Art.4 Noi credem că Dumnezeu a creat îngerii.
a. Îngerii
Îngerii sunt făpturi spirituale, create de Dumnezeu, fără păcat, puşi în slujba Sa (Gen. 19:15; Apoc. 19:9-10). Ei îndeplinesc şi diferite slujbe „pentru cei ce vor moşteni mântuirea „(Evr. 1:14; Luca 15:10; Fapte 10:4-6,27; 23:24 etc).
Îngerii sunt, totodată şi cei care duc la îndeplinire voinţa lui Dumnezeu executând hotărârea mâniei Lui în ce priveşte pedepsirea celor răi (Mat. 13:39-41,49).
Sunt mai multe feluri de îngeri care poartă diferite nume, ca: Arhanghelul Mihail, Arhanghelul Gabriel, serafimii şi heruvimii etc. Fiecare categorie are altă însărcinare (Gen. 3:24; Isaia 6:6-7; Iuda v. 9; Luca 1:26; Iosua 5:13-15).
b. Căderea lui Lucifer şi a altor îngeri
Diavolul a fost odată luceafăr strălucitor, dar mândrin-du-se a căzut. Astăzi este căpetenia îngerilor răi, care nu şi-au păstrat locul şi au căzut (Isaia 14:12-14; Iuda 6; 2 Petru 2:4).
Numele lui înseamnă defăimător şi dezbinator. El este numit diavol şi satana, el înşeală întreaga omenire (Apoc. 12:9) şi toţi oamenii necredincioşi zac sub puterea lui (Fapte 26:18; Apoc. 12:7-8; 2 Petru 2:4). El este stăpânul şi dumnezeul veacului acestuia (2 Cor. 4:3-4; Ioan 14:30; Fapte 26:17-18), ucigător de oameni (Genesa 3:4-5), părintele minciunii (Ioan 8:44), ispititorul (Matei 4:3; 1 Tes. 3:5) şi uneltitorul împotriva copiilor lui Dumnezeu (Iov 1, 9-11; Efeseni 2:16).
El a fost biruit prin jertfa lui Isus Hristos (Ioan 14:30-31; Efeseni 2:16).
Soarta lui va fi aruncarea în iazul cel de foc împreună cu îngerii lui (Mat. 25:41; Apoc. 20:10).
Art.5 Noi credem că Dumnezeu l-a creat pe om din ţărână.
Omul a fost creat după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu: trup, suflet şi duh (Gen. 1:26; 2:27; 1 Tes. 5:23). Omul este o trinitate.
Omul a fost creat curat şi nevinovat, el a fost aşezat în grădina Edenului ca s-o lucreze şi s-o păzească (Gen 2:15). El a fost înzestrat cu toate atributele unei fiinţe făcute după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu: sentimente, raţiune şi voinţă.
Art.6 Noi credem că păcatul a intrat în lume datorită neascultării omului de
porunca lui Dumnezeu.
„Domnul Dumnezeu a dat omului porunca aceasta: «Poţi să mănânci după plăcere din orice pom din grădină; dar din pomul cunoştinţei binelui şi răului să nu mănânci, căci în ziua în care vei mânca din el, vei muri negreşit»” (Gen. 2:16-17).
Lăsându-se ispitit de diavolul, şarpele cel vechi, prin femeie, omul a călcat porunca pe care o primise de la Dumnezeu şi astfel, prin libera sa voinţă, a devenit rob al păcatului, vrăjmaş al lui Dumnezeu, din care cauză a fost dat afară din Eden şi supus suferinţei, trudei şi morţii (Gen. 3). Odată cu căderea sa, Adam i-a tras pe toţi oamenii, care sunt urmaşii săi, în păcat. Toţi au păcătuit (Rom. 5:10-12; Efeseni 2:1-2). Din această pricină nimeni nu se poate mântui singur sau un frate pe fratele său (Ps. 49:7-8). Prin Harul lui Dumnezeu, care este arătat prin Isus Hristos, omul poate fi scăpat din starea de robie a păcatului (Rom. 5:19-21), iar necazurile, truda şi moartea pot conlucra spre binele lui (Rom. 8:28-30; Rom. 5:3-4; Fapte 14:22).
