Să semănăm în cer!

Nu cumva milostenia-i risipă? nu cumva e cheltuială? Nu, ci un câştig, o afacere bună! Iar unde-i afacere bună acolo-i şi câştig; unde-i sămânţă, acolo-i şi seceriş. De ai avea de lucrat o ţarină cu pământ bun şi gras, pe care trebuie să arunci multă sămânţă, şi n-ai mai avea sămânţă, ai mai şi împrumuta de la alţii; ei bine zgârcenia într-o treabă ca aceasta ai socoti-o pagubă; dar când e vorba să semeni în cer, unde nu te poţi aştepta la timpuri neprielnice, ci să culegi rod îmbelşugat de pe urma seminţelor aruncate, şovăi, pregeţi şi nu te gândeşti că pierzi de te zgârceşti şi câştigi de nu te zgârcceşti.

Împrăştie-ţi, dar, bogăţia, ca să n-o pierzi! N-o ţine la tine, ca s-o ai! Arunc-o, ca s-o păstrezi! Cheltuieşte-o, ca s-o câştigi! Chiar de-ar trebui s-o păstrezi n-o păstra, că negreşit o pierzi!

Încredinţeaz-o lui Dumnezeu! Din mâna Lui nimeni n-o poate răpi! Nu da bani cu camătă, că nu ştii de-ai să câştigi! Ci împrumută-L pe Cel Ce-ţi dă o dobândă mai mare decât capitalul! Dă-ţi banii tăi cu împrumut acolo unde nu-i invidie, unde nu-s pârâş, unde nu-i viclenie, unde nu-i teamă! Împrumută-L pe Cel Ce n-are nevoie de nimic, dar are nevoie de dragul tău!

Împrumută-L pe Cel Ce hrăneşte pe toţi, dar suferă de foame, ca tu să nu flămânzeşti! Împrumută-L pe Cel Ce s-a făcut sărac, ca tu să te îmbogăţeşti! Dă-ţi banii tăi cu împrumut acolo unde nu-i moarte! Dobânda aceasta îţi dă Împărăţia Cerurilor; cealaltă iadul; una e rodul filozofiei, cealaltă a iubirii de argint; una e rodul iubirii de oameni, cealaltă a cruzimii. Ce cuvânt de apărare vom avea, dar, când putem câştiga şi mai mult şi mai sigur şi la timp potrivit şi în multă libertate şi fără batjocură şi fără teamă şi fără primejdie, dar părăsim acest câştig şi alergăm după celălalt, ruşinos, murdar, primejdios, pierzător, care ne pregăteşte cuptorul ce îngrozitor?

Ioan Gură de Aur

Abilitate…

Un om pios stătea de vorbă cu Dumnezeu şi I-a spus:

– Doamne, aş vrea să ştiu cum e Raiul şi cum e  Iadul.

Dumnezeu l-a condus pe om către două uşi. A deschis una dintre uşi iar omul a privit înăuntru. În mijlocul incăperii se afla o mare masă rotundă. Pe masă se afla un vas mare cu tocană, care mirosea foarte bine şi care l-a făcut pe om să îi lase gura  apă. Oamenii care stateau la masă erau slabi şi bolnăvicioşi. Păreau a fi înfometaţi. Ţineau linguri cu mânere foarte lungi, care le erau legate de braţe şi astfel puteau ajunge la vas pentru a le umple cu tocana; dar din cauza mânerelor mai lungi decât propriile mâini, nu puteau duce la gură lingurile pline. Omul pios s-a înfiorat la vederea suferinţei lor. Atunci Dumnezeu a spus: „Acum ai văzut Iadul

Au mers apoi către cealaltă cameră şi au deschis uşa . Arăta la fel ca şi prima. Se găsea acolo o masă mare şi rotundă cu un vas mare de tocana, care îţi lăsa gura apă. Oamenii de la masă erau echipaţi cu acelaşi gen de linguri, dar aceştia păreau bine hrăniţi şi durdulii, râdeau şi vorbeau între ei. Omul pios a spus: „nu înţeleg„. „Este foarte simplu” a spus Dumnezeu. „Este nevoie însă de abilitate. Aceşti oameni sănătoşi au învăţat să se hrănească unul pe celălalt, în timp ce ceilalţi se gândeau doar la ei înşişi„.

