Biserica mare din centru. Cine o mai visează? – Vladimir Pustan

pustan 2Nu sunt supărat pe bisericile mici, adică pe cele de la sat cu oameni puțini, ci pe cele ce au vise mici iar acestea pot fi și cu 1.000 de membri.

În bisericile mari există și riscul de a te pierde mai ușor întrucât păstorii au doar o anumită capacitate de a cuprinde întregul, neîmpiedicându-se în detalii.

La noi o biserică mare e o clădire mare cu oameni mulți. După cartea Faptele Apostolilor o biserică mare are o altă definiție.

E biserica ce are un scop mare. Acela de a propovădui Evanghelia până la marginile pământului, oricât de mult sânge ar costa, oricât de mulți bani. Ridicarea celor căzuți, căutarea mielului rătăcit prin smârcurile heroinei, popularea raiului înainte ca Satan să-și umple iadul.

E biserica ce are predicatori mari. Predicatorii mari ce predică cu un limbaj ”de o dulce necuviință” (vorba lui Bossuet), atipici și pasionali, o evanghelie ce să cuprindă musai înălțarea lui Hristos, zidirea sfinților și condamnarea tuturor tipurilor de păcat. Chiar și mestecatul gumei în biserică. Predicatori ce nu trebuie să-și ceară scuze pentru absoluturi.

E biserica ce cuprinde oameni mari. Toți ne naștem mici, dar putem deveni mari.

Biserica lăsată de Hristos a avut oameni ce-au renunțat la locurile de muncă pentru a fi mai eficienți. Și nu numai la pescuit ca Petru, ci la vamă (Matei) și la cabinetul medical (Luca). Oameni ce-au renunțat la averile lor (Barnaba), la religia lor (Pavel), la viața lor (Ștefan). Cu asemenea oameni răstorni lumea. Așa au mișcat-o. Cu viață, sânge și lacrimă. Nouă nu ni se mișcă nici nodul de la cravată.

Au avut o închinare mare. S-au ferit ca dracul de tămâie de programe. Când se rugau și cântau crăpau pereții și după fiecare slujbă trebuiau gletuiți. Aveau șansa de a nu ști ce e șablonul.

Știau că dacă te faci că te rogi, Dumnezeu Se face că te ascultă.

Au avut și dușmani XL. Știu maneliștii ce știu… La început saducheii, apoi iudeii, apoi lumea întreagă. Au înțeles că nu există domnie fără suferință, că dacă vrei să faci ceva îți sar în cap o grămadă de tipi ce nu fac nimic.

Oare mai putem avea biserici mari așezate cu tupeu în centru? Oare putem înțelege că biserica nu e zid ci oameni adunați împreună pentru un timp, pregătindu-se să meargă de colo-colo și să nu vină cu mâna goală când se reîntâlnesc?

Visul depinde de noi. Dacă nu-l veți visa veți fi condamnați să trăiți în continuare coșmarul de azi…

sursa. ciresarii.ro

sursa foto. romaniaevanghelica.wordpress.com

Anunțuri

Priveşte ce a făcut Dumnezeu

cer„Cerurile spun slava lui Dumnezeu, şi întinderea lor vesteşte lucrarea mâinilor Lui.” Psalm 19.1

Proprietarul unei case luxoase primise în vizită o rudă mai îndepărtată. Oaspetele blestema şi batjocorea la orice vorbă. La întrebarea proprietarului, dacă nu se teme de Dumnezeu să vorbească aşa de urât, oaspetele răspunse că el n-a văzut niciodată pe Dumnezeu. A doua zi, cei doi admirau nişte tablouri pictate de fiul proprietarului. Oaspetele întreba mereu: „Cine a făcut tablourile acestea?” şi primea acelaşi răspuns: „Fiul meu.” Oaspetele a spus: „Ce fericit eşti că ai un astfel de fiu dotat!” – „Cum poţi să spui aşa ceva? Tu nu l-ai văzut niciodată pe fiul meu.” – „Este adevărat că nu l-am văzut, dar văd ce a făcut el.”
„În cazul acesta, vino la fereastră şi priveşte ce a făcut Dumnezeu. Nici pe El nu L-am văzut vreodată, dar vedem lucrările Lui.” La aceste cuvinte, batjocoritorului i s-a închis gura.
Da, existenţa lui Dumnezeu se poate vedea în fiecare clipă, dacă privim măreţia creaţiei Sale. Fiecare dintre noi este chemat să creadă că acest Dumnezeu-Creator este şi un Dumnezeu-Mântuitor. Dumnezeu L-a dat pe Fiul Său la cruce, pentru a aduce o mântuire mare celor ce-L acceptă în viaţa lor.

