1. În vaduri ape repezi curg 2. Tu torci. Pe vatra veche ard,
Si vuiet dau în cale, Pocnind din vreme-n vreme,
Iar plopi în umedul amurg Trei vreascuri rupte dintr-un gard.
Doinesc eterna jale. Iar flacara lor geme:
Pe malul apei se-mpletesc Clipeste-abia din când în când
Carari ce duc la moara – Cu stingerea-n bataie,
Acolo, mama, te zaresc Lumini cu umbre-amestecând
Pe tine-ntr-o cascioara. Prin colturi de odaie.
3. Cu tine doua fete stau 4. Si firul tau se rupe des,
Si torc în rând cu tine; Caci gânduri te framânta.
Sunt înca mici si tata n-au Spui soapte fara de-nteles,
Si George nu mai vine. Si ochii tai stau tânta.
Un basm cu pajuri si cu zmei Scapi fusul jos; nimic nu zici
Începe-acum o fata, Când fusul se desfira…
Tu taci s-asculti povestea ei Te uiti la el si nu-l ridici,
Si stai îngândurata. Si fetele se mira.
5. O, nu! Nu-i drept sa te-ndoiesti! 6. Într-un târziu, neridicând
La geam tu sari deodata, De jos a ta privire:
Prin noapte-afara lung privesti – – „Eu simt ca voi muri-n curând,
– „Ce vezi?î întreab-o fata. Ca nu-mi mai sunt în fire…
– „Nimic… Mi s-a parut asa! Mai stiu si eu la ce gândeam?
Si jalea te rapune, Aveti si voi un frate…
Si fiecare vorba-a ta Mi s-a parut c-aud la geam
E plâns de-ngropaciune. Cu degetul cum bate.
7. Dar n-a fost el!… Sa-l vad venind, 8. Afara-i vânt si e-nnorat,
As mai trai o viata. Si noaptea e târzie;
E dus, si voi muri dorind Copilele ti s-au culcat –
Sa-l vad o data-n fata. Tu, inima pustie,
Asa vrea poate Dumnezeu, Stai tot la vatra-ncet plângând:
Asa mi-e datul sortii, E dus si nu mai vine!
Sa n-am eu pe baiatul meu S-adormi târziu cu mine-n gând
La cap, în ceasul mortii! Ca sa visezi de mine!
de George Coşbuc
Ungândbun 