Psalmul 19 (7)

v. 10-11 „Ele sunt mai de preţ decât aurul, decât mult aur curat; sunt mai dulci decât mierea, decât picurul din faguri. Robul tău primeşte şi el învăţătură de la ele; pentru cine le păzeşte, răsplata este mare.”

Două din apetitele cele mai mari ale fiinţei umane sunt cele care-l fac să dorească să-şi umple buzunarul şi stomacul. Fie ca foamea sufletului nostru să le depăşească pe acestea două şi să ne facă să umblăm după Dumnezeu din toată inima, astfel încât să ne găsim şi să ne împlinim în El toate dorinţeleşi totă fericirea noastră.

În încheiere haideţi să aruncăm o privire şi să vedem cum se roagă David pentru har:

v. 12-14 „Cine îşi cunoaşte greşelile făcute din neştiinţă? Iartă-mi greşelile pe care nu le cunosc! Păzeşte de asemenea pe robul Tău de mândrie, ca să nu stăpânească ea peste mine! Atunci voi fi fără prihană, nevinovat de păcate mari. Primeşte cu bunăvoinţă cuvintele gurii mele, Doamne, Stânca me şi Izbăvitorul meu!”

O, fie ca dorinţa lui David să ajungă să fie şi dorinţa noastră, gândurile noastre şi cuvintele gurii noastre să fie bine primite şi lăudate înaintea Domnului, a Celui care cunoaşte gândurile inimii şi înregistrează toate cuvintele gurii. Fie ca măreţia creaţiei din jurul nostru să ne copleşească inimile şi să ne inspire mai mult spre evlavie şi sfinţire. Facă Domnul ca Psalmul 19 să ne îndemne la aceasta.

Extras… dintr-un „jurnal”

12 Ianuarie: După sărbătorile Naşterii Domnului Isus – odihnă complectă.

7 Februarie: Mare curăţenie în casă. Mi-au schimbat locul. M-au surghiunit într-un colţ.

2 Martie: Fără să ştiu pentru ce, iarăş mi-au schimbat locul.

5 Martie: Înţeleg de ce m-au scos din colţil meu întunecat: Era aşteptată bunica. Ea m-a ţinut multă vreme pe genunchii ei. Pentru prima dată m-am simţit iubită.

17 Martie: Bunica a plecat. Nimeni nu se mai ocupă de mine.

21 Martie: mare eveniment: astăzi m-au dus la adunare.

10 Aprilie: Mă simt mereu părăsită. Niciodată nu vorbeşte nimeni cu mine, niciodată nu mă consultă.

1 Iulie: Pregătirea de călătorie. Se umplu valizele. Cineva arătându-mă, a pus o întrebare: „O luaţi?” Răspunsul a căzut ca plumbul: „Nu e nevoie”.

Iulie: Singură, lăsată acasă.

1 August: Întoarcerea din vacanţă. M-au acoperit cu ecusoane aduse din călătorie. Nu mă simt bine deloc.

10 August: Dificultăţi, îngrijorări. Încercări în casă. Aş fi avut multe lucruri de spus, dacă m-ar fi consultat; multe înştiinţări de făcut, multe mângâieri de dăruit.

Ştiţi cine putea să-şi scrie astfel jurnalul său? O BIBLIE de familie!

De fapt unde este Biblia ta în acest moment?

Îngrijorarea – cauza, blestemul şi vindecarea ei

„Cine lucrează cu o mână leneşă sărăceşte, dar mâna celor harnici îmbogăţeşte.” Proverbe 10.4

Mark Twain a spus odată: „Sunt bătrân şi m-am îngrijorat de multe, dar majoritatea lucrurilor de care m-am îngrijorat, nu mi s-au întâmplat niciodată.”

Trăim într-o perioadă nebună a istorie, există o imensă tensiune în jurul nostru şi această tensiune a produs o generaţie de oameni sprijinită pe „instant”. Generaţia nostră îşi înfulecă micul dejun în grabă, o zbugheşte spre birou, sau atelierul de lucru, face slalom spre casă printr-un trafic dement, citeşte presa favorită de divertisment, deschide televizorul, serveşte o cină în faţa televizorului sau a internetului (cu leptopul în faţă),  şi numeşte aceasta o zi …de viaţă!

Cineva a spus: „Sunt atât de ocupat că, dacă mi s-ar întâmpla ceva azi, n-aş avea timp să mă îngrijorez decât peste câteva săptămâni.”

