Astăzi Emma va fi operată!

Dragi mei, cei care citiţi aceste rânduri… vă salut pe toţi şi vă doresc o zi plină de binecuvântări din partea Domnului Isus!
Vreau să aduc înaintea vostră nevoia de rugăciune în mod deosebit astăzi pentru Emma Repede (Moroşan), care urmează să fie operată la coloană în urma accidentului suferit în urmă cu câteva zile.

Vă invit să stăm înaintea lui Dumnezeu astăzi cu post şi rugăciune! Fie ca Dumnezeu să-i dea biruinţă să poată trece peste această încercare.

Vindecare şi eliberare

M-am gândit să încep să vorbesc puţin despre vindecare, ca un act pe care Dumnezeu îl face şi astăzi la fel ca în trecut, dar înainte de a prezenta părerea mea şi a Sfintelor Scripturi am găsit aceste gânduri excelente ale păstorului Iosif Ţon.

Legătura dintre stările sufletești și boală este bine stabilită în lumea medicală. Există o mulțime de boli sau de cazuri de boală în care medicii nu pot detecta o cauză materială a bolii. Mulți medici întreabă atunci pe bolnav: Ai ceva pe suflet? Ai un necaz? Ai ceva ce te apasă?

Chiar și una dintre aceste întrebări, sau altele ca acestea, este deja o indicație că medicul îți spune: Caută cauza în suflet; rezolvă-ți situația acolo și vei ajunge la vindecare!

Care este atunci calea de urmat pentru a ajunge la vindecare? Voi arăta în continuare câteva elemente luate tot din învățătura Domnului Isus, deoarece, așa cum poate ați observat, caut să rămân în școala Lui și să clădesc totul pe învățătura Lui.

Primul element necesar pentru vindecare este credința. Marcu ne relatează că în vizita Domnului la Nazaret, consătenii Lui ”găseau o pricină de poticnire în El”, fiindcă știau că n-a făcut nici o școală, ci a crescut între ei ca ”tâmplarul, fiul Mariei.” Iată ce ne spune Marcu despre finalul acestei vizite: ”N-a putut să facă nici o minune acolo, ci doar și-a pus mâinile peste câțiva bolnavi și i-a vindecat. Și se mira de necredința lor” (Marcu 6:5-6).

Cu altă ocazie, un tată și-a adus copilul demonizat la ucenici și aceștia nu l-au putut elibera. Tocmai atunci a coborât Domnul Isus de pe muntele schimbării la față. El a certat demonul, care a ieșit afară din băiat și băiatul s-a vindecat ”chiar în ceasul acela”. Ucenicii L-au întrebat pe Domnul Isus de ce n-au putut ei scoate acel demon? Iată ce le-a răspuns Domnul Isus:
”Din pricina puținei voastre credințe”, le-a zis El. ”Adevărat vă spun că dacă ați avea credință cât un grăunte de muștar, ați zice muntelui acesta ”Mută-te de aici colo” și s-ar muta; nimic nu v-ar fi cu neputință. Dar acest fel de demon nu iese afară decât cu rugăciune și cu post” (Matei 17:20-21).

După ce au intrat triumfal în Ierusalim, Domnul Isus a uscat smochinul în care n-a găsit nici un fruct și ucenicii L-au întrebat: ”Cum s-a uscat smochinul acesta într-o clipă?” Iată răspunsul Lui: ”Adevărat vă spun că, dacă veți avea credință și nu vă veți îndoi, veți face nu numai ce s-a făcut smochinului acestuia, ci chiar dacă ați zice muntelui acestuia: ”Ridică-te de aici și aruncă-te în mare”, se va face. Tot ce veți cere cu credință, prin rugăciune, veți primi” (Matei 21:21-22).

Am văzut însă că la Nazaret nu a fost suficientă puterea Domnului Isus, ci a fost nevoie și de credința consătenilor Săi. Sau, poate mai exact, necredința lor bloca puterea lui Dumnezeu, care nu trece peste necredința oamenilor! Deci, dacă tu nu crezi în semne și minuni, fii liniștit, dragul meu, că nu le vei vedea: Dumnezeu îți respectă necredința! Au mai fost și alte cazuri în care Domnul Isus i-a întrebat pe cei bolnavi dacă vor să fie vindecați, deoarece El nu va trece peste voința lor. Dar mai ales, El voia să vadă dacă ei au credință în puterea Lui de a-i vindeca. Iată un asemenea caz:
”Când a plecat de acolo, s-au luat după Isus doi orbi, care strigau și ziceau: ”Ai milă de noi, Fiul lui David”. După ce a intrat în casă, orbii au venit la El. Și Isus le-a zis: ”Credeți că pot face lucrul acesta?” ”Da, Doamne”, I-au zis ei. Atunci S-a atins de ochii lor și a zis: ”Facă-vi-se după credința voastră!” Și li s-au deschis ochii…” (Matei 9:27-30).

Nu toți veneau la Domnul Isus cu o asemenea credință. Tatăl băiatului demonizat Îi spune Domnului Isus astfel:
”Dar dacă poți face ceva, fie-ți milă de noi și ajută-ne!” Domnul Isus l-a mustrat ușor și i-a zis: ”Tu zici: ”Dacă poți…” Toate lucrurile sunt cu putință celui ce crede”. Tatăl se zbătea între credință și necredință și dându-și seama că pentru vindecarea băiatului este nevoie și de credința lui, ”a strigat cu lacrimi: ”Cred, Doamne! Ajută necredinței mele!” Și Domnul Isus a mustrat duhul necurat, care a ieșit afară din băiat (Marcu 9: 22-25).

