de foame şi de sete
De n-ai fi Tu cu noi Isus Cristos,
Ne-am spulbera în lumea de păcate.

Cu Tine traversăm deşertul Doamne
Dorind ca să intrăm în Canaan.
Croieştene un drum până la Tine.
S-ajungem pe al cerului Liman.

Tu eşti Acel ce ne hrăneşti o Doamne
Când trecem prin pustiul vieţi noastre,
Noi mană sfântă primim de la Tine
Să traversăm puzderia de astre

(poezie de. George L.)

 

Cu El pe munte…

Isus a luat cu El pe Petru, pe Ioan şi pe Iacov,
şi S-a suit pe munte să Se roage.
Pe când Se ruga, I s-a schimbat înfăţişarea feţei,
şi îmbrăcămintea I s-a făcut albă strălucitoare….
Petru şi tovarăşii lui … au văzut slava lui Isus.
(Luca 9:28-29,32)

Dacă am căpătat trecere înaintea Ta, arată-mi căile Tale.(Exod 33:13)

Când Domnul Isus i-a luat pe aceşti trei ucenici sus pe munte singuri, El i-a adus într-o strânsă comuniune cu El Însuşi. Ei „au văzut slava lui Isus“ şi au spus: „Este bine să fim aici“ (Luca 9:32-33). Cerul nu este niciodată departe de cei care zăbovesc pe un munte cu Domnul lor.

Cine dintre noi în anumite momente de meditaţie şi rugăciune nu a prins o sclipire din porţile cerului? Cine nu a simţit în locul tainic al sfintei comuniuni un val puternic de emoţie – un pic din gustul binecuvântatei bucurii ce va veni?

Învăţătorul a avut momente şi locuri speciale pentru o conversaţie liniştită cu ucenicii Săi. Odată S-a întâlnit cu ei pe muntele Hermon, dar mai des pe pantele sacre ale muntelui Măslinilor. Fiecare creştin ar trebui să aibă propriul său munte al Măslinilor. Astăzi majoritatea dintre noi, mai ales aceia dintre noi care locuiesc în oraşe, trăiesc sub un mare stres. De dimineaţă devreme şi până la ora de culcare suntem expuşi vârtejului vieţii. În mijlocul acestei zarve, e mică oportunitatea pentru o meditaţie liniştită, pentru Cuvântul lui Dumnezeu, pentru rugăciune, şi pentru părtăşia de inimă!

Chiar şi Daniel avea nevoie să aibă propriul munte al Măslinilor în camera lui în mijlocul răcnetelor Babilonului idolatru. Petru a găsit un acoperiş în Iope, şi Martin Luther a găsit o „cameră de sus“ în Wittenberg, un loc care încă mai este considerat sacru.

Joseph Parker, un predicator englez congregaţionalist din secolul al XIX-lea, a spus odată: „Dacă noi, ca biserică, nu ne întoarcem la viziuni spirituale, la crâmpeie de cer, şi la cunoştinţa unei glorii şi a unei vieţi mai minunate, ne vom pierde credinţa. Altarul nostru va deveni doar o piatră rece şi goală, niciodată binecuvântată cu o vizită din cer“. Şi de aceasta are nevoie lumea de astăzi – de oameni care L-au văzut pe Domnul lor.   din Arta pierdută a meditaţiei

Apropie-te de El! Poate că El te va lua astăzi pe munte – în acelaşi loc unde  l-a luat pe Petru cu gafele lui, şi pe Iacov şi pe Ioan, „Fiii tunetului“ (Marcu 3:17), care în repetate rânduri nu L-au înţeles deloc pe Învăţătorul lor şi misiunea Lui. Nu există nici un motiv pentru care El să nu te ia, aşa că nu exclude această posibilitate pentru tine, spunând: „O, aceste viziuni şi revelaţii minunate ale Domnului sunt doar pentru anumiţi oameni!“ Ele pot fi şi pentru tine!