1. Cauza îngrijorării

Dumnezeu nu a vrut ca cei ce-L urmează să fie nişte suflete învinse şi descurajate, aflate într-o continuă căutare după pacea inimii şi a minţii. Cu toate acestea creştinii sunt victimele îngrijorării.

Grija pentru viaţa personală este cauza îngrijorărilor. Grijuri acasă, grijuri la locul de muncă, grijuri în afaceri, teamă de ceea ce se petrece în lume, preocupare obsesivă cu sănătatea, probleme financiare, influenţa lumii de afară, toate acestea produc îngrijorări. Îngrijorarea este contagioasă! Oamenii din lumea care ne înconjoară se îngrijorează – iar noi tindem să cădem în cursa de a privi lucrurile ca toţi ceilalţi. Domnul Isus a spus: „Fiindcă toate aceste lucruri Neamurile (păgânii) le caută.” Îngrijorarea este păgână şi lumească.

O altă cauză a îngrijorărilor este o anumită ignoranţă în ceea ce priveşte natura lui Dumnezeu. Întunericul şi disperarea vor înşfăca sufletul celui ce nu reuşeşte să se ancoreze prin credinţă în realitatea unui Tată Ceresc, iubitor şi plin de grujă. Dumnezeu se îngrijeşte de copii Săi. Domnu Isus a spus că n-ar trebui să acceptăm nici o îngrijorare pentru ziua de mâine, ci că ar trebui să predăm fiecare zi (cu toate nevoile ei) în mâinile Tatălui nostru care ne poartă de grijă. Domnul Isus a spus că trebuie să ne uităm la păsări şi la flori. Un Dumnezeu care se îngrijeşte cu atâta grijă de rândunele, se va îngriji cu siguranţă şi de sfinţi.

2. Blestemul îngrijorărilor

Îngrijorarea nu îmbunătăţeşte niciodată situaţia, ci o înrăutăţeşte. Ea îl vatămă pe cel care se îngrijorează. Din punct de vedere mental el nu mai reuşeşte să gândescă şi acţionează sub tensiune. O anxietate inutilă îi controlează mintea. Din punct de vedere fizic, medicii spun că îngrijorarea face ca stomacul să secrete sucuri dăunătoare pentru sănătate, slăbind rezistenţa organismului faţă de boli.

Din punct de vedere spiritual, descurajarea şi îngrijorarea întunecă capaciatea noastră spirituală de a vedea şi slăbeşte dorinţa noastră după rugăciune şi meditaţie. Domnul Isus spune: „dar năvălesc în ei grijile lumii, care îneacă Cuvântul, şi-l fac astfel neroditor.” Marcu 4.19

Îngrijorarea este vătămătoare pentru cei din jur. Nici un om nu trăieşte pentru sine (Romani 14.7). Este descurajant să-i obligi pe ceilalţi să-ţi asculte vaietele. Prietenii şi vecinii ne privesc şi văd mărturia pe care o depunem când trecem prin încercări şi prin necazuri. Dacă văd că ne îngrijorăm, ne mâhnim, ne descurajăm şi ne sfărâmăm în bucăţi când trecem prin crize – ca şi cum nu am avea nici o sursă de ajutor – atunci au toate motivele să se îndoiască de realitatea Dumnezeului în care spunem că ne încredem.

Vedeţi deci că îngrijorarea este dăunătoare şi pentru reputaţia lui Dumnezeu. Dumnezeu este Atotştiutor şi Atotputernic. Nici o problemă de-a noastră nu-l poate lua prin surprindere. Creştinul care se zbate în îngrijorare afirmă în mod implicit că Dumnezeu nu poate să-i poarte de grijă sau că Dumnezeu nu vrea să-i poarte de grijă.

3. Vindecarea îngrijorărilor

Sfânta Scriptură ne oferă o viaţă de pace, nu de îngrijorare. Domnul Isus a spus: „V-am spus aceste lucruri ca să aveţi pace în Mine. În lume ve-ţi avea necazuri; dar îndrăzniţi, Eu am biruit lumea.” Ioan 16.33

Cei ce sunt în Hristos pot avea pace, în primul rând prin încredere. A te încrede înseamnă a „crede cu străşnicie în onestitatea şi veridicitatea unei alte persoane”. Nu te poţi încrede în Dumnezeu şi să te şi îngrijorezi în acelaş timp.