Domnul Isus ne arată cu altă ocazie că nu este necesară numai credința, ci este necesar să ne curățăm lăuntrul de dușmănie față de alte persoane, deoarece starea noastră sufletească nepotrivită blochează puterea lui Dumnezeu și Îl oprește să ne vindece: ”De aceea vă spun că, orice lucru veți cere, când vă rugați, să credeți că l-ați și primit și-l veți avea. Și, când stați în picioare și vă rugați, să iertați orice aveți împotriva cuiva, pentru ca și Tatăl vostru care este în ceruri, să vă ierte greșelile voastre. Dar dacă nu iertați, nici Tatăl vostru care este în ceruri nu vă va ierta greșelile voastre” (Marcu 11:24-26).

Acum, câteva lucruri despre credința de care ne vorbește Domnul Isus. Subiectul este vast și în spațiul restrâns pe care îl am aici voi da doar câteva idei și direcții de gândire și de practică.

Cu toții suntem înzestrați cu capacitatea de a crede: de copii mici, îi credem pe părinții noștri, apoi îi credem pe învățătorii și profesorii noștri și pe prietenii noștri. Ne putem înșela în credință și ne putem pierde credința în aceste persoane. Credința se bazează pe anumite date, de exemplu, ne convingem că o persoană este ”demnă de încredere” și de aceea credem ce ne spune. Dumnezeu ne-a dat suficiente date sau ”dovezi” despre Sine și așteaptă să credem în El. Fără credință nu poți stabili o relație cu cineva!

Credința are putere să realizeze anumite lucruri în noi și să realizeze anumite lucruri în afara noastră. Credința vindecătoare trebuie să aibă un obiect al credinței: Cred că Fiul lui Dumnezeu a murit încărcat cu păcatele și cu bolile mele; cred că așa cum din Trupul Lui țintuit pe cruce îmi vine iertarea de păcate, tot așa îmi vine și vindecarea de boală. Cred lucrul acesta fiindcă mi-l spune Cuvântul lui Dumnezeu,  deci Îl cred pe Dumnezeu. Dar Dumnezeu îmi cere să-mi mărturisesc păcatele ca să-mi fie iertate. Mărturisirea, sau pocăința, include și hotărârea de a o rupe cu păcatele, de a nu le mai face. Trebuie să mă încred în puterea Lui (1) ca să înlăture de la mine vina păcatelor; (2) Ca să îndepărteze de la mine bolile produse de păcate. Cred că sângele Domnului Isus mă spală și mă vindecă. Cred că Dumnezeu îmi va da puterea să nu mai practic aceste păcate ca să nu mi se întâmple mai rău.

În multe cazuri, credința celui bolnav este prea slabă și de aceea este nevoie de ajutor. Dumnezeu, ”prin Duhul Sfânt, a dat unuia să vorbească despre înțelepciune; altuia să vorbească despre cunoaștere, datorită aceluiași Duh; altuia credința prin același Duh; altuia darul vindecărilor prin același Duh; altuia puterea să facă minuni…” (1 Corinteni 12: 8-10). Între aceștia trebuie incluși și prezbiterii de care vorbește Iacov:
”Este vreunul printre voi bolnav? Să cheme pe prezbiterii  Bisericii; și să se roage  pentru el, după ce-l vor unge cu untdelemn în Numele Domnului. Rugăciunea făcut cu credință va mântui pe cel bolnav, și Domnul îl va face sănătos; și dacă a făcut păcate îi vor fi iertate. Mărturisiți-vă unii altora păcatele, și rugați-vă unii pentru alții, ca să fiți vindecați. Mare putere are rugăciunea fierbinte a celui neprihănit” (Iacov 5: 14-16).

Frații cu daruri speciale și prezbiterii sunt ajutoarele pe care ni le trimite Dumnezeu ca să ne întărească credința și apoi, credința lor și a noastră vor duce atât la iertare cât și la vindecare.

de. Iosif Ţon

Darurle Duhului Sfânt (18)

continuare de aici

Darurile vindecărilor

În 1Corinteni 12.28 „…pe cei ce au darul tămăduirilor…”, ambele cuvinte în original sunt la plural – darurile tămăduirilor. Aceste daruri sunt cele mai râvnite de către credincioşi, dar în acelaş timp este şi un dar mult abuzat.

Darurile vindecărilor sunt manifestări ale Duhului lui Dumnezeu prin care, Dumnezeu dă vindecare membrilor trupului lui Hristos. Fiecare vindecare este o nouă manifestare a darului  de vindecare. Darurile de vindecare sunt pentru vindecarea supranaturală a rănilor, handicapurilor şi bolilor fără ajutorul mijloacelor naturale sau abilităţilor umane.

Domnul Isus a manifestat într-un mod proeminent acest dar în lucrarea Sa pe pământ. Prima Sa înstrucţiune către ucenicii săi a fost: „Vindecaţi pe cei bolnavi” (Matei 10.8), ucenicii Domnului Isus pe unde au umblat au vestit Cuvântul, iar Domnul lucra împreună cu ei, autentificând lucrarea lor prin semne, vindecări şi minuni (Evrei 2.4; Marcu 16.17-20). Un creştin botezat cu Duhul Sfânt primeşte o credinţă mărită pentru vindecarea altora.

Există mai multe cauze ale bolilor: păcatul, un atac direct al diavolului, călcareau unor legi naturale, o pedeapsă a Domnului pentru un anumit păcat, sau un atac demonic (Deuteronom 28.15-28; Marcu 1.32-34).

Deşi sunt atâtea cauze ale bolilor, Dumnezeu a pregătit şi căi de vindecare.

Există două căi principale de vindecare:

  • canalul natural: regim, odihnă, medicamente, operaţii, tratament.
  • canalul supranatural: rugăciune cu credinţă, ungerea cu untdelemn, punerea mâinilor, Cina Domnului (Iacov 5.14-16; Marcu 11.22-24; Matei 17.21).