Păcatul venit în lume prin neascultarea primilor oameni a afectat întreaga omenire (Rom. 5:19).
Păcat este orice încălcare a Cuvântului, voinţei şi poruncii lui Dumnezeu (Rom. 3:23; Gal. 5:19-21). Omul păcătuieşte prin omiterea împlinirii binelui cerut de Dumnezeu sau prin comiterea lucrurilor împotriva voii Sale.
Păcat este orice fel de faptă care întinează trupul, sufletul şi duhul: curvia şi preacurvia, necumpătarea, trândăvia, îmbuibarea, împovărarea cu gânduri lumeşti, gânduri rele, sinuciderea, avorturile, vorbirea de rău, vrajba, minciuna, făţărnicia, furtul, înşelătoria, neajutorarea sfinţilor în caz de nevoie, precum şi chinuirea animalelor (Gen. 38:2-10; Prov. 12:10; Rom. 12:13; Gal. 5:19-21; Apoc. 21:8).
La fel este păcat: necredinţa, nepăsarea, nesocotirea harului venit prin Isus Hristos, lipsa temerii de Dumnezeu, luarea în deşert a Numelui Său, idolatria, superstiţiile, vrăjitoriile etc.
Păcatul, o dată înfăptuit, este urmat de consecinţe (Gal. 6:8). El este boldul morţii şi atrage după sine pedeapsa veşnică a lui Dumnezeu (Apoc. 22:15; 21:8). Plata păcatului este moartea (Rom. 6:23).
Art.7 Noi credem că harul lui Dumnezeu a făcut şi face posibilă mântuirea omului prin jertfa Domnului Isus Hristos.
Harul este bunătatea şi iubirea nemărginită a lui Dumnezeu, arătat prin Domnul nostru Isus Hristos, faţă de noi păcătoşii (loan 1:17; Efeseni 2:4-7). Nimeni nu se poate mântui prin propriile sale fapte sau binefaceri şi nici prin faptele Legii Vechiului Testament, decât prin Isus Hristos (Gal. 2:27; Efeseni 2:5-9). Harul lucrează împreună cu credinţa. Prin har se capătă trecere înaintea lui Dumnezeu (1 Cor. 15:9-10). Harul este sursa binecuvântărilor (Efeseni 4:7-8; 1 Cor. 15:10; 2 Cor. 1:15; 1 Petru 4:10).
Prin har, Dumnezeu ne învaţă cum să trăim în veacul de acum cu cumpătare, dreptate şi evlavie (Tit 2:11-12).
Harul este mai presus de mulţimea păcatelor, întrecând mărimea şi mulţimea lor (Rom. 5:20). El poate fi înmulţit în noi în măsura cunoştinţei de Dumnezeu (2 Petru 1:2). El întăreşte inima (Evrei 13:9), ne creşte sufleteşte (2 Petru 3:18) şi drege vorbirea noastră (Col. 4:6).
„Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică” (loan 3:16).
Art.8 Noi credem că mântuirea este condiţionată de credinţă, pocăinţă şi naşterea din nou.
a. Credinţa. „Credinţa este o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite şi o puternică încredinţare despre lucrurile care nu se văd” (Evrei 11:1, 2 Cor. 4:18).
Credinţa vine prin auzirea Cuvântului lui Dumnezeu (Rom. 10:17). Adevărata credinţă porneşte din inimă (Rom. 10:9). Prin credinţa din inimă se primeşte neprihănirea (Rom. 10:10), mântuirea (Efeseni 2:8), curăţirea inimii (Fapte 15:9), iertarea (Galateni 2:16; Efeseni 2:8; Galateni 3:22), moştenirea şi dreptul de a ne numi copiii lui Dumnezeu (Galateni 3:26).