sursa foto. tanarcrestin.net

Viaţa – o călătorie pe mare

corabie2„Timp de mai multe zile am mers încet cu corabia şi nu fără greutate…” Faptele Ap. 27.7

Viaţa noastră se aseamănă cu o călătorie pe mare. Marinarul înţelept poate sa-şi ajusteze pănzele în mod corect, astfel încât chiar şi vânturile contrare să-l ajute să-şi atingă ţinta. Nu trebuie să ne fie frică în mod nejustificat de dificultăţile vieţii s-au să parcurgem distanţe mari pentru a le evita. Apostolul Pavel avea mult mai multe asaltuli la care trebuia să reziste. Credeţi că în toate aceste situaţii grele Pavel a suspinat? NU! Niciodată nu a spus: „Toate acestea sunt împotriva mea”. Dimpotrivă, el putea exclama: „Nici unul din aceste lucruri nu m-a clătinat”. El refuză să se autocompătimească, pentru a nu aglomera în trupul său sentimente care l-ar putea frâna în mersul înainte în viaţă şi în lucrare.

După ce apostolul Pavel a enumerat o mulţime de factori de încordare (stres), care asaltează omenirea, el a dat secretul divin pentru adaptarea cu succes la aceştia: „Cine ne va despărţi pe noi de dragostea lui Hristos? Necazul, sau strâmtorarea… în toate aceste lucruri noi suntem mai mult decât biruitori prin Acela care ne-a iubit.” (Romani 8.35-37)

Iată posibilitatea prin care corabia vieţii noastre poate merge mai departe, poate merge înainte!

 

Nădejdea noastră este El

lumanariCaci este un singur Dumnezeu si este un singur mijlocitor intre Dumnezeu si oameni: Omul Isus Hristos, care S-a dat pe Sine insusi ca pret de rascumparare pentru toti; faptul acesta trebuia adeverit la vremea cuvenita. 1 Tim. 2.5,6

Patru lumânări ardeau pe masă. Era aşa de linişte, în­cât se putea auzi ce „vorbesc”. Prima suspină: „Eu mă numesc pacea, dar oamenii nu mă vreau.” Lumina ei se stinse. Cea de a doua lumânare spuse: „Eu mă numesc credinţa, dar oamenii nu mai doresc să ştie nimic de­spre Dumnezeu.” O adiere de vânt o stinse. A treia spuse tristă: „Eu mă numesc dragostea, dar oamenii se gândesc doar la ei înşişi şi nu la alţii.” O ultimă licări­re şi se stinse şi ea.

Un copil veni în cameră, văzu lumânările stinse şi în­cepu să plângă. „Nu-ţi fie frică”, spuse cea de-a patra lumânare: „Eu mă numesc nădejdea, şi atât timp cât ard, putem aprinde din nou lumânările dragostea, cre­dinţa şi pacea.”

Nădejdea creştină se întemeiază pe o Persoană: Isus Hristos. De aceea este foarte adevărat: „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică.” Mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu pen­tru această nădejde şi cale de a ne întoarce la El.

Indiferent care sunt apăsările tale din aceste zile, indiferent care sunt problemele cu care te confrunţi, chiar daca nu mai vezi nici o iesire vreau sa vezi lângă tine pe Domnul Isus care este NĂDEJDEA noastră, un sprijin care nu lipseşte nici odată în nevoi. Haideţi să ne sprijinim pe El.

Locţiitorul meu!

images„El (Isus) a purtat păcatele noas­tre în trupul Său, pe lemn…” 1 Petru 2.24

Se povesteşte că în Orient erau odată doi fraţi. Unul dintre ei trăia numai în desfrâu, iar celălalt, dimpotrivă, era un om cu frica lui Dumnezeu. Acesta l-a îndemnat mereu pe fratele său să se îndepărteze de calea desfrâului şi să pornească pe calea credinţei şi a pocăinţei. Dar neascultarea l-a dus din rău în mai rău, până acolo încât a săvârşit o crimă.

 Cu hainele pătate de sânge, acel om nelegiuit dădu buzna într-o seară în casa fratelui său, strigând: „Frate, scapă-mă! Am omorât un om; poliţia este pe urmele mele.” Cel cu frica lui Dumnezeu a fost gata imediat să facă tot ce-i stătea în putere pentru salvarea fratelui său. La repezeală, ei schimbară hainele. Cel nevinovat se îmbrăcă în hainele pătate de sânge; cel vinovat luă haina nepătată. Când sosi poliţia, îl arestă pe cel cu hai­nele pătate de sânge. La judecată, el nu a avut niciun gând de apărare. El repeta mereu în gândul său: „Ştiu că trebuie să mor pentru crima fratelui meu.” După ce a fost condamnat la moarte, a fost întrebat care îi este ultima dorinţă. El şi-a arătat dorinţa de a scrie o scri­soare fratelui său. Şi cum o astfel de dorinţă se respec­tă, celui din închisoare i se permise să scrie fratelui său.

