Bucuraţi-vă în Domnul, nu în diavolul!

Când Pavel îţi citeşte din epistolele sale şi tu nu iei aminte, când predică Ioan şi tu nu asculţi, cum mai poţi primi pe sărac când nu primeşti pe apostol? Dar ca să fie necontenit deschise şi săracilor casele noastre şi apostolilor urechile, să curăţim murdăria din urechile sufletului nostru. După cum murdăria şi ceara di urechi, care astupă auzul trupului nostru, tot aşa astupă auzul sufletului nostru şi cântecele cele desfrânate, discuţiile despre anumite afaceri, despre datoriile de bani, despre dobânzi şi împrumuturi, mai grozave decât orice murdărie. Dar mai bine spus, nu numai ce-l astupă, ci-l şi murdăresc. Iar cei ce povestesc aceste lucruri aduc murdărie în urechile sufletului nostru.

Cum se bucură urechile sufletului?

Spune-mi te bucuri când auzi că se huleşt numele lui Dumnezeu? Nu-i aşa că te cutremuri şi-ţi astupi urechile? O cred! De ce? Pentru că nici tu nu huleşti pe Dumnezeu. Fă acelaş lucru şi cu cuvintele de ruşine! Şi dacă vrei să-mi atraţi lămurit că nu te bucuri să rosteşti cuvine de ruşine, atunci nici nu suferi să le auzi! Cum vei putea ajunge om virtuos, când îţi hrăneşti auzul cu astfel de cuvinte? Cum vei putea să înduri sudorile înfrânării pentru castitate, când îţi scurgi încetul cu încetul viaţa în râs, în cântece desfrânate şi în cuvint de ruşine? Abia de poate să se păstreze sfânt şi curat un suflet neîntinat de toate aceste murdării, dar unul hrănit cu astfel de cuvinte şi cântece cum se va ţine curat? Cum vom putea fugi de cuptorul acela când facem din viciu o artă, o meserie? N-ai auzit ce spune Pavel? „Bucuraţi-vă în Domnul!” Filipeni 4.4. N-a spus: „Bucuraţi-vă în diavolul!”

Cum sebucură ochii sufletului?

Cum vei putea asculta de Pavel? Cum vei mai putea simţi păcatele tale când eşti mereu ameţit de cele ce vezi? Nu-i de mirare, nici lucru că ai venit la biserică. Dar mai bine spus, e de mirare. Aici ai venit fără chef şi de mântuială; dincolo, însă alergi cu grabă şi cu multă tragere de inimă. Se vede aceasta din cele ce aduni când te întorci acasă. Fiecare din voi aduceţi acasă, strânsă la un loc, toată mocirla de cuvinte… dar mai bine spus n-o aaduceţi numai în casă, ci fiecare o aduce în sufletul lui. Întorci spatele cuvintelor de care nu trebuie să te scârbeşti, iar de care trebuie să te scârbeşti nu le urăşti, ci chiar le iubeşti. Dar nimeni nu simpte necurăţia asta. Pentru că nu ne înfricoşăm de ceea ce trebuie, ci ne temem de ceea ce nu trebuie.

Cum te bucuri?

dacă vrei să te distrezi, du-te în grădini sau parcuri, pe malurile râurilor sau ale lacurilor, plimbă-te prin câmpuri, pe dealuri (ca Isaac în Gen. 24.63), ascultă cântecul greierilor, du-te deseori la paturule de suferinţă, unde-i sănătate trupului şi folos cugetului tău, unde nu-i vătămare, nici alergare după plăcere. Ai soţie, ai copii! Ce plăcere o poate egala? Ai casă ai prieteni! Acestea-s cele ce desfăteză şi ne dau şi câştig, pe lângă curăţie trupească şi sufletească. Spune-mi ce este mai dulce decât copiii? Ce este mai dulce decât soţia pentru un bărbat care vrea să trăiască curat la trup şi la suflet? Se spune că bărbaţii au rostit cândva un cuvânt plin de înţelepciune. Auzind de teatre nelegiuite şi de distracţie plină de păcate, au spus: „Romanii au născocit aceste distracţii ca şi cum n-ar avea copii şi soţii” Prin aceste cuvinte au vrut să arate că nimic nu-i mai dulce decât copiii şi soţia, dacă vrei să duci o viaţă curată.