Când Isus a murit pe cruce, El se gândea la tine.

Sursa. resurse crestine.ro

De ce? De ce? De ce?

Probabil că nu de puţine ori ne-am pus tot felul de întrebări. Şi de multe ori am ajuns la concluzia că nu avem cum să descoperim de ce Dumnezeu a creat anumite lucruri. Ştim de ce a făurit Dumnezeu girafa? De ce a făcut şarpele? De ce a creat vulturii? În anii care au trecut, oamenii de ştiinţă au descoperit multe lucruri despre creaţiunile lui Dumnezeu, multe dintre ele necunoscute până atunci omului.

Dar ţi-ai pus întrebarea de ce te-a creat Dumnezeu pe tine? Să nu uiţi dragul meu că Dumnezeu nu a făcut nimic la întâmplare şi are un scop pentru tot ce a creat. El doreşte ca fiecare dintre noi să-L iubească şi să-L slujească din toată inima, făcând voia Sa. Cu toate acestea nu toţi oamenii fac lucrul acesta. Există oameni care sunt lipsiţi de înţelepciune încât uită să îndeplinească voia lui Dumnezeu şi îşi urmează propria cale prin viaţă. Ca urmare, au tot felul de necazuri. Dar dacă îţi predai viaţa în mâna Domnului şi te încrezi pe deplin în El, dacă asculţi de El, El te va folosi spre slava Sa. Astfel ajungi să fi o persoană deosebită, pusă deoparte pentru Dumnezeu.

Te-ai întrebat vreodată de ce unii oameni suferă accidente grave? De ce unii se îmbolnăvesc de boli incurabile? Şti de ce sunt atâţia oamenii orbi sau şchiopi? De ce au oamenii atâtea necazuri?

Ştim de ce sunt atâtea războaie sau cutremure? De ce sunt oameni care nu au ce mânca? De ce lasă Dumnezeu atâta suferinţă pe pământ? Se pare că nu avem răspuns la aceste întrebări. Dar dacă citim Biblia, vedem că aceste lucruri au apărut pe pământ atunci când Adam, primul om, nu L-a ascultat pe Dumnezeu. Atunci când Dumnezeu l-a creat pe Adam, El l-a aşezat într-o grădină frumoasă, un loc desăvârşit, totul era minunat, Adam şi Eva ar fi putut trăi veşnic fericiţi.

Dar când păcatul şi-a făcut apariţia printre oameni, el n-a adus decât necazuri, durere şi moarte. Cu toate acestea, cei ce se încred în Domnul Isus şi îl recunosc ca Mântuitor al lor, au mereu pe cineva care să-i ajute. S-ar putea să nu găsim răspuns la multe întrebări. S-ar putea să nu înţelegem multe câte se întâmplă, dar un lucru îl ştim foarte bine DUMNEZEU NE IUBEŞTE. Ştim că El este gata a ne sări în ajutor, ori ce ar fi. El este demn de toată încrederea noastră. Şi chiar dacă nu înţelegem multe lucruri, El îşi găseşte plăcerea în noi, cei care ne încredem în El.

În ziua când vom fi în ceruri, vom afla răspunsul la întrebările cere ne-au frământat aici, pe acest pământ. Nu ne vom mai întâlni acolo cu necazuri şi cu durere, acolo totul va fi desăvârşit.

Aici jos pe pământ vom afla pacea sufletului dacă ne punem toată încrederea în Domnul Isus, Mântuitorul nostru.

Biblia ne învaţă: „Încrede-te în Domnul din toată inima ta, şi nu te bizui pe înţelepciunea ta! Recunoaşte-l în toate căile tale, şi El îţi va netezi cărările.” Proverbe 3.5-6