Acel frate nelegiuit primi scrisoarea chiar în clipa când fratele său urma să fie executat. În scrisoare era scris: „Scumpul meu fra­te! În momentul când tu citeşti aceste rânduri, eu mor în locul tău, îmbrăcat în hainele tale pătate de sânge. Iar tu, îmbrăcat în hainele mele, vei trăi, dar de acum înainte, te rog, porneşte pe calea credinţei în Isus Hristos.”

Adevăratul vinovat se strădui, cuprins de remuşcări, să oprească execuţia; era însă prea târziu. Crima co­misă a fost ispăşită de locţiitorul său. Justiţia a fost satisfăcută prin jertfa fratelui său.

Să înţelegem prin această istorioară ce a făcut Mân­tuitorul la cruce pentru noi! Toţi suntem morţi în păca­tele şi în greşelile noastre. Dar la împlinirea vremii, conform planului de mântuire al lui Dumnezeu, Mântui­torul a venit în lumea noastră şi a luat asupra Lui pe­deapsa care ni se cuvenea nouă. Mântuitorul este astfel Locţiitorul nostru în judecata ce trebuia să cadă asupra noastră.. El a făcut această lucrare din dragos­te pentru mântuirea sufletelor noastre. Fericit este cel care prin credinţă a primit acest adevăr, se bucură de el şi poate spune: Mântuitorul a murit în locul meu!

Dragostea mamei…

mamaUn baiat de 16 ani a facut o calatorie in strainatate… Dupa un timp, cand sa intors acasa la aeroport il astepta mama lui cu lacrimi de bucurie in ochi. Cand a ajuns si-a strans baiatul in brate cat de tare a putut deoarece i-a fost foarte dor de el.

Baiatul insa i-a spus: “mama stiu ca ma iubesti… mult, dar daca ma strangi asa de tare in brate in fata atator oameni ca pe un copil mic… ma faci de rusine!”
Cu aceste vorbe a ranit-o foarte tare pe mama lui care se gandea ca… fiul ei nu se bucura din tot sufletul ca o revede.
Dupa alti 6 ani fiul ei a plecat iar intr-o calatorie in strainatate si desi avea deja 21 de ani, mama lui a mers cu el la aeroport sa il conduca sa isi ia ramas bun de la el.
Dar de data aceasta nu si-a imbratisat fiul ci s-a intors cu spatele plangand foarte tare si zicandu-i doar atat: „Ramas bun fiule si sa ai grija de tine”.
Dupa o vreme, cand baiatul s-a intors din calatorie… mama lui nu il mai astepta in gara… Cand a ajuns acasa a gasit pe masa un buchet de flori si langa flori o scrisoare de la mama lui…
Curios a deschis-o si a inceput sa o citeasca, iar dupa ce a terminat a cazut jos plangand si distrus… era cel mai urat si rau moment din viata lui.
Iata ce scria in scrisoare:
„Fiul meu drag, cu 6 ani in urma, cand te-ai intors acasa, aveam lacrimi de bucurie in ochi si te-am strans cu drag in brate, dar cand tu vei citi randurile acestea… eu voi fi deja in cimitir intr-un mormant… pentru ca am murit de cancer…
Cand ai plecat ultima data nu te-am mai starns in brate, ci ti-am intors spatele… ca sa nu te fac de rusine in fata oamenilor strangandu-te in brate ca pe un copil mic… dar am plans foarte tare pentru ca am stiut ca te voi vedea pentru ultima data.
Te iubesc foarte mult si ma voi ruga Domnului pentru tine… iar dragostea mea va veghea intotdeauna asupra ta!
Cu mult drag, mama.

Va invit la meditatie…

Gândurile lui Dumnezeu

ganduri de pace„Cât de nepătrunse mi se par gân­durile tale, Dumnezeule, şi cât de mare este numărul lor! Dacă le nu­măr, sunt mai multe decât boabele de nisip.” Psalm 139.17-18

„Căci gândurile Mele nu sunt gândurile voastre, şi căile voastre nu sunt căile Mele, zice Domnul” (Isaia 55.8).

„Căci Eu ştiu gândurile pe care le am cu privire la voi, zice Domnul, gânduri de pace şi nu de nenorocire, ca să vă dau un viitor şi o nădejde” (leremia 29.11).

