Tu poţi să ierţi!

„Căci şi noi eram altă dată fără minte, neascultători, rătăciţi, robiţi de tot felul de pofte şi de plăceri, trăind în răutate şi în pizmă, vred­nici să fim urâţi şi urându-ne unii pe alţii. Dar, când s-a arătat bunătatea lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru şi  dragostea Lui de oameni, El ne-a mântuit… pentru îndurarea Lui…”  TIT 3.3-5

Pe vremuri, în Pennsylvania trăia un bun predicator. El era stimat de locuitori, afară de unul care locuia lân­gă biserică. Acesta îl duşmănea de moarte pe predica­tor, producându-i necazuri peste necazuri. Într-o zi, s-a aflat că acel om nu era numai un duşman al bisericii, ci şi un trădător de ţară. Pe bază de dovezi, el a fost dus la Philadelphia, a fost judecat şi condamnat la moarte. Când a auzit această veste, predicatorul a plecat pe jos, distanţă de vreo 60 de mile, la generalul Washington şi a pledat pentru iertarea acelui om. După ce l-a as­cultat, generalul Washington i-a zis:

 – Îmi pare rău, dar nu pot satisface cererea pentru prietenul tău.

 – Prietenul meu? Nu, domnule general, el îmi este cel mai înverşunat duşman.

 – Cum, îţi este duşman şi pentru el ai venit 60 de mile pe jos? Atunci se schimbă situaţia; îi acord graţierea.

Generalul semnă actul de graţiere şi îl înmâna predicatorului. Acesta, fără să zăbovească, luă do­cumentul şi parcurse încă 15 mile pe jos până la locul unde trebuia să aibă loc execuţia.

Când predicatorul ajunse la locul de execuţie, spânzurătoarea era deja ridicată şi tocmai îl aduceau pe condamnat. Acesta, când îl văzu pe predicator, turbă de furie şi strigă că a venit să-l vadă în ştreang. Dar, fără să ia în seamă vorbele lui, predicatorul înmâna co­mandantului actul de graţiere. Acesta îl citi în faţa mulţimii adunate, îi desfăcu condamnatului cătuşele şi îl proclamă graţiat de vina lui. Din ziua aceea, toată duşmănia lui s-a topit devenind alt om.

Cele istorisite în aceste rânduri sunt o asemănare cu viaţa noastră. Şi noi am fost robiţi de răutate, am urât pe alţii şi am fost vrednici să fim urâţi. Dar s-a găsit un Mijlocitor în cele mai grele şi nefericite clipe ale vieţii noastre, atunci când sentinţa era de condamnare. Acest Mijlocitor a fost Mântuitorul. Prin moartea Sa la cruce a rezolvat problema graţierii noastre. El a suferit la cruce ca jertfă pentru păcatele oamenilor pierduţi, pentru ca „oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică”. Numai pe această cale hotărâtă de Dumnezeu, poate fi eliberat omul. Şi toţi care au pri­mit îndurarea Mântuitorului au devenit oameni a căror duşmănie faţă de alţii s-a topit.