O cântare în noapte!

„După ce au cântat o cântare de laudă, au ieşit spre Muntele Măslinilor”. Matei 26.30

Poate au mai fost şi alte ocazii când Domnul Isus a mai cântat, dar singura dată când Duhul Sfânt ne-a păstrat acest minunat aspect al stării sufletului Său, a fost în cea mai întunecoasă noapte din viaţa Lui de pe pământ. Era chiar înainte de drumul spre Gheţimani unde sufletul Său a fost „cuprins de o întristare de moarte”. El ar fi putut să cânte pe Muntele Schimbării la Faţă, sau în ziua când a intrat în Ierusalim printre strigătele de osanale, sau la nunta din Cana Galileii. Dar aceasta a fost „cântarea Lui în noapte” Ps. 77.6 Domnul nu a cântat singur dar starea sufletului Său nu putea fi împărtăşită de ucenicii Lui.

Bucuria pe care o avea în cântarea Lui de laudă, era „bucuria care-I era pusă înainte” ca să sufere crucea şi să dispreţuiască ruşinea. Era bucuria de a face voia Tatălui care umplea inima, deşi avea să sufere agonia ruşinii şi a batjocorilor. El avea să privească în umbrele întunecoase ale morţii în care avea să intre în curând pentru a pregătii calea mântuirii sufletelor noastre pierdute. Şi totuş, El a cântat cu toată inima, dovedint înaintea ucenicilor şi a cerului că este gata să facă lucrarea Tatălui Său. Textul ne spune că era o cântare de laudă. Nu era o cântare de jale, nu era una de bucurie naturală, ci o cântare de de laudă pentru Tatăl Său pe care L-a slăvit până în ultima clipă când Şi-a dat Duhul. El ştia ce Îl aşteaptă şi totuş a lăudat pe Dumnezeu cântând.

Cum s-a unit bucuria inimii Lui cu bucuria inimii Tatălui pentru că acea să pună bazele celei mai minunate lucrări pe care a cunoscut-o Universul: Salvarea noastră! Nu putem, fără îndoială, să pătrundem, să înţelegem şi să cunoaştem, în starea limitată pe care o avem acum, ce a însemnat unirea acestor două inimii în bucuria supremă că mântuirea noastră a fost împlinită. Cântarea de laudă a Domnului Isus se va continua în cer şi se va uni cu cântările de laudă a milioane de credincioşi pentru toată veşnicia.

Avem ceva de învăţat din textul acesta; da, să învăţăm să cântăm când suntem gata de a intra în valea plină de întuneric a acestei vieţi. Dar să cântăm şi să ne şi bucurăm? Am putea noi cânta când suferim? Ce greu este să cânţi când suferinţa te împiedică să vezi dincolo de mizeria dureilor şi a necazurilo care parcă nu se mai termină; să vezi că după orice nor întunecos, e un soare şi mai dulce şi mai tare şi mai strălucitor, este Soarele neprihănirii noastre care ne aşteaptă cu drag ca să pună capăt tuturor suferinţelor şi lacrimilor noastre şi să ne facă astfel, să intrăm în bucuria Lui!

Dar a cânta în suferinţă este un har deosebit.

Ceasul împlinirii

„V-am spus aceste lucruri, pentru ca atunci când le va veni ceasul să se împlinească, să vă aduceţi aminte că vi le-am spus…” Ioan 16.4

Există un ceas, o oră prestabilită de Dumnezeu, un ceas în care trebuiau să se împlinească toate profeţiile mesianice din Vechiul Testament.

1. Ceasul împlinirii a fost un ceas al părtăşiei.

„Când a sosit ceasul, Isus a şezut la masă cu cei 12 ucenici…”

A început lucrarea de părtăşie, dar în această lucrare apare prima picătură de otravă a durerii Domnului Isus Hristos, a suferinţei Lui şi a început cu:

  • apostazia lui Iuda (Luca 22.21)
  • apatia ucenicilor (Matei 26.37)
  • agonia Mântuitorului (Marcu 14.35)

2. Ceasul împlinirii a fost un ceas al patimilor.

  • sacrificiu (Ioan 7.30)
  • singurătate (Ioan 16.329
  • suferinţă (Matei 27.22-44)

3. Ceasul împlinirii a fost un ceas al proslăvirii

  • prin înviere (Ioan 5.24)
  • prin înălţare ( Ioan 17.1-5)
  • prin întoarcerea Sa  (Matei 25.13)

„…este ceasul să vă treziţi din somn…”

De ce? De ce? De ce?

