Eşti copia sau originalul?

Dumnezeu te-a creat în mod unic, irepetabil. Eşti unic! Eşti diferit! Eşti preţios şi iubit! ( Isaia 43:4) Ai valoarea unicităţii, a autenticităţii. Eşti opera Lui de artă care a încununat creaţia. Eşti modelat de mâna iscusită a Artistului. Acolo, în Grădină, şi-a oglindit propriul chip în omul pe care-l făcuse din pulberea pământului, concepând astfel povestea Sa de dragoste cu rasa umană. Creatorul şi-a îndrăgit opera, s-a îndrăgostit de ea, pentru că reprezenta apogeul măiestriei Sale. A adunat cele mai frumoase culori, cele mai luminoase linii, cele mai sinuoase contururi şi te-a modelat cu iubire. A pus atâta pasiune în a se reprezenta pe Sine în chipul tău! Şi-a reflectat propria imagine în tine, răsturnând frânturi de cer în fiinţa ta.Te-a ţesut în mod tainic, fuzionând umanul cu divinul, celestul cu teluricul, impregnând în tine dumnezeire (Geneza 2:7) Ai ieşit direct de sub penelul Său, eşti pânza originală, nu copia. Eşti capodopera Sa!

Toţi au fost creaţi aşa la-nceput, dar de-a lungul timpului şi-au pierdut originalitatea pentru că au preferat asemănarea cu mulţimea, permiţând lumii să se furişeze în ei, distorsionându-le chipul. Astfel, au devenit nişte copii controversate, alegând uniformizarea -aceeaşi culoare, aceeaşi formă, aceleaşi linii, aceeaşi direcţie – deoarece aceasta era cea mai comodă manieră de a nu suferi durerile modelării, ale şlefuirii în asemănarea cât mai loială şi în păstrarea cât mai intactă a chipului Creatorului . S-au depărtat de El şi L-au părăsit fără temei devenind palide copii ale originalului, rătăcitoare prin lume ca nişte stele care şi-au pierdut traiectoria şi nu mai găsesc drumul de întoarcere spre propria constelaţie .      Trăim într-o lume în care falsul, copia încearcă să submineze valoarea originalului. E greu uneori să-ţi păstrezi autenticitatea, să aprinzi scânteia divină într-o astfel de lume atât de profană, atât de desacralizată. Privind-o în ansamblu, întreaga lume pare o copie aproape hidoasă, şi nu tabloul edenic care a fost creat la începuturi. O panoramă cosmică ar putea înfăţişa această lume ca pe un val uriaş format din milioane de oameni luaţi de forţa impetuoasă a curentului şi purtaţi vertiginos în voia lui, manipulaţi de propriile-i legi. Un val uriaş ce alunecă ameţitor căruia cu greu i s-ar putea opune rezistenţă, pentru că este cumplit de greu să lupţi cu valul. Este atât de greu să mergi împotriva curentului, să nu accepţi asimilarea în mulţime, să nu accepţi nici un compromis cu ea. E dureros să fii diferit (când toţi în jur sunt la fel), e dureroasă şlefuirea, modelarea. E dureroasă zdrobirea, e dureroasă uneori îngenunchierea inimii, a eului în umilinţa închinării. Poţi fi un conformist, un imitator al falselor valori profane, un oarecare din mulţime, asimilat de ea, purtând chipul ei, trăsăturile ei sau poţi alege să-ţi păstrezi caracterul divin, să fructifici ceea ce El a pus în tine, să valorifici comoara frumuseţii interioare pe care Dumnezeu a ascuns-o în tine . Să rămâi opera Sa de artă .  Pe drum însă, de-a lungul secolelor s-a pierdut originalul. Dar scopul pentru care a fost creat este acela de a reflecta chipul Creatorului, de a-I purta lumina în întuneric, de a rămâne originalul, de a-ţi păstra autenticitatea chiar dacă atâţia în jurul tău şi-au pierdut-o, şi-au vândut-o pentru un ”blid de linte”, pentu plăcerea de o clipă a păcatului, pentru a-şi fi propriul stăpân sau artist . Despuiaţi de frumuseţea lăuntrică de sorginte divină, cei mai mulţi îşi elogiază propria frumuseţe într-un act de pur narcisism, celebrând omul ca fiinţă superioară, capabilă să-şi fie propriul dumnezeu (“…caci au schimbat în minciună adevărul lui Dumnezeu şi au slujit şi s-au închinat făpturii în locul Făcătorului care este binecuvântat în veci. Amin”, Romani1:25)