Chiar dacă Dumnezeu este pentru vindecare, omul poate împiedica primirea vindecării prin:

  • nemărturisirea păcatului (iacov 5.13-16);
  • neiertarea semenilor;
  • frică, pentru că ea aduce îndoială dăunătoare (1Ioan 4.18);
  • nerespectarea legilor  naturale;
  • lipsa e credinţă a bolnavilor.

Darurile de vindecare pot folosi pentru declanşarea tămăduirii mai multe soluţii:

  • punerea măinilor (Marcu 6.5; 16.17-18);
  • pronunţarea cu autoritate a unor cuvinte (Matei 2.8-13);
  • uneori, prezenţa slujitorului lui Dumnezeu, umbra sau atingerea de cel bolnav (Fapte 5.15; 19.2);
  • împlinirea unei porunci date (2Împăraţi 5.10);
  • atingerea unor lucruri sau obiecte (Ioan 9.6);
  • privirea într-un anumit punct (Fapte 3.4);
  • ungerea cu untdelemn (Iacov 5.19).

Vindecarea se poate realiza uneori şi prin rugăciune personală, precum şi apropierea cu credinţă de Cina Domnului.

Existenţa darurilor de tămăduire nu exclude şi nu combate ştiinţa medicală.

Prin exercitarea darurilor de vindecare unii sunt eliberaţi de sub tirania diavolului (Fapte 10.38). Vindecarea demonstrează vizibil puterea Domnului Isus de a ierta păcatele (Matei 9.2-7). Prin vindecare se urmăreşte: întărirea propovăduirii Evangheliei, atragerea sufletelor să se întoarcă la Dumnezeu, glorificarea Numelui lui Dumnezeu, întărirea credinţei şi curajul celor credincioşi (Marcu 2.12; Luca 13.17; Ioan 6.2; Fapte 4.29-30, 8.6-7, 9.32-35 şi 10.38).

Dumnezeu nu promite că toţi bolnavii vor fi vindecaţi. Uneori credincioşii trebuie să urmeze tratamente pentru a primi vindecarea (1timotei 5.23).

În exercitarea darurilor vindecărilor este necesară creidinţa bolnavului şi a vindecătorului. Acolo unde nu este credinţă, Domnul Isus nu poate vindeca (Marcu 6.5).

„Ei au plecat şi au propovăduit pretutindeni. Domnul lucra împreună cu ei şi întărea Cuvântul, prin semnele care-i însoţeau”. (Marcu 16.20)

Să strigăm la Dumnezeu pentru vindecare!

În aceste zile am primit un email de la un bun prieten D. P. care împreună cu familia lui sunt misionari în India, conţinutul acestui mail nu vrea decât să ne provoace la rugăciune, la stăruinţă înaintea lui Dumnezeu pe fiecare dintre noi indiferent din ce denominaţie facem parte.

Am să prezint mai jos conţinutul acestui emai:

„El l-a găsit îmtr-un ţinut pustiu, într-o singurătate plină de urlete înfricoşate; L-a înconjurat, l-a îngrijit, şi L-a păzit ca lumina ochilor Lui.” Deuteronom 32.10

“EL l-a găsit într-un ţinut pustiu”, da Dumnezeu la găsit pe Om Prakash într-un “ţinut pustiu”, unde numai dragostea Lui putea să aducă schimbare, şi a adus în data de 27 Noiembrie 2010, când acest tânăr de numai 19 ani sa hotărât să facă legământ cu Dumnezeul dragostei în apa botezului. Crăciunul a fost momentul în care şi-a pus în practică credinţa lui mergând pe stăzi cu echipa de evangelizare, nu i-a fost nici frică şi nici rusine să vorbescă despre singurul Dumnezeu adevărat, a lucrat mult în perioada Crăciunului… şi ne-am bucurat mult să-l vedem aşa de activ.

Dar… prin acest mesaj vrem să vă spunem că Om Prakash avea dureri mari la spate… a fost la doctor şi a aflat că are o tumoare mare în spatele colonei vertebrale, … verdict: CANCER … urmează în cateva zile să aflăm în ce stadiu este acest cancer… de cateva zile are dureri foarte mari şi stă doar în pat.

El provine dintr-o familie de hinduşi, şi este primul creştin în familia lui din generaţie în generaţie, tatăl lui nu a fost deacord ca el să se boteze, dar a înfruntat aceste obstacole şi a stat în hotărârea lui pentr Dumnezeu. El este al treilea din cei patru copii din familie.  O familei simplă care are nevoie să îl vadă pe Dumnezeu nostru la lucru,  biserica din Patna are nevoie de o minune,  strigaţi către Domnul împreună cu noi pentru această MINUNE…

 

În Hristos,

Fam. D. I. A.”

Fie ca Dumnzeu să asculte rugăciunile noastre şi să ofere vindecare acestui tânăr din Patna, pentru a putea fi un exemplu că Dumnezeu Scripturilor este ACELAŞI ŞI IERI ŞI ASTĂZI ŞI VA FI ÎN VECI!

Eliberată din închisoarea fricii

Era o zi întunecată de iarnă, când ghiarele fricii s-au înfipt adânc în sufletul meu. Eram obosită, şi să mă plimb singură pe stradă era o relaxare de dorit in orice moment. Acum îmi ziceam eu: „o să pornesc pe jos acasă şi o să savurez fiecare moment„. Aşa că am dat drumul gândurilor şi rugăciunilor să se înalţe spre Dumnezeu. Ceva însă nu mergea bine. Îmi simţeam trupul greu şi copleşit; parcă abia reuşeam să îmi controlez gândurile care zburau tot spre sfere negative. În ultima vreme viaţa mea a fost grea şi aglomerată, astfel am pus totul pe seama vieţii stresante şi a oboselii, însă foarte curând sentimentele au urmat gândurile sau gândurile sentimentele şi am inceput să simt fiori reci apoi firbinţi şi disperarea brusc mi-a paralizat gândirea. Am simţit cum mi se taie respiraţia şi că o să leşin.

