Sufletul…

Sufletul ajută trupul și, uneori, îl ridică de la pământ. E singura pasăre care își poartă colivia cu ea.

Victor Hugo

Anunțuri

Valoarea unui suflet!

Multe lucruri din viaţa aceasta sunt apreciate. Unele au o valoare mai mare altele au o valoare mai mică. Domnul Isus întreabă în Matei 10.26, cu ce s-ar alege un om dacă ar câştiga întreaga lume dar şi-ar pierde sufletul? Domnul Isus spune că un suflet este mai valoros decât orice este în lume.

Aş vrea să pun câteva întrebări la care să ne răspundem singuri.

  • cât preţ pui tu pe sufletul tău?
  • merită să ne pierdem sufletul – o valoare aşa de mare pentru o plăcere de pe pământ?
  • sunt mai de preţ gunoaiele programelor Tv, cu violenă, imoraliate, decât sufletul?
  • este adulterul mai valoros, decât  relaţia cu Dumnezeu?
  • merită cearta şi neînţelegerea în familie, mai mult decât un loc în cer?
  • o ţigare, sau un fum de cocaină, este o satisfacţie mai mare decât fericirea cerească?
  • este consumul de alcool mai bun decât mântuirea sufletului?
  • nu este sufletul mai preţios decât orice minciună, înşelăciune, necinste ori şmecherie?

Conform Cuvântului lui Dumnezeu, rămânerea în aceste păcate şi multe altele ne va despărţi de cer şi sufletul ne va fi pierdut pentru totdeauna. Alegerea o facem cât timp trăim pe acest pământ. Valoarea unui lucru depinde de abundenţa lui, şi de nevoia sau de dorinţa de a-l avea. Mântuirea ne este oferită din belşug, însă dorinţa sau nevoia de a o avewa lipseşte din multe inimi.

Dacă tu nu pui preţ pe sufletul tău, având grijă să faci cele necesare pentru mântuirea lui, dă-ţi seama că lui Dumnezeu îi este preţios, şi de dragul Lui, fă ceva folositor sufletului tău.

Oamenilor lui Dumnezeu de pe acest pământ le pasă destul de sufletul tău pentru a-ţi veni în ajutor. Caută-i. Chiar dacă ai întâlnit pe cineva care părea să nu-i pese, sunt mulţi care-ţi pot oferi ajutorul spiritual.

Noi îţi preţuim sufletul!

„Mă recunoaşteţi?”

Felix Neff, un predicator activ în grija pe care o avea faţă de interlocutorii săi, aducea întotdeauna vorba într-un mod direct de soarta lor veşnocă.

Într-o zi, la Lausanne, i s-a părut că recunoaşte în faţa lui o persoană căreia îi mai vorbise despre Domnul Isus. A grăbit pasul, l-a ajuns, a pus mâna pe umărul său şi l-a întrebat: „Ce este cu sufletul tău?” Cel interpelat s-a întors şi Neff a recunoscut eroarea, s-a scuzat şi şi-a văzut mai departe de drum.

După patru ani, la sfârşitul unei adunări ţinută de Felix Neff, un om a înaintat spre el şi cand s-au întânit i-a spus: „Am o mare datorie de recunoştinţă faţă de dvs.” Neff l-a privit mirat. Omul a reluat: „Nu mă recunoaşteţi? Într-o zi, din eroare, mi-aţi pus întrebarea „ce este cu sufletul tău?” A fost ca o săgeată înfiptă în sufletul meu. Nu mai puteam să scap de ea. Am adus înaintea Domnului povara păcatelormele, le-am mărturisitşi ştiu că ele au fost iertate.”

Să ne punem şi noi această întrebare solemnă: „Unde este sufletul meu?” Noi nu putem să continuăm calea noastră, fără să rezolvăm această întrebare. Dacă vom ajunge la sfârşitul vieţii noastre fără să ne pregătim întâlnirea cu Dumnezeu, vom fi pierduţi. Dacă nu-L vom întâlni ca un Dumnezeu Salvator, cu care să ne fi împăcat, Îl vom întâlni ca pe un Dumnezeu judecător al celor vii şi al celor morţi, care ne va cere socoteală.

Astăzi este un timp în care să stăm şi să medităm la sufletul nostru, este el împăcat cu Dumnezeu sau nu? Răspunsul trebuie să ni-l dăm fiecare personal.