“Artiştii” acestei lumi vin mereu cu oferte din ce în ce mai seducătoare, frumos aranjate într-un ambalaj sclipitor, meschin încercând să-ţi distorsioneze, sa-ţi mutileze chiar imaginea luminoasă, cu trăsăuri divine grefate în tine de Marele Artist. Fugi de asemenea oferte! Potoleşte-ţi setea din izvorul curat de munte, astâmpără-ţi foamea cu pâine din cer şi nu cu prajiturile dulci, alunecoase, dar cu iz otrăvitor din vitrinele acestei lumi. (Iosif a fugit de cântecul de sirenă al nimfei egiptene, Daniel nu s-a spurcat cu bucatele de la masa împăratului, Estera a intrat în prezenţa împăratului riscânu-şi viaţa pentru a-şi salva poporul. Toţi au luptat cu valul, au mers împotriva curentului, a acceptat zdrobirea.)

Dar tu? Eşti tânăr! Eşti atât de tânăr şi ţi-ai făurit atâtea vise. E frumos să visezi. E frumos să visezi măreţ! Dar nu uita nici o clipă că El trebuie să fie centrul viselor tale. Dacă visul tău Îl exclude, va rămâne doar o iluzie, o amăgire. Farmecul acestei lumi este efemer, este iluzoriu, iar visele se sfărâmă în zori. Aspiraţii şi vise … “Încredinţează-ţi soarta în mâna Domnului, încrede-te în El şi El va lucra ” (Psalmul 37:5) Pune visele şi aspiraţiile tale la picioarele Lui şi El va face din ele o realitate, o binecuvântare. O bucurie eternă.

Eşti tânăr! Tinereţea ta este un dar: darul iubirii divine. Este un mărgăritar de mare preţ. Dacă ai fi conştient de valoarea lui, l-ai proteja, l-ai lăsa să strălucească, să fie şlefuit în fiecare zi aşa încât să iradieze splendoarea Celui ce ţi l-a încredinţat. Ai avea mare grijă de el. De puritatea lui. N-ai permite lumii să ciobească din el, n-ai putea permite nici cel mai mic compromis ce i-ar putea periclita valoarea. Nu l-ai expune privirilor lascive ale acestei lumi. L-ai păstra în umbră, în umbra Celui Atotputernic. Da, rămai în umbra Celui Atotputernic. Lasă-te eclipsat de strălucirea Lui. Lasă-L să strălucească în tine! Micşorează-te ca El să crească. Lasă-te şlefuit ca El să dăltuiască în tine mai profund chipul Său. Să te facă diamant. Mai curat ca diamantul. Mai pur ca floarea de crin, mai imaculat decât fulguirea florilor de cireş în april … E dureroasă şlefuirea …Dar ea e calea spre imaculare, spre puritate, spre desăvârşire. E calea pe care îţi poţi păstra autenticitatea de sorginte divină …Opreşte-te o clipă şi meditează la chipul tinereţii tale. Îl reflectă el pe Creator? Se vede El în căile, în cuvintele tale, în atitudinile, în comportamentul tău? Se regăseşte El în visele tale? În aspiraţiile, idealurile tale? În relaţiile, prieteniile tale? În caracterul tău? Reflectă-L pe El în toate aspectele vieţii tale şi atunci nu te va stânjeni întrebarea: “Eşti copia sau originalul?” Răspunsul nu va întârzia să apară. Se va oglindi chiar în tine .

Simona Teglas – Barcelona

www. ronipress

Ştiinţa şi Scriptura!?