Fără credinţă nimeni nu poate fi plăcut lui Dumnezeu (Evrei 11:6). Credinţa este adevărată şi activă numai atunci când este însoţită de fapte (Iacov 2:14-22). Toţi trebuie să păstrăm credinţa care s-a dat odată pentru totdeauna sfinţilor (Iuda v. 3).
În timpul din urmă, mulţi se vor lepăda de credinţa adevărată (1 Tim. 4:1-4). Peste cei ce refuză să creadă adevărul, Dumnezeu lasă o lucrare de rătăcire, drept consecinţă să creadă o minciună spre a fi osândiţi (2 Tes. 2:11-12).
Pentru cei care cred, totul este posibil: iertare, vindecări de boli etc. (Mat. 8:13; loan 14:12).
b. Pocăinţa. Pocăinţa este o poruncă a Domnului Isus (Marcu 1:14-15). Ea reprezintă întoarcerea omului la Dumnezeu de pe căile rătăcite ale păcatului (Isaia 55:7), schimbarea totală a vieţii vechi cu una nouă, după Cuvântul lui Dumnezeu (Rom. 2:4), schimbarea gândirii omului. Ea înseamnă căinţă pentru viaţa trăită în necunoştinţă de Dumnezeu şi încetarea de a mai păcătui (Tit 2:11-13; Plângerile lui Ieremia 3:39-40). „Cine îşi ascunde fărădelegile, nu propăşeşte, dar cine le mărturiseşte şi se lasă de ele capătă îndurare” (Prov. 28:13).
Dumnezeu îi cheamă pe toţi oamenii la pocăinţă, voind să nu piară nici unul dintre ei (2 Petru 3:9), ci să ajungă la mântuire (Timotei 2:4). Chiar când păcătuieşte un credincios, el este îndemnat să se pocăiască de faptele săvârşite (Apoc. 2:5; Galateni 6:1). Pocăinţa este adevărată numai când este făcută dintr-o inimă sinceră şi curată, care caută să îndrepte pagubele şi greşelile faţă de aproapele nostru (Luca 19:8; Fapte 20:20-21).
c. Naşterea din nou. Nimeni nu poate deveni un copil al lui Dumnezeu dacă nu este, mai întâi, născut din nou (loan 3:5-8). Oricât de bun ar fi un om, dacă nu este născut din nou, nu poate moşteni Împărăţia lui Dumnezeu (loan 3:3-5). Omul se compune din trup, suflet şi duh.
Câtă vreme omul trăieşte în păcat, trupul face ce voieşte, târând sufletul şi duhul, întinându-le prin pofte, patimi, păcate. În felul acesta duhul este mort faţă de Dumnezeu (1 Tes. 5:23, Efeseni 2:1-3).
În urma auzirii Cuvântului lui Dumnezeu vine credinţa mântuitoare (Romani 10:17), urmează pocăinţa (Fapte 2:37-38) şi naşterea din nou prin Cuvântul lui Dumnezeu şi Duhul Sfânt (Ioan 3:5, Iacov 1:18, 1 Petru 1:23, Tit 3:5).
Cel ce este născut din nou nu mai face ce voieşte ci el umblă şi se lasă cârmuit de Duhul (Galateni 5:25), având în fiinţa sa cârmuirea Duhului Sfânt (Romani 8:1,14).
Fără naşterea din nou nu are valoare nici credinţa (Iacov 2:19), nici cunoştinţa (Rom. 1:32) şi nici botezul în apă (Fapte 8:13-24). Cei ce sunt născuţi din Dumnezeu nu păcătuiesc (1 loan 3:9; 5:18), iar cei ce păcătuiesc nu sunt născuţi din nou (1 loan 3:6-10).
Ungândbun 