Să semănăm în cer!

Nu cumva milostenia-i risipă? nu cumva e cheltuială? Nu, ci un câştig, o afacere bună! Iar unde-i afacere bună acolo-i şi câştig; unde-i sămânţă, acolo-i şi seceriş. De ai avea de lucrat o ţarină cu pământ bun şi gras, pe care trebuie să arunci multă sămânţă, şi n-ai mai avea sămânţă, ai mai şi împrumuta de la alţii; ei bine zgârcenia într-o treabă ca aceasta ai socoti-o pagubă; dar când e vorba să semeni în cer, unde nu te poţi aştepta la timpuri neprielnice, ci să culegi rod îmbelşugat de pe urma seminţelor aruncate, şovăi, pregeţi şi nu te gândeşti că pierzi de te zgârceşti şi câştigi de nu te zgârcceşti.

Împrăştie-ţi, dar, bogăţia, ca să n-o pierzi! N-o ţine la tine, ca s-o ai! Arunc-o, ca s-o păstrezi! Cheltuieşte-o, ca s-o câştigi! Chiar de-ar trebui s-o păstrezi n-o păstra, că negreşit o pierzi!

Încredinţeaz-o lui Dumnezeu! Din mâna Lui nimeni n-o poate răpi! Nu da bani cu camătă, că nu ştii de-ai să câştigi! Ci împrumută-L pe Cel Ce-ţi dă o dobândă mai mare decât capitalul! Dă-ţi banii tăi cu împrumut acolo unde nu-i invidie, unde nu-s pârâş, unde nu-i viclenie, unde nu-i teamă! Împrumută-L pe Cel Ce n-are nevoie de nimic, dar are nevoie de dragul tău!

Împrumută-L pe Cel Ce hrăneşte pe toţi, dar suferă de foame, ca tu să nu flămânzeşti! Împrumută-L pe Cel Ce s-a făcut sărac, ca tu să te îmbogăţeşti! Dă-ţi banii tăi cu împrumut acolo unde nu-i moarte! Dobânda aceasta îţi dă Împărăţia Cerurilor; cealaltă iadul; una e rodul filozofiei, cealaltă a iubirii de argint; una e rodul iubirii de oameni, cealaltă a cruzimii. Ce cuvânt de apărare vom avea, dar, când putem câştiga şi mai mult şi mai sigur şi la timp potrivit şi în multă libertate şi fără batjocură şi fără teamă şi fără primejdie, dar părăsim acest câştig şi alergăm după celălalt, ruşinos, murdar, primejdios, pierzător, care ne pregăteşte cuptorul ce îngrozitor?

Ioan Gură de Aur

22 aprilie – Ziua Pământului

Aproape pe tot mapamondul se sărbătoreşte, pe 22 aprilie, Ziua Pământului, o mişcare ecologistă care a luat fiinţă în Statele Unite în anul 1970, într-o perioadă când au avut loc mai multe evenimente deosebite printre care înăbuşirea prin forţa armelor de foc a revoltei unor studenţi împotriva războiului din Cambogia, un accident nuclear în Carolina de Sud la centrala nucleară din Savannah River din apropierea oraşului Aiken.

Ziua Pământului a fost fondată de senatorul american Gaylord Nelson, în anul 1970, cu scopul de a trezi clasa politică din dezinteresul pe care îl arată faţă de mediu. „A fost un joc de ruletă, dar a meritat din plin”, îşi spunea Nelson.

Ziua Pământului a fost celebrată în primul an de circa 20 milioane de cetăţeni americani, în marea lor majoritate tineri şi foarte tineri. Dupa 2 decenii, in anul 1990, peste 200 milioane de oameni din 141 de ţări au transformat Ziua Pământului într-o manifestare de amploare în istoria omenirii, prin alăturarea lor în dorinţa de a milita pentru un viitor mai bun al planetei noastre.

În anii ’70 când înflorea miscarea hippie, majoritatea populaţiei americane se avântase într-un consum fără precedent: numărul de masini cumparate crescuse semnificativ şi industria americană polua serios ţara. Nimeni nu se gândise care ar fi efectele asupra mediului.

„Ziua Pământului” în România

La început timid, dar în ultimii ani din ce în ce mai răsunator, Ziua Pământului este marcată şi de români, prin acţiuni menite să sensibilizeze opinia publică cu privire la necesitatea protejării mediului şi a conservării resurselor naturale şi a biodiversităţii.