 

Meditaţie…

Aminteşte-ţi mereu… veghează asupra gândurilor tale; ele vor deveni cuvinte. Veghează asupra cuvintelor tale; vor deveni fapte. Veghează asupra faptelor tale, vor deveni obiceiuri. Veghează asupra obiceiurilor tale, vor deveni un caracter. Veghează asupra caracterului tău; va deveni destinul tău.

Voia lui Dumnezeu nu te va duce niciodată acolo unde Harul lui Dumnezeu nu te va păzi.

Rămâi CREDINCIOS şi fii MULŢUMITOR!

Omul după chipul lui Dumnezeu

Continuăm meditaţia noastră pe baza textului din Coloseni 3:8-14. Esenţa lui este că „omul nou”, adică omul unit cu Domnul Isus şi cu Duhul Sfânt, intră imediat în procesul de „înnoire” după chipul lui Dumnezeu (v. 10). Dar Pavel este conştient de faptul că ajuns la acest punct cititorul se va întreba în mod logic: Dar ce înseamnă om după chipul lui Dumnezeu? Cum arată omul acesta? Eu vreau să ştiu încotro merg. Mi-ai spus, în versetele 3:8-9, de ce să mă las, de lucrurile care-l caracterizau pe „omul cel vechi”, adică de curvie, necurăţie, patimi, pofte rele, lăcomie, mânie, vrăjmăşie, răutate, vorbire de rău, limbaj vulgar şi minciună. Dar ce pun în locul lor? Cum este şi cum se poartă omul după chipul lui Dumnezeu?

Pavel ştia că aceasta este aşteptarea logică şi, cu siguranţă, s-a întrebat pe sine: De unde ştiu eu cum este Dumnezeu? Am undeva un text prin care Dumnezeu Însuşi se descrie pe Sine? Sigur că am! În Exodul 33:12-19 Moise Îi cere lui Dumnezeu să Se descrie pe Sine şi o face în Exod 34:6-7.

Şi Domnul a trecut pe dinaintea lui şi a strigat: „Domnul, Dumnezeu este un Dumnezeu plin de îndurare şi milostiv, încet la mânie, plin de bunătate şi credincioşie, care Îşi ţine dragostea până în mii de neamuri de oameni, iartă fărădelegea, răzvrătirea şi păcatul, dar nu socoteşte pe cel vinovat drept nevinovat, şi pedepseşte fărădelegea părinţilor în copii şi în copiii copiilor lor până la al treilea şi al patrulea neam!”

Pavel ia această descriere şi o citează în continuarea declaraţiei sale despre înnoirea după chipul lui Dumnezeu în v. 12-14. Dar el face o modificare extrem de semnificativă: el lasă afară din descrierea pe care Şi-o face Dumnezeu cuvintele „încet la mânie”. De ce? Fiindcă Dumnezeu Îşi poate controla mânia şi în final şi în mod suprem El Îşi revarsă mânia Lui, provocată de păcatul omenesc, pe însuşi Fiul Său, ceea ce înseamnă că El o ia asupra Lui Însuşi, căci „Dumnezeu era în Cristos împăcând lumea cu Sine” (2 Cor. 5:19). Cu alte cuvinte, mânia lui Dumnezeu se manifestă prin jertfă de Sine!

În opoziţie cu aceasta, „mânia omului nu lucrează dreptatea lui Dumnezeu” (Iacov 1:20). De aceea, în Col. 3:8 Pavel ne porunceşte: „Lăsaţi-vă de mânie!” Şi imediat ne dă portretul lui Dumnezeu din care a scos mânia şi a înlocuit-o cu smerenia şi blândeţea, pe baza faptului că Isus Însuşi S-a descris pe Sine ca fiind „blând şi smerit cu inima”. Prin urmare, portretul lui Dumnezeu din Exod 34:6-7 este combinat cu portretul Fiului lui Dumnezeu din Matei 11:29. Iată portretul care rezultă şi care trebuie să urmărim să fie imprimat şi în noi înşine:

Astfel, deci, ca nişte aleşi ai lui Dumnezeu, sfinţi şi prea iubiţi, îmbrăcaţi-vă cu o inimă plină de îndurare, cu bunătate, cu smerenie, cu blândeţe, cu îndelungă răbdare. Îngăduiţi-vă unii pe alţii, şi, dacă unul are pricină să se plângă de altul, iertaţi-vă unul pe altul. Cum v-a iertat Cristos, aşa iertaţi-vă şi voi. Dar mai presus de toate acestea, îmbrăcaţi-vă cu dragostea, care este legătura desăvârşirii.

