Nu o religie oarecare, un Mântuitor!

„În nimeni altul nu este mântuire: căci nu este sub cer niciun alt Nu­me dat oamenilor, în care trebuie să fim mântuiţi.” Faptele Apostolilor 4.12

Un creştin avea obiceiul şă vorbească despre Evan­ghelie ori de câte ori i se oferea prilejul. Într-o zi, când şi-a cumpărat pantofi, i-a oferit vânzătorului o broşură şi i-a spus câteva cuvinte despre Mântuitorul.

Vânzătorul a vrut să-i facă pe plac clientului, i-a mul­ţumit şi a răspuns: „Cred că toate religiile sunt bune, dacă sunt practicate cu sinceritate.” Creştinul i-a re­plicat: „Chiar aşa să fie? Să presupunem că dumnea­voastră m-aţi întreba: «Ce fel de pantofi doriţi? Ce cu­loare?» Eu v-aş răspunde: «O, asta nu contează, toţi sunt buni, dacă arată bine!» Nu aţi fi pe bună drep­tate uimit? Dumneavoastră ştiţi că am nevoie de o anumită măsură şi pentru un anumit scop, iar nu de o pereche oarecare. Pe de altă parte, credeţi că m-aş putea socoti mulţumit pentru nevoile sufletului meu şi pentru mântuirea mea veşnică cu o oarecare religie. Dar noi nu avem nevoie de o religie, ci de un Mântuitor, pentru că suntem păcătoşi. Când păcătosul va apărea în faţa lui Dumnezeu, nu va fi întrebat cărei religii a aparţinut, ci dacă a primit mântuirea, care i-a fost ofe­rită prin credinţa în Numele singurului Mântuitor.”

Ştiinţa şi Scriptura!?

Ştiinţa şi Scriptura nu se contrazic, ci se complectează. Cea dintâi se străduieşte să ne spună: „Ce, unde, când şi cum,” dar nu ne poate ajuta cu nimic dacă vrem să aflăm: „Cine?” şi mai ales „De ce?” Scriptura este singura sursă de adevăr despre justificarea şi explicarea existenţei noastre. Spus sub altă formă, ştiinţa se ocupă de aspectul cantitativ al vieţii, în timp ce religia se procupă de calitatea ei.

Fără credinţa într-un Dumnezeupersonal, ştiinţa poate deveni un blestem, nu o binefacere.

Ştiinţa, această zeiţă pricepută la vorbe, a apucat de ceva vreme omenirea de mână, promiţându-i să o conducă înspre o împărăţie milenară, realizată prin mijloace tehnologice. Dacă omenirea nu va păstra în cealaltă mână Scriptura ca pe o călăuză morală, zeiţa amăgitoare se va transforma curând într-un balaur capabil să ne distrugă pe toţi cu o singură răsucire de coadă.

Trebuie să avem credinţă cel puţin la fel de mult cât trebuie să avem inteligenţa, căci această credinţă ne poate spune mai mult despre lume şi viaţă decât toate descoperirile ştiinţifice ale istoriei la un loc.

De fapt, piatra de fundament a cunoaşterii ştiinţifice este „credincioşia” cu care se comportă Dumnezeu în natură. Dacă nu ar exista un Dumnezeu personal, întotdeauna egal cu Sine Însuş şi credincios naturii Sale eterne, experimentul ştiinţific nu ar  putea avea loc. haosul ateu nu garantează posibilitatea repetării întocmai a fenomenelor şi, deci, neagă tocmai posibilitatea analizei „ştiinţifice”.

Cine studiază Scripturile doar ca pe nişte lucrări de specialitate, căutând să pătrundă doar aspectul lor literar-istoric, scapă din vedere tocmai „specialitate” lor, adică intenţia divină cu care ne-au fost dăruite. Aceasta este şi va rămâne întotdeauna mântuirea sufletului aflat într-o alunecare periculoasă înspre iad şi chinul veşnic.

Maxime (2)

  • Cel care nu se grăbeşte să promită este cel ce-şi ţine de obicei cuvântul.
  • Stăpâneşte-ţi pornirile, altfel te vor stăpâni ele pe tine.
  • Scopurile lui Dumnezeu sunt uneori amânate, dar niciodată abandonate.
  • Cititul nu este de nici un folos, dacă nu-l traducem în practică.
  • Religia fără moralitate este ca şi pomul fără fructe. Moralitatea fără religie este ca un pom fără rădăcini.
  • Lumea nu are nevoie de o definiţie a religiei, ci de o demonstraţie a ei.
  • Pocăinţa este o schimbare de inimă nu de părere.