Ziua Internaţională a Pământului este marcată în România prin acţiuni desfăşurate în mai multe oraşe, cu susţinerea agenţiilor locale pentru Protecţia Mediului, se organizează diverse activităţi: expoziţii, comunicări şi dezbateri pe teme ecologice, marşuri, proiecţii de filme, campanii de colectare a deşeurilor refolosibile, plantări de copaci.

În ultimele trei decenii, Ziua Pământului a luat amploare, devenind o mişcare internaţională dedicată ecologiei şi activităţilor menite să ridice gradul de interes faţă de mediul înconjurător.

Sursa. Antena 1

Şi astăzi când sărbătorim Ziua Pământului cred că trebuie să ne gândim la Cel care este Domn cu adevărat peste întregul Pământ!

O lume în nevoi!

Ce ne vine în minte când ne gândim la cuvântul „lume”? În engleză cuvântul lume este o traducere a mai mult de o duzină de termeni din limba greacă şi ebraică. Nu-i de mirare atunci că el are o semnificaţie complexă. Cuvântul „telel” se referă de exemplu la planeta pe care locuim. Psalmistul spune în Ps. 24.1 „Al Domnului este pământul cu tot ce este pe el, lumea şi cei ce o locuiesc!”

Cuvântul „kosmos” înseamnă lumea minunată creată de Dumnezeu, universul. În Noul Testament, acesta este termenul cel mai folosit când se vorbeşte despre „lume”. De exemplu, în Ioan 1.10 ni se vorbeşte despre Domnul Isus ca despre Unul care a venit să locuiască între oamenii creaţi de l, pe planeta creată de El, şi ni se spune, oamenii nici nu L-au băgat în seamă!

Termenul „oikcoumene” se referătot la lume, dar defineşte cu precădere lumea locuită, societatea omenească: „Evanghelia aceasta a Împărăţiei va fi propovăduită în toată lume…” Matei 24.14

Tema pe care vreau să o abordez acum este lumea şi problemele ei. Când spunem că lumea este plină de nevoi, ne referim la faptul că există multe lucruri necesare care lipsesc şi că în general, lucrurile nu sunt aşa cum ar trebui săfie. Există mizerie, boli, sărăcie şi multă, multă suferinţă. În toată această pleiadă de probleme materiale, noi vrem să privim la realitate din prisma aspectului spiritual al situaţiei. Aici se găseşte cheia întregii probleme.

Care este cauza tuturor relelor din lume? Din cauza conflictului cosmic dintre Dumnezeu şi Satan din pricina înfruntării perpetue dinte bine şi rău, lumea se află în încordare şi în suferinţă. Oamenii care se află acum în lumea de păcat nu au pace în suflet şi mintea lor tulbure caută rezolvări neadecvate şi păgubitoare, care produc şi mai multă suferinţă. Ţinta fiecărui om pare să fie satisfacerea propriului egoism şi hrănirea plăcerilor. Starea aceasta se manifestă atât în afară cât şi înăuntrul Bisericilor. Când Domnul Isus a spus „Ţarina este lumea”, El s-a referit la societatea celor nemântuiţi, dar astăzi creştinătatea a ajuns aşa de lumească, încât poate fi drept considerată parte din „câmpul de misiune”. Părăsind standardul obiectiv al Cuvântului sfânt, mulţi creştini au acceptat filosofiile imorale ale lumii. Închişi faţă de lucrarea curăţitoare şi înoitoare a Duhului Sfânt, ei s-au alăturat celor duşi în rătăcire timp de secole de duhurile înşelătoare.

Care este rezultatul? Lumea contemporană se prăbuşeşte cu capuil înainte într-un climat de disperare şi distrugere, iar biserica lumească nu mai are nici o putere să răspândească lumina necesară pentru ieşirea din cruntul impas. Violenţa şi tot felul de boli produse de neascultarea de Dumnezeu şi aducătoare de moarte decimează societatea, familiile şi chiar bisericile. Practici şi învăţături străvechi reintră pretutindeni în societate sub pseodonimul re deligie a noului („New Age”).  Mai nou femei neevlavioase îndrăznesc să se caţere la anvon, pervertind planul şi tiparul lui Cuvântului lui Dumnezeu. Ele încurajeajă umblarea după propria împlinire şi după lucrurile care dau plăcere, deşi ştiu avertismentul Bibliei: „dar cea dedată la plăceri, măcar că trăieşte este moartă” 1Timotei 5.6. Bărbaţii ca şi femeile, n-au căutat să păstreze pe Dumnezeu în conştiinţa lor, şi acum Dumnezeu i-a lăsat în voia minţii lor blestemate, ca să facă lucruri neîngăduite. Nesocotindu-l pe Dumnezeu în nod voit, ei s-au dedat la tot felul de nelegiuiri şi patimi. Şi măcar că ştiu hotărârea lui Dumnezeu, că cei ce fac asemenea lucruri, sunt vrednici de moarte, totuş, ei nu  numai că le fac, dar şi găsesc de buni pe cei ce le fac (Romani 1.21-32).