Pastor Dr. Iosif Ţon

Ce pierdem în goana noastră zilnică?

Staţia metro L’ENFANT PLAZA din Washington, DC, într-o zi friguroasa, pe 12 ianuarie 2007. Un om cu o vioară a cântat şase piese de Bach, timp de 45 de minute. In timpul acesta, aproximativ 2000 de oameni au trecut prin acea statie, majoritatea în drum spre serviciu. După vreo trei minute, un om între două vârste l-a observat şi s-a oprit să-l asculte pentru câteva secunde, apoi a grăbit pasul, mânat probabil de programul său strict.

4 minute mai târziu: Violonistul a primit primul său dolar, o femeie i l-a aruncat în pălărie, fără să se oprească.

6 minute: Un tânăr se reazemă de perete ca să-l asculte, după care se uită la ceas şi pleacă în trap uşor spre peron.

10 minute: Un copil de 3 ani se opreşte în faţa muzicianului, dar maică-sa îl trage grăbită de hăinuţă. Copilul se mai opreşte odată să-l privească pe violonist, dar maică-sa îl împinge nervoasă înainte, aşa că cei doi se mişcă, el întorcând capul din când în când. Lucrul acesta se repetă cu mai mulţi copii, iar părinţii îi împing de la spate, grăbiţi să ajungă la treburile lor.

45 minute: Muzicantul a cântat în continuare. Numai şase oameni s-au oprit să-l asculte pentru câteva momente. Circa 20 au aruncat nişte bani. Omul a colectat în total $32.

Dupa o ora: El a terminat de cântat şi s-a lăsat tăcerea. Nimeni nu l-a observat, nimeni nu l-a aplaudat… Nimeni n-a remarcat, dar acesta era Joshua Bell, unul dintre cei mai buni muzicieni ai lumii. El a interpretat câteva din cele mai dificile piese scrise vreodata, pe o vioara estimată la $3,5 milioane. Cu câteva zile înainte, umpluse o sala de concerte din Boston.

Valoarea medie a biletelor $100.

Povestea este adevărată. Concertul din staţia de mertro, a fost organizat de către Washington Post, ca un experiment social asupra percepţiei, gustului şi priorităţilor oamenilor.

Problemele care s-au pus:

*Intr-un loc public, la o oră nepotrivită, suntem în stare să percepem frumuseţea?

*Ne oprim s-o admirăm?

*Putem, oare, să recunoaştem talentul într-un context neaşteptat?

O concluzie posibila în urma acestui experiment, ar fi aceasta:

Dacă nu avem câteva momente să-l ascultăm pe unul dintre cei mai buni solişti ai lumii cântând cea mai bună muzică scrisă vreodată pe unul din cele mai bune instrumente făcute vreodată, oare, de cât de multe alte lucruri, minunate, ne lipsim în existenţa noastră?

Sursa. StiriCrestine.ro

Ce au spus alţii despre IERTARE…

„A greşi este omeneşte, a ierta este dumnezeuieşte” Alexander Pope

„Nimic din lumea aceasta nu poartă mai clar pecetea Fiului lui Dumnezeu decât iertarea” Alice Cary

„Psihologia dinamică ne învaţă că putem dobândi sănătatea lăuntrică numai prin iertare – nu numai iertarea altora ci şi iertarea noastră proprie.” Joshua Lath Liebman

„Dacă sunt îndeplinite condiţiile pe care El le-a stabilit, Dumnezeu S-a obligat prin Cuvântul Său să ierte pe orice om de orice păcat din pricina lui Hristos.” Billy Graham

Extras… dintr-un „jurnal”

12 Ianuarie: După sărbătorile Naşterii Domnului Isus – odihnă complectă.

7 Februarie: Mare curăţenie în casă. Mi-au schimbat locul. M-au surghiunit într-un colţ.

2 Martie: Fără să ştiu pentru ce, iarăş mi-au schimbat locul.

5 Martie: Înţeleg de ce m-au scos din colţil meu întunecat: Era aşteptată bunica. Ea m-a ţinut multă vreme pe genunchii ei. Pentru prima dată m-am simţit iubită.