Trăiam ceea ce medicii numesc atacuri de panică…şi senzaţia pe care o trăiam se poate compara foarte bine cu cea pe care o simţi când eşti în mijlocul unui lac foarte adânc, unde nu simţi nimic sub picioare şi eşti gata să te îneci. Astfel cauţi în disperare să te agăţi de ceva palpabil. În astfel de momente gandul că cineva cunoscut locuia pe aproape, era ca o frânghie întinsă care nu mă lăsa să mă înec.

Am fugit repede spre casa unei prietene care locuia în apropiere şi am rugat-o să mă însoţească până acasă. Speram ca in felul acesta să mă liniştesc şi să străbat drumul acela până la capăt. Dar a fost mai greu decât m-am aşteptat! La fiecare pas mă simţeam copleşită şi că un mai pot înanita. M-am încălzit şi un mai suportam hainele groase pe mine deşi eram în luna decembrie. Tremuram toată şi simţeam că un mai pot face nici un pas.

Nu ştiam atunci spre ce mă îndrept…sentimente neînţelese de nelinişte, teamă şi presimţiri negative mă învăluiau fără să le pot controla, şi cu cât înainta drumul meu, cobora spre prăpăstii adânci şi reci. Trăiam fiecare zi până la sfârşitul ei şi atât ca şi cum terminarea unei zile era cel mai mare vis al meu. Seara când mă aşezam în pat cu toate că somnul îmi era tulburat, trăiam cea mai bună parte a zilei. Orice efort cât de mic mă obosea şi mă storcea de putere.

Acesta era începutul unui drum pe care am călătorit timp de opt ani de zile. Deoarece sufeream de spasmofilie şi doctorii au pus pe seama aceasta problema mea şi m-au lăsat baltă. Eu însă un ştiam cum trebuie să abordez problema, din punct de vedere fiziologic sau psihologic. Am alergat în toate direcţiile de unde speram să primesc răspuns la această problemă, însă m-au întâmpinat uşi închise – soluţia părea departe de mine. Aşa că singura cale de uşurare era să mă prăbuşesc înaintea cerului sperând să primesc din mâna Lui liniştea sufletului meu, însă de fiecare dată răspunsul era: „Harul Meu îţi este îndeajuns, căci puterea Mea în slăbiciune este făcută desăvârşită” (2 Corinteni 12:9). Trăiam dependentă în fiecare zi de puterea aceasta a Lui pentru ca puterea mea un exista. Dumnzeu mi-a dat vindecarea însă nu aşa cum o doream eu: în fiecare zi câte o fărâmă. La început mi-a schimbat circustanţele vieţii…apele tulburate şi evenimentele stresante s-au liniştit. Am învăţat să îmi umplu sufletul cu tot ce e bun şi frumos, iar pe celelalte să nu le ţin în seamă; am învăţat să râd din toată inima, să găsesc pacea în rugăciune…şi seara toate problemele m-am învăţat să le pun în mâna puternică a Tatălui – obişnuiam să mă rog: Doamne dacă le păstrez pentru mine, în timpul somnului nu foloseşte la nimic, dar dacă ţi le dăruiesc Ţie Tu cum nu dormi poţi lucra la rezolvarea lor. Cu toate acestea zilele în care trebuia să rămân singură acasă sau să parcurg un drum de una singură erau foarte grele. Toţi cei care s-au confruntat cu atacuri de panică înţeleg despre ce vorbesc.

Erau zile în care trebuia să merg la şcoală şi îmi era f. greu, mi se făcea frică de multe ori pe drum. Nu de puţine ori m-am oprit plângând eram în culmea disperării…însă Dumnezeu nu m-a lăsat niciodată.

Îmi amintesc că eram la un moment dat într-un alt oraş departe de casă. Am mers până acolo cu cineva, însă acea persoană avea probleme de rezolvat în altă parte a oraşului, eu am rămas singură şi mai aveam de străbătut încă mult până unde trebuia să ajung. La început o teamă superficială a făcut să mi se usuce gura. Apoi a devenit tot mai mare şi mai mare…picioarele un mă mai ţineau, parcă toţi muşchii mi-au paralizat; şi m-am încălzit foarte tare. Îmi venea să mă aşez jos şi să strig după ajutor. Însă acesta era un gest ieşit din comun care mi-ar fi complicat situaţia. Puţin mai încolo am gasit un parc şi m-am aşezat pe o bancă. Îmi auzeam bătăile inimii şi am început să plîng uşor. Aveam nevoie de apă să beau un medicament de calmare, însă nu mai aveam putere să mă ridic să merg să caut pentru ca să cumpăr. Plânsul mă liniştea întotdeauna. Am vazut în jurul meu un grup de femei relaxate care vorbeau liniştite, rîdeau, pe o altă bancă o bunică cu un nepot, vorbeau în linişte, oamenii veneau, apoi plecau, treceu pe lângă banca pe care stăteam eu fără să bănuiască ce furtună era în mine şi cât de mare nevoie aveam de ei. Aveam nevoie de cineva cu cine să merg mai departe. Chiar dacă nu făcea nimic deosebit numai gândul ca nu eram singură şi că eram cu cineva mă radica şi îmi puteam continua drumul.