Conluzie

Aşadar să nu mai discutăm în zadar, să nu mai născocim cuvinte de apărare fără temei! O singură apărare este bună. Să fugim de cuptorul babilonian, să stăm departe de desfrânata egipteancă, chiar dacă ar trebui să scăpăm din mâinile ei cu trupul gol. Făcând aşa, ne vom bucura de mari plăceri, conştiinţa nu ne va ma acuza, vom petrece toată viaţa curaţi la suflet şi la trup şi vom dobândi şi bunătăţile viitoare, cu harul şi iubirea de oameni a Domnului nostru Isus Hristos, a Căruia este slava şi puterea, acum şi în vecii vecilor. Amin

Ioan Gură de Aur – episcop al Constantinopolului la Antiohia în 390 d.H.

„Minunat în sfinţenie”

Dumnezeul nostru este un Dumnezeu sfânt şi toate lucrările Lui cu oamenii sunt pline de sfinenie. Este foarte important ca fiecare dintre noi să fie pătruns de această sfinţenie divină, aşa cum s-a întâmplat cu Isaia. În cartea sa, la capitolul 6.6, profetul istoriseşte cum a intrat în Templu şi a fost copleşit de măreţia lui Dumnezeu. Reacţia lui a fost exprimată în exclamaţia: „Sfânt, sfîânt, sfânt este Domnul oştirilor! Tot pământul este plin de măreţia Lui!”

În Apocalipsa 4.8 pătrundem pentru o clipă în atmosfera cerului şi ne întâlnim cu cele patru făpturi vii care stau în jurul tronului strigând fără încetare: „Sfânt, sfânt, sfânt este Domnul Dumnezeu, Cel Atotputernic, care era, care este , care vine!”

Isaia a simţit ceea ce simte orice credincios când este confruntat cu prezenţa sfinţeniei divine. El a strigat: „Vai de mine sunt pierdut căci sunt un om cu beze necurate!”

Şi patriarhul Iov a avut o astfel de experienţă: „Ochiul meu Te-a văzut. De aceea mi-e scârbă de mine şi mă pocăiesc în ţărână şi cenuşă” Iov 42.5-6

Există anumite atribute ale lui Dumnezeu care-L caracterizează doar pe El şi pe care nu le împărtăşeşte cu nimeni: atotputernicia Lui, atotştiinţa Lui şi omniprezenţa Lui. Există însă alte atribute pe care El doreşte să le împărtăşească cu cei care se apropie de El: sfinţenia, neprihănirea, bunătatea şi credincioşia. Apostolul Petru spune: „Fiţi sfinţi, căci Eu sunt sfânt” 1Pettru 1.16; Lev. 11.44

Când citim în Romani 5.6-10 vedem cât de departe suntem noi de sfinţenia divină. În starea lui naturală, omul este păcătos, depravat şi în stare de duşmănie faţă de Dumnezeu. Nu este nici unul neprihănit, nici unul măcar Rom. 3.10. Inima omului este desnădăjduit de rea şi nespus de înşelătoare Ier.17.9.

Când privim la sfinţenia divină şi la starea de păcat a omului, strigăm asemenea oamenilor din Bet-Semeş: „Cine poate sta înintea acestui Dumnezeu sfânt?” Sam.6.20 Sau ca apostolul Pavel: „O nenorocitul de mine! Cine mă va scăpa de acest trup de moarte?” Rom. 7.24

Singurul răspuns posibil îl găsim în versetul următor: „Mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu, prin Isus Hristos” . În această afirmaţie se cuprinde soluţia problemei.

Trebuie să recunoaştem că toţi am păcătuit ca fiul risipitor din Luca 15.21 „am păcătuit”. Apoi trebuie să venim la Domnul Isus, să-i cerem iertare şi curăţire şi să primim haina cea nouă a neprihănirii. În 1Cor. 1.30 ni se spune că neprihănirea lui Hristos devine neprihănirea noastră. Va fi primită neprihănirea lui hristos înaintea lui Dumnezeu? da, va fi primită. El n-a cunoscut păcatul! Dumnezeu îl primeşte pe Hristos şi tot aşa face şi cu aceia care se fac una cu El prin credinţă.

În BIBLIE, găsim două feluri de neprihănire:

  • neprihănirea primită prin Hristos (am fost făcuţi neprihăniţi)
  • neprihănirea pe care ne-o lucrăm noi înşine (trăind în neprihănire)

În 1Ioan 3 citim: „Cine trăieşte în neprihănire, este neprihănit, cum El însuş este neprihănit. Cine nu trăieşte în neprihănire, nu este de la Dumnezeu”.

Haideţe dar să primim neprihănirea lui Hristos şi să ne dăm toată silinţa să facem fapte demne de ea.