17 Martie: Bunica a plecat. Nimeni nu se mai ocupă de mine.

21 Martie: mare eveniment: astăzi m-au dus la adunare.

10 Aprilie: Mă simt mereu părăsită. Niciodată nu vorbeşte nimeni cu mine, niciodată nu mă consultă.

1 Iulie: Pregătirea de călătorie. Se umplu valizele. Cineva arătându-mă, a pus o întrebare: „O luaţi?” Răspunsul a căzut ca plumbul: „Nu e nevoie”.

Iulie: Singură, lăsată acasă.

1 August: Întoarcerea din vacanţă. M-au acoperit cu ecusoane aduse din călătorie. Nu mă simt bine deloc.

10 August: Dificultăţi, îngrijorări. Încercări în casă. Aş fi avut multe lucruri de spus, dacă m-ar fi consultat; multe înştiinţări de făcut, multe mângâieri de dăruit.

Ştiţi cine putea să-şi scrie astfel jurnalul său? O BIBLIE de familie!

De fapt unde este Biblia ta în acest moment?

Povestea ochilor

„A fost odată o oarbă care se ura pe ea însăşi din cauză că era oarbă. Ea ura pe toată lumea, cu excepţia prietenului ei iubitor. El era întotdeauna gata s-o ajute.
Într-o zi, ea i-a spus lui: «Dacă aş putea să văd lumea, eu m-aş căsători cu tine». Într-o altă zi, cineva i-a donat o pereche de ochi. Când bandajele au fost date jos, ea a putut să vadă totul, inclusiv pe prietenul ei.

El a întrebat-o: «Acum, că tu poţi vedea lumea, te căsătoreşti cu mine?»

Fata s-a uitat la el şi a văzut că el este orb. Numai văzând ochii lui închişi, a fost şocată. Ea nu se aştepta la asta. Gândul că trebuie să se uite la ochii lui închişi toată viaţa a făcut-o să-l refuze.

Prietenul ei a plecat şi a doua zi i-a scris o notă, menţionând: «Să ai grijă de ochii tăi, draga mea, pentru că înainte să fie ai tăi, au fost ai mei!»”

Tăcere… Şi apoi, când îţi revii, constaţi că, pe lângă această minunată poveste, mesajul mai conţine câteva fraze. Vorbe simple, dar pe care le uităm atât de repede…

… Înainte să spui cuiva un cuvânt rău, gândeşte-te la cineva care nu poate să vorbească.
… Înainte să spui că mâncarea nu este gustoasă, gândeşte-te la cineva care nu are ce să mănânce.
… Înainte să-ţi judeci soţul sau soţia, gândeşte-te la cineva care plânge la Dumnezeu pentru o companie.
… Înainte să te plângi despre greutăţile vieţii, gândeşte-te la cineva care a plecat de tânăr de pe acest pământ.
… Înainte să te plângi de copii, gândeşte-te la cineva care ar dori să aibă copii.
… Înainte să te plângi de cineva care nu ţi-a făcut curat în casă, gândeşte-te la oamenii care trăiesc pe stradă.
… Înainte să te plângi de distanţa parcursă cu maşina, gândeşte-te la cineva care merge pe jos aceeaşi distanţă.
… Când eşti obosit şi te plângi de serviciu, gândeşte-te la şomeri, la cei care ar dori să aibă un loc de muncă.
… Iar când gânduri depresive te doboară, pune un zâmbet pe faţă şi mulţumeşte-i lui Dumnezeu că eşti în viaţă!

Sursa: Grigore Cartianu

Cred că ar trebui fiecare dintre noi să medităm foarte profund….