Îmi amintesc ziua aceea cred că am stat aproximativ o oră acolo aşteptând pe cineva deşi era imposibil să întâlnesc cunoscuţi într-un oraş aşa îndepărtat. Nu m-am rugat parcă nu mă puteam ruga în momentele acelea grele, nici bileţele cu încurajări care îmi umpleau poşeta nu ajutau…Şi de obicei în momentele crizei simţeam multă mânie…de ce trebuia eu asa tânără să sufăr atât de mult, de ce eu care îmi doream să trăiesc conform Legilor Sfinte sufeream aşa, iar oamenii nepăsători nu suferă de nimic…de ce Cel care a zis: „Toată puterea mi-a fost dată în cer şi pe pământ” (Matei 28:18) nu face nimic…

Minunea a venit însă până la urmă – un băiat de la noi din biserică…tocmai trecea pe acolo. Când m-a văzut m-a întrebat unde merg şi s-a oferit să mă conducă! Dumnezeu să îl binecuvinteze din plin, nu i-am spus nici azi cât de mult a însemnat gestul acesta pentru mine: era Mâna lui Dumnezeu care m-a susţinut!

Ştiu că Dumnezeu nu ne lasă încercări fără un scop anume însă nu ştiu încă care a fost scopul Lui din toata această durere. Poate voi afla doar în cer… ştiu însă că această încercare m-a smerit enorm, şi m-a păstrat smerită şi dependentă. Dumnezeu nu mi-a dăruit vindecarea aşa cum am cerut-o eu, însă pot să spun că nu m-a lăsat niciodată pe cărarea aceasta atât de grea…niciodată.

Vindecarea totală mi-a dărut-o când a venit timpul- după opt ani de zile. Nu ştiu de ce atunci şi nu mai repede, însă adevărul este că viaţa mea a luat o cotitură şi chiar nu mai puteam să merg înainte cu probleme de genul atacuri de panică…au venit alt fel de valuri şi greutăţi de altă natură.

Vreau să fie o încurajare pentru cei care se confruntă cu atacuri de panică. Am citit ceva statistici şi sunt tot mai mulţi oameni care se confruntă cu aşa ceva…ştiu cum e, şi cine nu a trecut prin aşa ceva nici un îşi poate imagina, oamenii nu te înţeleg, şi aceasta îngreunează şi mai mult situaţia. Însă există o cântare pe care o iubeam şi o cântam cu lacrimi în vremea aceea grea: „cu Tine şi rănit străbat cărarea…” dacă avem o rană şi trebuie să înaintăm cu ea, să mergem înainte. Indiferent de greutate aşa cum nu i-a luat lui Pavel ţepuşul poate ne lasă şi nouă o durere şi aşteaptă să ne continuăm călătoria aşa cu durere cu tot…ori prin ce am trece El nu ne lasă. Domnul este credincios însă şi pentru greutăţie noastre are un scop şi un timp. Să nu ne mai luptăm aşa de mult să scăpăm de povară. Să ne luptăm mai bine să rămânem lângă Domnul şi El ne va conduce indiferent de relief, vreme, poveri, cotituri, boli sau ce ni s-ar mai pune în cale. Pentu că El ne va elibera sigur El o va face, chiar dacă nu va fi asa cum dorim noi, El ne va elibera, chiar şi de teamă! Dacă pe mine El m-a eliberat, El o poate face pentru oricine trece prin aşa ceva!

Sursa. resurse crestine

O lume în nevoi!

Ce ne vine în minte când ne gândim la cuvântul „lume”? În engleză cuvântul lume este o traducere a mai mult de o duzină de termeni din limba greacă şi ebraică. Nu-i de mirare atunci că el are o semnificaţie complexă. Cuvântul „telel” se referă de exemplu la planeta pe care locuim. Psalmistul spune în Ps. 24.1 „Al Domnului este pământul cu tot ce este pe el, lumea şi cei ce o locuiesc!”

Cuvântul „kosmos” înseamnă lumea minunată creată de Dumnezeu, universul. În Noul Testament, acesta este termenul cel mai folosit când se vorbeşte despre „lume”. De exemplu, în Ioan 1.10 ni se vorbeşte despre Domnul Isus ca despre Unul care a venit să locuiască între oamenii creaţi de l, pe planeta creată de El, şi ni se spune, oamenii nici nu L-au băgat în seamă!

Termenul „oikcoumene” se referătot la lume, dar defineşte cu precădere lumea locuită, societatea omenească: „Evanghelia aceasta a Împărăţiei va fi propovăduită în toată lume…” Matei 24.14

Tema pe care vreau să o abordez acum este lumea şi problemele ei. Când spunem că lumea este plină de nevoi, ne referim la faptul că există multe lucruri necesare care lipsesc şi că în general, lucrurile nu sunt aşa cum ar trebui săfie. Există mizerie, boli, sărăcie şi multă, multă suferinţă. În toată această pleiadă de probleme materiale, noi vrem să privim la realitate din prisma aspectului spiritual al situaţiei. Aici se găseşte cheia întregii probleme.

Care este cauza tuturor relelor din lume? Din cauza conflictului cosmic dintre Dumnezeu şi Satan din pricina înfruntării perpetue dinte bine şi rău, lumea se află în încordare şi în suferinţă. Oamenii care se află acum în lumea de păcat nu au pace în suflet şi mintea lor tulbure caută rezolvări neadecvate şi păgubitoare, care produc şi mai multă suferinţă. Ţinta fiecărui om pare să fie satisfacerea propriului egoism şi hrănirea plăcerilor. Starea aceasta se manifestă atât în afară cât şi înăuntrul Bisericilor. Când Domnul Isus a spus „Ţarina este lumea”, El s-a referit la societatea celor nemântuiţi, dar astăzi creştinătatea a ajuns aşa de lumească, încât poate fi drept considerată parte din „câmpul de misiune”. Părăsind standardul obiectiv al Cuvântului sfânt, mulţi creştini au acceptat filosofiile imorale ale lumii. Închişi faţă de lucrarea curăţitoare şi înoitoare a Duhului Sfânt, ei s-au alăturat celor duşi în rătăcire timp de secole de duhurile înşelătoare.