Ştiinţa şi Scriptura nu se contrazic, ci se complectează. Cea dintâi se străduieşte să ne spună: „Ce, unde, când şi cum,” dar nu ne poate ajuta cu nimic dacă vrem să aflăm: „Cine?” şi mai ales „De ce?” Scriptura este singura sursă de adevăr despre justificarea şi explicarea existenţei noastre. Spus sub altă formă, ştiinţa se ocupă de aspectul cantitativ al vieţii, în timp ce religia se procupă de calitatea ei.

Fără credinţa într-un Dumnezeupersonal, ştiinţa poate deveni un blestem, nu o binefacere.

Ştiinţa, această zeiţă pricepută la vorbe, a apucat de ceva vreme omenirea de mână, promiţându-i să o conducă înspre o împărăţie milenară, realizată prin mijloace tehnologice. Dacă omenirea nu va păstra în cealaltă mână Scriptura ca pe o călăuză morală, zeiţa amăgitoare se va transforma curând într-un balaur capabil să ne distrugă pe toţi cu o singură răsucire de coadă.

Trebuie să avem credinţă cel puţin la fel de mult cât trebuie să avem inteligenţa, căci această credinţă ne poate spune mai mult despre lume şi viaţă decât toate descoperirile ştiinţifice ale istoriei la un loc.

De fapt, piatra de fundament a cunoaşterii ştiinţifice este „credincioşia” cu care se comportă Dumnezeu în natură. Dacă nu ar exista un Dumnezeu personal, întotdeauna egal cu Sine Însuş şi credincios naturii Sale eterne, experimentul ştiinţific nu ar  putea avea loc. haosul ateu nu garantează posibilitatea repetării întocmai a fenomenelor şi, deci, neagă tocmai posibilitatea analizei „ştiinţifice”.

Cine studiază Scripturile doar ca pe nişte lucrări de specialitate, căutând să pătrundă doar aspectul lor literar-istoric, scapă din vedere tocmai „specialitate” lor, adică intenţia divină cu care ne-au fost dăruite. Aceasta este şi va rămâne întotdeauna mântuirea sufletului aflat într-o alunecare periculoasă înspre iad şi chinul veşnic.

Comportamentul creştin

„Îngăduiţi-vă unii pe alţii, şi dacă unul are pricină să se plângă de altul, iertaţi-vă unul pe altul. Cum v-a iertat Hristos, aşa iertaţi-vă şi voi.” Coloseni 3.13

Un tânăr pastor luase în primire o biserică nouă. După o vreme a observat că nu toţi membri îl agreau. Neştiind ce să facă, într-una din zile a cerut sfatul unui frate mai bătrân, ca să ştie cum să se poarte cu aceţtia. Acesta i-a cerut răgaz de gândire. A doua zi i-a înmânat un bilet pe care erau scrise următoarele cuvinte: „Fi bun, fii foarte bun, fii nespus de bun”.

Tânărul a înţeles recomandarea fratelui bătrân şi s-a comportat ca atare. Nu a trebuit să aştepte prea mult ca să observe o mare schimbare în atitudinea celor ce până aici nu-l agreaseră. Acest predicator a câştigat nu prin forţă şi impunere ci prin dragoste răbdătoare.

Domnul Isus a propovăduit iubirea. El s-a străduit să câştige pentru împărăţia lui Dumnezeu pe toţi păcătoţii. Tocmai din această cauză a fost învinuit că mănâncă cu vameşii şi cu păcătoţii.

Domnul Isus s-a străduit să smulgă toate sufletele din ghiarele păcatului. Cele trei pilde ale Domnului Isus: oaia pierdută, leul pierdut şi fiul risipitor – exprimă dorinţa vie a Mântuitorului de a recupera orice suflet pierdut. Aici este vorba nu numai de suflete neîntoarse la Dumnezeu ci şi de suflete care s-au rătăcit de la adevăr şi s-au pierdut.