Probabil că nu de puţine ori ne-am pus tot felul de întrebări. Şi de multe ori am ajuns la concluzia că nu avem cum să descoperim de ce Dumnezeu a creat anumite lucruri. Ştim de ce a făurit Dumnezeu girafa? De ce a făcut şarpele? De ce a creat vulturii? În anii care au trecut, oamenii de ştiinţă au descoperit multe lucruri despre creaţiunile lui Dumnezeu, multe dintre ele necunoscute până atunci omului.

Dar ţi-ai pus întrebarea de ce te-a creat Dumnezeu pe tine? Să nu uiţi dragul meu că Dumnezeu nu a făcut nimic la întâmplare şi are un scop pentru tot ce a creat. El doreşte ca fiecare dintre noi să-L iubească şi să-L slujească din toată inima, făcând voia Sa. Cu toate acestea nu toţi oamenii fac lucrul acesta. Există oameni care sunt lipsiţi de înţelepciune încât uită să îndeplinească voia lui Dumnezeu şi îşi urmează propria cale prin viaţă. Ca urmare, au tot felul de necazuri. Dar dacă îţi predai viaţa în mâna Domnului şi te încrezi pe deplin în El, dacă asculţi de El, El te va folosi spre slava Sa. Astfel ajungi să fi o persoană deosebită, pusă deoparte pentru Dumnezeu.

Te-ai întrebat vreodată de ce unii oameni suferă accidente grave? De ce unii se îmbolnăvesc de boli incurabile? Şti de ce sunt atâţia oamenii orbi sau şchiopi? De ce au oamenii atâtea necazuri?

Ştim de ce sunt atâtea războaie sau cutremure? De ce sunt oameni care nu au ce mânca? De ce lasă Dumnezeu atâta suferinţă pe pământ? Se pare că nu avem răspuns la aceste întrebări. Dar dacă citim Biblia, vedem că aceste lucruri au apărut pe pământ atunci când Adam, primul om, nu L-a ascultat pe Dumnezeu. Atunci când Dumnezeu l-a creat pe Adam, El l-a aşezat într-o grădină frumoasă, un loc desăvârşit, totul era minunat, Adam şi Eva ar fi putut trăi veşnic fericiţi.

Dar când păcatul şi-a făcut apariţia printre oameni, el n-a adus decât necazuri, durere şi moarte. Cu toate acestea, cei ce se încred în Domnul Isus şi îl recunosc ca Mântuitor al lor, au mereu pe cineva care să-i ajute. S-ar putea să nu găsim răspuns la multe întrebări. S-ar putea să nu înţelegem multe câte se întâmplă, dar un lucru îl ştim foarte bine DUMNEZEU NE IUBEŞTE. Ştim că El este gata a ne sări în ajutor, ori ce ar fi. El este demn de toată încrederea noastră. Şi chiar dacă nu înţelegem multe lucruri, El îşi găseşte plăcerea în noi, cei care ne încredem în El.

În ziua când vom fi în ceruri, vom afla răspunsul la întrebările cere ne-au frământat aici, pe acest pământ. Nu ne vom mai întâlni acolo cu necazuri şi cu durere, acolo totul va fi desăvârşit.

Aici jos pe pământ vom afla pacea sufletului dacă ne punem toată încrederea în Domnul Isus, Mântuitorul nostru.

Biblia ne învaţă: „Încrede-te în Domnul din toată inima ta, şi nu te bizui pe înţelepciunea ta! Recunoaşte-l în toate căile tale, şi El îţi va netezi cărările.” Proverbe 3.5-6