Care este rezultatul? Lumea contemporană se prăbuşeşte cu capuil înainte într-un climat de disperare şi distrugere, iar biserica lumească nu mai are nici o putere să răspândească lumina necesară pentru ieşirea din cruntul impas. Violenţa şi tot felul de boli produse de neascultarea de Dumnezeu şi aducătoare de moarte decimează societatea, familiile şi chiar bisericile. Practici şi învăţături străvechi reintră pretutindeni în societate sub pseodonimul re deligie a noului („New Age”).  Mai nou femei neevlavioase îndrăznesc să se caţere la anvon, pervertind planul şi tiparul lui Cuvântului lui Dumnezeu. Ele încurajeajă umblarea după propria împlinire şi după lucrurile care dau plăcere, deşi ştiu avertismentul Bibliei: „dar cea dedată la plăceri, măcar că trăieşte este moartă” 1Timotei 5.6. Bărbaţii ca şi femeile, n-au căutat să păstreze pe Dumnezeu în conştiinţa lor, şi acum Dumnezeu i-a lăsat în voia minţii lor blestemate, ca să facă lucruri neîngăduite. Nesocotindu-l pe Dumnezeu în nod voit, ei s-au dedat la tot felul de nelegiuiri şi patimi. Şi măcar că ştiu hotărârea lui Dumnezeu, că cei ce fac asemenea lucruri, sunt vrednici de moarte, totuş, ei nu  numai că le fac, dar şi găsesc de buni pe cei ce le fac (Romani 1.21-32).

Care este de fapt adevărata nevoie a lumii? Este oare vreun remediu pentru această stare? Da, există unul: „Este un finic în Gilead care poate vindeca sufletul păcătos”. Oricât de stricat ar fi el, nici un om nu este în afara sferei de activitate a harului divin. Dacă doreşte din toată inima  să renunţe la căile sale păcătoase, Dumnezeu îi oferă scăpare şi răscumpărarea. Domnul Isus a spus în privinţa aceasta: „Pe cel ce vine la Mine, nu-l voi izgoni afară…” Ioan 6.37. Dumnezeu a promis în Sfânta Scriptură: „Cine le mărturiseşte şi se lasă de ele (de fărădelegi), capătă îndurare” Prov. 28.13.

Negreşt nevoia lumii este foarte mare, dar puterea răscumpărătoare a sângelui Domnului Isus este şi mai mare. El a mântuit pe cei mai păcătoşi şi continuă să-i mânuiască pe toţi aceia care vin la El. Chemarea plină de har a Domnului Isus este încă valabilă pentru toţi: „Veniţi la Mine, toţi cei trudiţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi da odihnă. Luaţi jugul Meu asupra voastră, şi învăţaţi de la Mine, căci Eu sunt blând şi smerit cu inima; şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre” Matei 11.28-30.

Lumea are nevoie de mântuire pentru suflet. Când aceasta se realizează, toate celelalte urmează de la sine: „Şi Dumnezeul meu să îngrijească de toate trebuinţele voastre, după bogăţia Sa, în slavă, în Isus Hristos” Filipeni 4.19.

Haideţi să fim înţelepţi şi să ne facem partea noastră: să aducem Domnului problemele noastre şi problemele lumii, stiind că El este singurul care are puterea să le rezolve.

Mâna Domnului!

Mâinele Domnului Isus, care au fost întinse pe crucea Golgotei, au ajuns să fie pentru toţi credincioşii o mare binecuvântare. Cuvântul lui Dumnezeu ne arată, istoria evenimentelor legate de lucrarea acestor mâini. Să privim în Cuvântul lui Dumnezeu şi să ne amintim câteva mai semnificative:

 

 

1. Mâinile Domnului au fost străpunse. Ps. 22.16

Proorocia făcută cu circa un mileniu înainte s-a împliti întocmai la răstignirea lui Isus. Aceste mâini perforate ne arată trei mari adevăruri:

  • El ne-a iubit pănă la jertfă (Ioan 3.14-16)
  • El nea izbăvit (Isaia 43.1)
  • El nu ne va uita (Isaia 49.15-16)

2. Mâinile Domnului au mijlocit pentru noi şi ne-au binecuvântat.

Evangheliile ni-L prezintă rugându-se zi şi noapte, iar epistolele arată mijlocirea Sa (Luca 22.32). Înainte de înălţarea Sa la cer, „Şi-a ridicat mâinile şi i-a binecuvântat” (Luca 24.50-51)

3. Mţinile Domnului au vindecat şi mângâiat.

Doi orbi la Ierihon (Matei 20.34), un lepros şi soacra lui Petru (Matei 8.3,15), sunt numai câteva exemple în această privinţă. Peste oricine îşi punea El mâinile era vindecat şi mângâierea divină cobora peste fiinţa aceea.

4. Mâinile Domnului au fost izbăvitoare.

Când Petru a început să se afunde pe mare, Domnul Isus a întins mâna şi l-a izbăvit (Matei 14.31). O de am şti şi noi de câte ori am fost izbăviţi de mâna Domnului în ceasurile marilor pericole!

Am menţionat câteva subiecte în legătură cu rolul mâinilor sfinte ale Domnului arătate în Biblie. Desigur acum pe final nu pot trece cu vederea Mâna care bate la uşa inimii celor nemântuiţi (Apocalipsa 3.20). Preţuind aşa cum se cuvine binecuvântările deosebite ale acestor mâini, să facem şi noi aşa cum în vechime împăratul Ezechia îndemna: „Daţi mâna Domnului!” (2Cronici 30.8).