Apostolul Pavel are o recomandare specială în privinţa aceasta: „Fraţilor chiar dacă un om ar cădea deodată în vreo greşeală, voi, care sunteţi duhovniceşti, să-l ridicaţi cu duhul blândeţei. Şi ia seama la tine însuţi, ca să nu fii ispitit şi tu”. Galateni 6.1

Câtă deosebire între apostolul Pavel şi mulţi credincioşi aspri de prin bisericile noastre, care vor să apară ca nişte adevăraţi arhangheli ai judecăţii lui Dumnezeu. Biserica lui Dumnezeu nu este o instituţie represivă. Rolul ei este corectiv, de a îndrepta sufletele (1Corinteni 5.1-5). Toate măsurile ce le ia trebuie să aibă o singură ţintă: de a îndrepta şi de a recupera, contribuind la mântuirea sefletelor.

„Fraţilor, dacă s-a rătăcit vreunul dintre voi de la adevăr, şi-l întoarce un altul, să ştiţi că cine întoarce pe un păcătos de la rătăcirea căii lui, va mântui un suflet de la moarte, şi va acoperi o sumedenie de păcate”. Iacov 5.19-20

Cugetări despre Biblie…

  • Biblia nu este un scop în sine, ci un mijloc de a-i aduce pe oameni în comunicare şi comuniune cu Dumneze.
  • Orice mă desparte de Biblie îmi este un duşman declarat, oricât de nevinovată i-ar fi înfăţişarea.
  • Dacă vrei să-L cunoşti pe Dumnezeu, vino repede să-I auzi glasul care-ţi vorbeşte prin Scriptură. Nu deschide această carte cu sentimentul că vei putea să o stăpâneşti şi să o interpretezi după plăcere. Ea este mai mult decât un obiect de hârtie; este un glas, este un Cuvânt care ţi se adresează, este vocea clară şi inconfundabilă a Dumnezeului celui viu.
  • Scopul Bibliei este acela de a-i aduce pe oameni la hristos, de a-i face sfinţi şi de a-i pregăti pentru cer. În aceasta, ea este unică printre cărţile lumii şi îşi împlineşte menirea oriunde şi ori de câte ori este citită cu credinţă şi aplicată cu credincioşie.

Isus începutul şi sfârşitul

1. Isuse – taină de milenii, de adevăr şi nemurire

Eşti Dumnezeu fără margini deasupra vieţii peste fire

Oricât de mult aş vrea cu patos să-ţi înţeleg înţelepciunea

Nu pot pricepe înţelesul iubirii ce cuprinde lumea.

2. Eşti Începutul şi Sfârşitul creaţiei în lumi solare

Stăpânul tuturor şi Domnul cel Viu în Universul mare

Oricât de mult aş vrea în minte să pot pricepe Absolutul

Nu-l pot cuprinde niciodată, Tu eşti Olarul, eu sunt lutul.

3. Isuse, taină peste veacuri, ascuns în filele Scripturii

Îţi înţeleg umil Venirea şi glasul vieţii şi-al naturii

Căci tu cobori ca un Luceafăr din scrisul cel mai sfânt, în lume

Cu raze calde de speranţă, spre orice om, spre orice nume.

4. Ai coborât cândva spre mine, în chipul Tău ce dă lumina

Şi te-am văzut răbdând pe cruce, din spini pe frunte-aveai cununa

Şi blând mi-ai spus cu vocea care umplea de taină asfinţitul:

„Eu sunt Isus ce te iubeşte, sunt Începutul şi Sfârşitul!”

5. Atâtea taine ce păstrează, în chipul Tău ce dă lumină

Sunt perle, nestemate-n veacuri şi împletesc a Lui cunună

Dar tot ce nu cunoaştem încă, mâine le vom avea în faţă

Când va veni Isus din ceruri în marea, sfântă dimineaţă!

6. Luceafăr sfânt de nemurire, Luminător al veşniciei

Mă-nchin în faţa Ta Săpâne, şi Împărat al măreţiei

Căci Tu eşti Alfa – Începutul, zidirii lumii ancestrale

Şi eşti Omega sau Sfârşitul lucrării Maiestăţii Tale!

de, Gheorghe POPA