Nădejdea noastră este El

lumanariCaci este un singur Dumnezeu si este un singur mijlocitor intre Dumnezeu si oameni: Omul Isus Hristos, care S-a dat pe Sine insusi ca pret de rascumparare pentru toti; faptul acesta trebuia adeverit la vremea cuvenita. 1 Tim. 2.5,6

Patru lumânări ardeau pe masă. Era aşa de linişte, în­cât se putea auzi ce „vorbesc”. Prima suspină: „Eu mă numesc pacea, dar oamenii nu mă vreau.” Lumina ei se stinse. Cea de a doua lumânare spuse: „Eu mă numesc credinţa, dar oamenii nu mai doresc să ştie nimic de­spre Dumnezeu.” O adiere de vânt o stinse. A treia spuse tristă: „Eu mă numesc dragostea, dar oamenii se gândesc doar la ei înşişi şi nu la alţii.” O ultimă licări­re şi se stinse şi ea.

Un copil veni în cameră, văzu lumânările stinse şi în­cepu să plângă. „Nu-ţi fie frică”, spuse cea de-a patra lumânare: „Eu mă numesc nădejdea, şi atât timp cât ard, putem aprinde din nou lumânările dragostea, cre­dinţa şi pacea.”

Nădejdea creştină se întemeiază pe o Persoană: Isus Hristos. De aceea este foarte adevărat: „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică.” Mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu pen­tru această nădejde şi cale de a ne întoarce la El.

Indiferent care sunt apăsările tale din aceste zile, indiferent care sunt problemele cu care te confrunţi, chiar daca nu mai vezi nici o iesire vreau sa vezi lângă tine pe Domnul Isus care este NĂDEJDEA noastră, un sprijin care nu lipseşte nici odată în nevoi. Haideţi să ne sprijinim pe El.

Păstrează-ţi nădejdea vie

„Vei fi plin de încredere, şi nădejdea nu-ţi va fi zadarnică” Iov 11:18

Speranţa este o forţă puternică. Ea determină mintea să exploreze orice unghi posibil. Ea te face să învingi orice obstacol care te înspăimântă. Ea este absolut esenţială pentru viata pe care vrea Dumnezeu să o trăieşti. Este combustibilul cu care funcţionează inima ta. Este singura dife­renţă, cea mai mare între cei ce perseverează şi cei ce renunţă. Speranţa este ceea ce face cuplurile să spună: „Da”, fără vreo garanţie şi mai târziu, după toate promisiunile încălcate, să adune cioburile şi să încerce din nou ştiind că poate fi mai bine. Este motivul pentru care com­pozitorii trec prin agonie pentru o compoziţie şi artiştii pentru o pictură, crezând că o rază a fru­museţii va străluci din strădania lor. Aşa cum bătrânul Henri Matisse chinuit de o artrită îngrozi­toare, când a fost întrebat de ce continuă să-şi mai ia în fiecare zi pensula în degetele umflate, el a răspuns: „Durerea dispare; frumuseţea rămâne”. Lucrând la pictarea Capelei Sixtine, Michelangelo a devenit atât de descurajat că a vrut să renunţe. Dar în fiecare dimineaţă speranţa l-a împins să se urce pe scară pentru a-şi încheia magnifica viziune. Speranţa a fost cea care l-a făcut pe Avraam să plece de acasă fără să ştie unde-l duce Dumnezeu. Ea l-a făcut pe Pavel să provoace autorităţile Romei. Este ceea ce i-a determinat pe proorocii Vechiului Testament să vor­bească în sala palatului! Acesta nu este optimism orb, ci credinţă focalizată şi speranţă – în Dumnezeu. „Căci Tu eşti nădejdea mea … în Tine mă încred din tinereţea mea” (Psalmul 71:5). Poţi supravieţui în urma pierderii multor lucruri, dar nu şi când ţi-ai pierdut speranţa. Nimeni nu a experimentat o pierdere mai mare decât Iov, şi totuşi, el a scris: „Vei fi plin de încredere, şi nădejdea nu-ţi va fi zadarnică”.

Aşa că păstrează-ţi vie speranţa încrezându-te în Dumnezeu!