 

Îngrijorarea – cauza, blestemul şi vindecarea ei

„Cine lucrează cu o mână leneşă sărăceşte, dar mâna celor harnici îmbogăţeşte.” Proverbe 10.4

Mark Twain a spus odată: „Sunt bătrân şi m-am îngrijorat de multe, dar majoritatea lucrurilor de care m-am îngrijorat, nu mi s-au întâmplat niciodată.”

Trăim într-o perioadă nebună a istorie, există o imensă tensiune în jurul nostru şi această tensiune a produs o generaţie de oameni sprijinită pe „instant”. Generaţia nostră îşi înfulecă micul dejun în grabă, o zbugheşte spre birou, sau atelierul de lucru, face slalom spre casă printr-un trafic dement, citeşte presa favorită de divertisment, deschide televizorul, serveşte o cină în faţa televizorului sau a internetului (cu leptopul în faţă),  şi numeşte aceasta o zi …de viaţă!

Cineva a spus: „Sunt atât de ocupat că, dacă mi s-ar întâmpla ceva azi, n-aş avea timp să mă îngrijorez decât peste câteva săptămâni.”

1. Cauza îngrijorării

Dumnezeu nu a vrut ca cei ce-L urmează să fie nişte suflete învinse şi descurajate, aflate într-o continuă căutare după pacea inimii şi a minţii. Cu toate acestea creştinii sunt victimele îngrijorării.

Grija pentru viaţa personală este cauza îngrijorărilor. Grijuri acasă, grijuri la locul de muncă, grijuri în afaceri, teamă de ceea ce se petrece în lume, preocupare obsesivă cu sănătatea, probleme financiare, influenţa lumii de afară, toate acestea produc îngrijorări. Îngrijorarea este contagioasă! Oamenii din lumea care ne înconjoară se îngrijorează – iar noi tindem să cădem în cursa de a privi lucrurile ca toţi ceilalţi. Domnul Isus a spus: „Fiindcă toate aceste lucruri Neamurile (păgânii) le caută.” Îngrijorarea este păgână şi lumească.

O altă cauză a îngrijorărilor este o anumită ignoranţă în ceea ce priveşte natura lui Dumnezeu. Întunericul şi disperarea vor înşfăca sufletul celui ce nu reuşeşte să se ancoreze prin credinţă în realitatea unui Tată Ceresc, iubitor şi plin de grujă. Dumnezeu se îngrijeşte de copii Săi. Domnu Isus a spus că n-ar trebui să acceptăm nici o îngrijorare pentru ziua de mâine, ci că ar trebui să predăm fiecare zi (cu toate nevoile ei) în mâinile Tatălui nostru care ne poartă de grijă. Domnul Isus a spus că trebuie să ne uităm la păsări şi la flori. Un Dumnezeu care se îngrijeşte cu atâta grijă de rândunele, se va îngriji cu siguranţă şi de sfinţi.

2. Blestemul îngrijorărilor

Îngrijorarea nu îmbunătăţeşte niciodată situaţia, ci o înrăutăţeşte. Ea îl vatămă pe cel care se îngrijorează. Din punct de vedere mental el nu mai reuşeşte să gândescă şi acţionează sub tensiune. O anxietate inutilă îi controlează mintea. Din punct de vedere fizic, medicii spun că îngrijorarea face ca stomacul să secrete sucuri dăunătoare pentru sănătate, slăbind rezistenţa organismului faţă de boli.

Din punct de vedere spiritual, descurajarea şi îngrijorarea întunecă capaciatea noastră spirituală de a vedea şi slăbeşte dorinţa noastră după rugăciune şi meditaţie. Domnul Isus spune: „dar năvălesc în ei grijile lumii, care îneacă Cuvântul, şi-l fac astfel neroditor.” Marcu 4.19

Îngrijorarea este vătămătoare pentru cei din jur. Nici un om nu trăieşte pentru sine (Romani 14.7). Este descurajant să-i obligi pe ceilalţi să-ţi asculte vaietele. Prietenii şi vecinii ne privesc şi văd mărturia pe care o depunem când trecem prin încercări şi prin necazuri. Dacă văd că ne îngrijorăm, ne mâhnim, ne descurajăm şi ne sfărâmăm în bucăţi când trecem prin crize – ca şi cum nu am avea nici o sursă de ajutor – atunci au toate motivele să se îndoiască de realitatea Dumnezeului în care spunem că ne încredem.

Vedeţi deci că îngrijorarea este dăunătoare şi pentru reputaţia lui Dumnezeu. Dumnezeu este Atotştiutor şi Atotputernic. Nici o problemă de-a noastră nu-l poate lua prin surprindere. Creştinul care se zbate în îngrijorare afirmă în mod implicit că Dumnezeu nu poate să-i poarte de grijă sau că Dumnezeu nu vrea să-i poarte de grijă.

3. Vindecarea îngrijorărilor

Sfânta Scriptură ne oferă o viaţă de pace, nu de îngrijorare. Domnul Isus a spus: „V-am spus aceste lucruri ca să aveţi pace în Mine. În lume ve-ţi avea necazuri; dar îndrăzniţi, Eu am biruit lumea.” Ioan 16.33

Cei ce sunt în Hristos pot avea pace, în primul rând prin încredere. A te încrede înseamnă a „crede cu străşnicie în onestitatea şi veridicitatea unei alte persoane”. Nu te poţi încrede în Dumnezeu şi să te şi îngrijorezi în acelaş timp.

Putem avea pace, prin dragoste. Romani 8.28 spune: „De altă parte, ştim că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu.” Cei care iubesc pe Dumnezeu respectă poruncile Sale.