 „O, adâncul bogăţiei, înţelepciunii şi ştiinţei lui Dumnezeul Cât de nepătrunse sunt judecăţile Lui, şi cât de neînţelese sunt căile Lui! Şi în adevăr, cine a cunoscut gândul Domnului? Sau cine a fost sfetnicul Lui?” (Romani 11.33-34).

 „Dragostea lui Dumnezeu faţă de noi s-a arătat prin faptul că Dumnezeu a trimis în lume pe singurul Său Fiu… ca jertfă de ispăşire pentru păcatele noastre” (1 loan 4.9-10).

 „Ştiu că Tu (Dumnezeule) poţi totul şi că nimic nu poate sta împotriva gândurilor Tale” (Iov 42.2).

Care e visul tău?

vise„Iosif a mai visat un alt vis” (Geneza 37:9)

Când vine vorba de vise, Iosif ne învăţă două principii importante:

1. Păstrează-ţi visul viu! Se povesteşte că un cuplu cărora le plăceau foarte mult ciupercile, au cumpărat mai multe kilo­grame de la un vânzător de pe marginea drumului. Au preparat omletă cu ciuperci, salată de ciu­perci, supă de ciuperci şi au făcut chiar un desert de ciuperci. Pisica lor s-a îndopat cu resturile de ciuperci. Mai târziu femeia s-a dus în bucătărie şi a găsit pisica întinsă pe podea, abia mai respirând. A sunat imediat la un veterinar care i-a spus că a mâncat probabil ceva ciuperci otrăvi­toare şi a sfătuit-o să meargă la spital. După ce li s-au făcut spălaturi la stomac, cuplul s-a întors acasă aşteptându-se să găsească pisica întinsă pe podea fără viaţă. În schimb, pisica se afla în­tr-un colţ înconjurată de câţiva puişori. Ceea ce au crezut ei că sunt durerile morţii erau de fapt durerile naşterii! Când crezi că visul tău abia mai respiră, continuă să crezi în Dumnezeu; eşti mai aproape de a da viaţă decât ai fost vreodată.

2. Visează din nou, dar lucruri mai măreţe! Iosif a avut un al doilea vis, unul şi mai mare! „Soarele, luna şi unsprezece stele se aruncau cu faţa la pământ înaintea mea” (Geneza 37:9). Dacă ţi-ai abandonat visul din cauza descurajării, ridică-te şi revendică-l. Dacă l-ai împlinit deja, cere-i iui Dumnezeu unul mai mare. Tu zici, „dar provo­carea pare prea mare pentru mine”. Nu e prea mare pentru Dumnezeu. În Cuvântul Său, El în­treabă: „Este oare ceva prea greu pentru Domnul?” (Geneza 18:14). Ai putea muri cu visul tău în faza de proiect sau în construcţie, ori poţi să-l laşi altuia să-l împlinească, dar trebuie să-L cauţi pe Dumnezeu şi să visezi din nou!

Astăzi este timp pentru rugăciune!

rugaciune 3Daniel 6.1-16

Imperiul „capului de aur” a trecut într-o singură noapte. Prezent la formarea lui, Daniel a asistat şi la căderea lui, şap­tezeci de ani mai târziu. Şi îl regăsim pe profet, bătrân la peste nouăzeci de ani, dominând evenimentele şi persoanele. El nu este mai impresionat de strălucirea omului, cum este de pră­buşirea lui. Deşi străin, el i-a slujit cu tot atâta conştiinciozitate şi pe îngâmfatul Nebucadneţar, şi pe lumescul Belşaţar şi, cum va face acum, pe slabul Darius (comp. cu 1 Petru 2.18…). Această fidelitate atrage asupra lui încrederea suveranului, dar totodată şi invidia colegilor. Ei uneltesc împotriva lui, iar împăratul, indus în eroare de demersul lor ipocrit, îşi sem­nează decretul irevocabil. Daniel însă, slujitorul său atât de bun, n-a putut să se supună acestui decret. Şi, în adevăr, a fost nevoie ca acest complot să fie ţesut, pentru ca noi să pu­tem afla că omul lui Dumnezeu avea un obicei sfânt. De trei ori pe zi, el îngenunchea în camera lui, pentru a-L chema pe Dumnezeul său (1 Împăraţi 8.48,50 şi Psalmul 55.17).

            Dragi prieteni, noi astăzi putem să ne punem pe genunchi ori de câte ori dorim, fără să fim hărţuiţi. Să facem uz de acest privilegiu, pentru a găsi în el, ca şi Daniel, izvorul tainic al puterii şi al înţelepciunii!