Putem avea pace, prin dragoste. Romani 8.28 spune: „De altă parte, ştim că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu.” Cei care iubesc pe Dumnezeu respectă poruncile Sale.

Putem avea pace şi prin rugăciune. Biblia spune: „ci în orice lucru, aduceţi cererile voastre la cunoştinţa lui Dumnezeu, prin rugăciuni şi cereri cu mulţumiri. Şi pacea lui Dumnezeu care întrece orice pricepere, vă va păzi inimile şi gândurile în Hristos Isus.” Filipeni 4.6-7

Rugăciunea nu pretinde să ai o calificare specială sau vreo experienţă anterioară. Prima rugăciune a unui om întors de curând la Hristos poate fi la fel de eficace ca şi rugăciunea elaborată a unui preot.

În final, putem avea pace prin „aruncare”. Iată ce ne sfătuişte Biblia: „Smeriţi-vă dar sub mâna tare a lui Dumnezeu, pentru ca la vremea Lui, El să vă înalţe. Şi aruncaţi asupra Lui toate îngrijorările voastre, căci El însuş îngrijeşte de voi.” 1Petru 5.6

O feţiţă s-a rătăcit odată prin pădure. A continuat să meargă toată ziua. Nu a auzit nimic în afară de propriile ei suspine, de foşnetul frunzelor sub paşii ei şi de trosnetul ramurilor care îi biciuiau hainele.. Într-un târziu, ruptă de oboseală, s-a oprit şi s-a aşezat jos. În tăcerea care s-a aşternut a auzit chemările celor ce o căutau. Probabil că ar fi putut şă le audă şi mai înainte dacă ar fi făcut linişte şi n-ar fi făcut zgomot cu alergarea ei.

Adesea, dacă ne-am opri din murmurat, am putea să-L auzim pe Hristos cum ne cheamă la pace şi la slujire. Am putea să-L auzim cum ne cheamădin mijlocul preocupărilor lumii la realităţile eterne ale prezenţei Sale.

Dumnezeu care călăuzeşte universul nostru imens în zborul său grăbit prin spaţiu şi care totuş marchează căderea unei rândunele, care observă fiecare fir de păr care cade din capul nostru va ţine toate lucrurile în stăpânirea Sa.

Dacă nu eşti un creştin – atunci da, ai motive să te îngrijorezi. Biblia spune: „Grozav lucru este să cazi în mâinile Dumnezeului celui viu!” Evrei 10.31

Dacă însă crezi în El, poţi avea pacea care întrece orice pricepere. Supune-te în faţa Domnului, predă-ţi soarta în mâna Lui şi-ţi va fi bine. Ioan 6.47

Eminescu – sfânt?!

Am lăsat să treacă o zi mai limiştită la mine pe blog după nebunia pe care a produs-o afirmaţiile pe care le-a făcut un anume Pavel Coruţ şi anume că: „Biblia prezintă o serie de minciuni” sau că „Isus Hristos nu este fiul lui Dumnezeu”, afirmaţii care în mine au agitat duhul meu şi nu m-am putut abţine făra să vin cu comentarii.

Începând de ieri altă ştire a făcut senzaţie pe la noi şi anume propunerea cu care a venit Liga Scriitorilor Români, cu privire la canonizarea lui Mihai Eminescu. Mie personal acest demers mi se pare o nebunie, şi cred că nu greşesc când fac o astfel de afirmaţie, nu poţi să ceri să fie canonizat o persoană care cunoaştem din istorie ce fel de viaţă a trăit, şi nu vreau să intru în amănunte aici.

Este perfect adevărat ca poet a fost unul excelent, chiar la mine pe blog în data de 15 ianuarie am postat o informaţie cu privire la ziua lui de naştere, dar nu poţi să-l pui în rândul celor care cu adevărat au avut o viaţă sfântă ca: Ioan Chrysostom (sau Ioan Gură de Aur), Ioan Damaschinul, Tertulian, şi alţii.

Vreau să vedem că şi alţi oameni cu carte din ţara asta gândesc la fel şi cred că gândesc încă matur din punct de vedere creştinesc:

Eu cred că în această vreme trebuie să ne îndreptăm privirea mai mult ca niciodată spre Dumnezeul Trinitar pe care ni-l prezintă Sfânta Scriptură, şi dacă vom face lucrul acesta prezenţa lui Dumnezeu Tatăl, a Domnului Isus Hristos şi Duhului Sfânt este garantată peste noi.