Putem avea pace şi prin rugăciune. Biblia spune: „ci în orice lucru, aduceţi cererile voastre la cunoştinţa lui Dumnezeu, prin rugăciuni şi cereri cu mulţumiri. Şi pacea lui Dumnezeu care întrece orice pricepere, vă va păzi inimile şi gândurile în Hristos Isus.” Filipeni 4.6-7

Rugăciunea nu pretinde să ai o calificare specială sau vreo experienţă anterioară. Prima rugăciune a unui om întors de curând la Hristos poate fi la fel de eficace ca şi rugăciunea elaborată a unui preot.

În final, putem avea pace prin „aruncare”. Iată ce ne sfătuişte Biblia: „Smeriţi-vă dar sub mâna tare a lui Dumnezeu, pentru ca la vremea Lui, El să vă înalţe. Şi aruncaţi asupra Lui toate îngrijorările voastre, căci El însuş îngrijeşte de voi.” 1Petru 5.6

O feţiţă s-a rătăcit odată prin pădure. A continuat să meargă toată ziua. Nu a auzit nimic în afară de propriile ei suspine, de foşnetul frunzelor sub paşii ei şi de trosnetul ramurilor care îi biciuiau hainele.. Într-un târziu, ruptă de oboseală, s-a oprit şi s-a aşezat jos. În tăcerea care s-a aşternut a auzit chemările celor ce o căutau. Probabil că ar fi putut şă le audă şi mai înainte dacă ar fi făcut linişte şi n-ar fi făcut zgomot cu alergarea ei.

Adesea, dacă ne-am opri din murmurat, am putea să-L auzim pe Hristos cum ne cheamă la pace şi la slujire. Am putea să-L auzim cum ne cheamădin mijlocul preocupărilor lumii la realităţile eterne ale prezenţei Sale.

Dumnezeu care călăuzeşte universul nostru imens în zborul său grăbit prin spaţiu şi care totuş marchează căderea unei rândunele, care observă fiecare fir de păr care cade din capul nostru va ţine toate lucrurile în stăpânirea Sa.

Dacă nu eşti un creştin – atunci da, ai motive să te îngrijorezi. Biblia spune: „Grozav lucru este să cazi în mâinile Dumnezeului celui viu!” Evrei 10.31

Dacă însă crezi în El, poţi avea pacea care întrece orice pricepere. Supune-te în faţa Domnului, predă-ţi soarta în mâna Lui şi-ţi va fi bine. Ioan 6.47

Tratament pentru … AH1N1

Pivind în jurul nostru parcă mai mult ca oricând se vorbeşte despre boală. Parcă diagnosticele care spun cancer sunt tot mai frecvente acuma un alt stres este şi acesta AH1N1, şi atunci m-am gândit că cel mai bine este să ne uităm în cuvântul lui Dumnezeu să vedem ce ne spune El despre boală, cum trebuie să privească creştinul boala. Cu certitudine la toate problemele cu care ne confruntăm în aceste vremuri gasim răspuns la Cel care are toate răspunsurile, la Dumnezeu.

Relatările biblice referitoare la unele vindecări miraculoase ne dau asigurarea că Dumnezeu este interesat de starea bună a sănătăţii noastre şi demonstrează puterea Sa de a vindeca. Aceste vindecări miraculoase L-au glorificat pe Dumnezeu.

Toată autoritatea şi puterea asupra Diavolului şi bolilor a fost dată fiecărui ucenic al lui Hristos „Apoi Isus a chemat pe cei doisprezece ucenici ai Săi şi le-a dat putere să scoată afară duhurile necurate, şi să tămăduiască orice fel de boală şi orice fel de neputinţă” (Matei 10.1)

Întrucât Domnul Isus a spus : „Dacă rămâneţi în Cuvântul Meu sunteţi în adevăr ucenicii Mei” (Ioan 8.31) acest verset se aplică şi pentru noi astăzi numai dacă rămânem activi în Cuvântul lui Dumnezeu.

„… ori şi cine cere, capătă…” această promisiune este pentru toţi bolnavii. Lucrarea de vindecare a fost dată tuturor celor ce cred Evanghelia, ori practică Cuvântul. „Iată semnele care vor însoţi pe cei ce vor crede în Numele Meu vor scoate draci; vor vorbi în limbi noi; vor lua în mână şerpi; dacă vor bea ceva de moarte, nu-i va vătăma; îşi vor pune mâinile peste bolnavi, şi bolnavii se vor însănătoşa.” (Marcu 16.17-18)

Isus nu a trimis pe nimeni niciodată să predice Evanghelia fără vindecarea bolnavilor. El a spus: „În oricare cetate veţi intra … să vindecaţi pe bolnavii care vor fi acolo …” (Luca 10.8-9) Isus ne-a promis că va continua aceste lucrări ale Sale prin credincioşi tot timpul cât El este cu Tatăl pentru că El spune: „Adevărat, adevărat, vă spun, că, cine crede în Mine, va face şi el lucrările pe care le fac Eu; ba încă va face altele şi mai mari decât acestea pentru că Eu mă duc la Tatăl.” (Ioan 14.12) Toate acestea includ şi vindecarea bolnavilor.

Cuvântul lui Dumnezeu ne încurajează, de asemenea să cultivăm o mentalitate sănătoasă care ne poate favoriza sănătatea fizică „o inimă liniştită este viaţa trupului, dar pizma este putrezirea oaselor” (Prov. 14.30); „O inimă veselă este un bun leac, dar un duh mâhnit usucă oasele.” (Prov.17.22)

Trebuie să ascultăm de El, să credem în El şi să fim cu luare aminte la noi înşine pentru a fi sănătoşi. Sănătatea naturală şi spirituală sunt darurile lui Dumnezeu, comoara cea mai preţioasă pe care trebuie s-o păstrăm cu toată grija şi atenţia.

Miracolul vindecării este chiar în gura ta! Citeşte cu voce tare pentru tine Isaia.53 şi vei vedea rezultatul.