Care este de fapt adevărata nevoie a lumii? Este oare vreun remediu pentru această stare? Da, există unul: „Este un finic în Gilead care poate vindeca sufletul păcătos”. Oricât de stricat ar fi el, nici un om nu este în afara sferei de activitate a harului divin. Dacă doreşte din toată inima  să renunţe la căile sale păcătoase, Dumnezeu îi oferă scăpare şi răscumpărarea. Domnul Isus a spus în privinţa aceasta: „Pe cel ce vine la Mine, nu-l voi izgoni afară…” Ioan 6.37. Dumnezeu a promis în Sfânta Scriptură: „Cine le mărturiseşte şi se lasă de ele (de fărădelegi), capătă îndurare” Prov. 28.13.

Negreşt nevoia lumii este foarte mare, dar puterea răscumpărătoare a sângelui Domnului Isus este şi mai mare. El a mântuit pe cei mai păcătoşi şi continuă să-i mânuiască pe toţi aceia care vin la El. Chemarea plină de har a Domnului Isus este încă valabilă pentru toţi: „Veniţi la Mine, toţi cei trudiţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi da odihnă. Luaţi jugul Meu asupra voastră, şi învăţaţi de la Mine, căci Eu sunt blând şi smerit cu inima; şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre” Matei 11.28-30.

Lumea are nevoie de mântuire pentru suflet. Când aceasta se realizează, toate celelalte urmează de la sine: „Şi Dumnezeul meu să îngrijească de toate trebuinţele voastre, după bogăţia Sa, în slavă, în Isus Hristos” Filipeni 4.19.

Haideţi să fim înţelepţi şi să ne facem partea noastră: să aducem Domnului problemele noastre şi problemele lumii, stiind că El este singurul care are puterea să le rezolve.

Isus începutul şi sfârşitul

1. Isuse – taină de milenii, de adevăr şi nemurire

Eşti Dumnezeu fără margini deasupra vieţii peste fire

Oricât de mult aş vrea cu patos să-ţi înţeleg înţelepciunea

Nu pot pricepe înţelesul iubirii ce cuprinde lumea.

2. Eşti Începutul şi Sfârşitul creaţiei în lumi solare

Stăpânul tuturor şi Domnul cel Viu în Universul mare

Oricât de mult aş vrea în minte să pot pricepe Absolutul

Nu-l pot cuprinde niciodată, Tu eşti Olarul, eu sunt lutul.

3. Isuse, taină peste veacuri, ascuns în filele Scripturii

Îţi înţeleg umil Venirea şi glasul vieţii şi-al naturii

Căci tu cobori ca un Luceafăr din scrisul cel mai sfânt, în lume

Cu raze calde de speranţă, spre orice om, spre orice nume.

4. Ai coborât cândva spre mine, în chipul Tău ce dă lumina

Şi te-am văzut răbdând pe cruce, din spini pe frunte-aveai cununa

Şi blând mi-ai spus cu vocea care umplea de taină asfinţitul:

„Eu sunt Isus ce te iubeşte, sunt Începutul şi Sfârşitul!”

5. Atâtea taine ce păstrează, în chipul Tău ce dă lumină

Sunt perle, nestemate-n veacuri şi împletesc a Lui cunună

Dar tot ce nu cunoaştem încă, mâine le vom avea în faţă

Când va veni Isus din ceruri în marea, sfântă dimineaţă!

6. Luceafăr sfânt de nemurire, Luminător al veşniciei

Mă-nchin în faţa Ta Săpâne, şi Împărat al măreţiei

Căci Tu eşti Alfa – Începutul, zidirii lumii ancestrale

Şi eşti Omega sau Sfârşitul lucrării Maiestăţii Tale!

de, Gheorghe POPA