Darurile Spirituale (12)

Darul Compasiunii sau Benevolenţa. Acest dar este menţionat de apostolul Pavel în Romani 12.8 El scrie „Cine face milostenie, s-o facă cu bucurie”. Darul benevolenţei sau darul milei, este abilitatea de a manifesta o dragoste practică, plină de bucurie şi de compasiune, faţă de cei în suferinţă din trupul lui Hristos.

Benevolenţa constă în a nutri o compasiune şi o compătimire autentică pentru oameni, creştini şi necreştini, care suferă având probleme de stres fizic, mintal sau emoţional, şi să transforme acea compasiune în fapte făcute cu bucurie, reflectate în dragostea lui Hristos care alină suferinţa.

Mila înseamnă compasiune sau a simţi cu alţii. Darul milostivirii este darul prin care noi arătăm în mod practic compasiunea şi simpatia faţă de persoanele care sunt în nevoie.

Privind în Biblie la pasajele în care e descris felul cum opera darul compasiunii vom înţelege mult mai clar ce înseamnă să araţi milă pentru cineva.

Domnul Isus Hristos a arătat mila în lucrarea Lui. Privind la El vom învăţa cum să arătăm milă faţă de semenii noştrii.

Succesul lui Isus s-a datorat faptului că El a căutat să împlinească nevoile oamenilor. El şi-a arătat milă pentru norodul înfometat, pentru oamenii bolnavi care nu aveau o învăţătură spirituală corectă (Matei 9.36, 14.14, 20.34; Marcu 1.41, 8.2; Luca 7.13). În fiecare caz amintit în aceste texte, Isus a întâmpinat nevoia oamenilor, nu arătând numai milă şi compasiune, ci făcând ceva pentru ei. E bine să arătăm milă, dar să nu uităm să acţionăm concret în a împlini nevoile oamenilor.

Dacă ne întâlnim cu o persoană care este bolnavă, nu este destul să-i spunem că ne înteresează situaţia lui, ci ar trebui să ne rugăm pentru vindecarea lui. Dacă întâlnim o persoană care trece prin situaţii dificile, grele, trebuie să arătăm compasiune, şi milă.

Iacov spune în epistola sa: „Religiunea curată şi neîntinată, înaintea lui Dumnezeu, Tatăl nostru, este să cercetăm pă orfani şi pe văduve în necazurile lor” (Iacov 1.27).

Funcţia acestui dar este de a arăta milă simţind cu alţii sau pentru alţii, şi simpatizând cu ei. Scopul darului milei este de a arăta milă faţă de cei în nevoi şi a găsi soluţii practice pentru împlinirea nevoilor.

urmează „darul dărniciei”

Să semănăm în cer!

Nu cumva milostenia-i risipă? nu cumva e cheltuială? Nu, ci un câştig, o afacere bună! Iar unde-i afacere bună acolo-i şi câştig; unde-i sămânţă, acolo-i şi seceriş. De ai avea de lucrat o ţarină cu pământ bun şi gras, pe care trebuie să arunci multă sămânţă, şi n-ai mai avea sămânţă, ai mai şi împrumuta de la alţii; ei bine zgârcenia într-o treabă ca aceasta ai socoti-o pagubă; dar când e vorba să semeni în cer, unde nu te poţi aştepta la timpuri neprielnice, ci să culegi rod îmbelşugat de pe urma seminţelor aruncate, şovăi, pregeţi şi nu te gândeşti că pierzi de te zgârceşti şi câştigi de nu te zgârcceşti.

Împrăştie-ţi, dar, bogăţia, ca să n-o pierzi! N-o ţine la tine, ca s-o ai! Arunc-o, ca s-o păstrezi! Cheltuieşte-o, ca s-o câştigi! Chiar de-ar trebui s-o păstrezi n-o păstra, că negreşit o pierzi!

Încredinţeaz-o lui Dumnezeu! Din mâna Lui nimeni n-o poate răpi! Nu da bani cu camătă, că nu ştii de-ai să câştigi! Ci împrumută-L pe Cel Ce-ţi dă o dobândă mai mare decât capitalul! Dă-ţi banii tăi cu împrumut acolo unde nu-i invidie, unde nu-s pârâş, unde nu-i viclenie, unde nu-i teamă! Împrumută-L pe Cel Ce n-are nevoie de nimic, dar are nevoie de dragul tău!

Împrumută-L pe Cel Ce hrăneşte pe toţi, dar suferă de foame, ca tu să nu flămânzeşti! Împrumută-L pe Cel Ce s-a făcut sărac, ca tu să te îmbogăţeşti! Dă-ţi banii tăi cu împrumut acolo unde nu-i moarte! Dobânda aceasta îţi dă Împărăţia Cerurilor; cealaltă iadul; una e rodul filozofiei, cealaltă a iubirii de argint; una e rodul iubirii de oameni, cealaltă a cruzimii. Ce cuvânt de apărare vom avea, dar, când putem câştiga şi mai mult şi mai sigur şi la timp potrivit şi în multă libertate şi fără batjocură şi fără teamă şi fără primejdie, dar părăsim acest câştig şi alergăm după celălalt, ruşinos, murdar, primejdios, pierzător, care ne pregăteşte cuptorul ce îngrozitor?

Ioan Gură de Aur

„Azi n-a venit nimeni”

La Crăciunul trecut am avut responsabilitatea să duc un coş cu fructe la o văduvă de 86 de ani, care locuia peste drum de biserică spunea un slujitor dintr-o biserică. Este şchioapă şi aproape nu mai vede, aşa că nu poate ieşi din casă. Intenţionam să-i las coşul şi să plec la alte responsabilităţi care aşteptau. Dar când Minnie m-a invitat să stau, nu am putut s-o refuz. Fuse-se un an deosebit de greu pentru ea, deoarece fiul ei cel mai mare, murise. A trecut o  oră minunată înainte de-a ne ruga şi am dat să plec. „Spune-le fraţilor din biserică că îi iubesc, mi-a spus Minnie. Şi roagă-i să treacă pe la mine să mă vadă. Mi-e dor de ei.” Am simţit o tristeţe în timp de plecam. Minnie o ducea bine, dar era singură. Dorea să fie vizitată. Şi locuia tocmai peste drum de biserică!

Calvin Miller spune în cartea ei „A taste of Joy” (Gustul bucuriei), că o femeie bogată a fost găsită moartă în casă. Trăia singură. Doctorii n-au găsit nici un motiv de natură organică pentru moartea ei. Miller comentează şi spune: „Eu cred că ea a murit fiindcă era neglijată. Se săturase să pună numai o singură farfurie pe masă şi să facă numai o cafea o dată. Bătrâna scrise-se în calendarul ei , o singură frază: „Azi n-a venit nimeni.”

Dumnezeu se îngrijeşte de cei singuri. Şi El doreşte s-o facem şi noi. Oamenii singuratici au nevoie de oameni. Au nevoie de noi. Să nu se întâmple nici o dată ca din cauza preocupărilor noastre zilnice care ne absorb cu totul, cineva din jurul nostrusă scrie în calendar „Azi n-a venit nimeni”.

Gândeşte-te la cineva care trăieşte singur. Dacă nu-ţi vine nici un nume în minte, întreabă la biserică şi cere numele unor asemenea oameni. Apoi caută şi treci pe la ei. Vizitează-i! Spune-le că Isus îi iubeşte.