Totuşi… unde sunt evreii?

Reblogged from Armonia Magazin SUA: 

Iată o întrebare care pentru mulți cercetatori și  istorici devine tot mai actuală.

Un prim răspuns, și fără  un efort deosebit, este la îndemâna oricui: în primul rând, în Israel, (re) înființat la 14 Mai 1948 și asezat in limitele ținutului istoric biblic, iar în al doilea rând în diaspora, evrei răspânditi aproape peste tot, în rândul multor națiuni.
Astfel, printr-un simplu calcul statistic, ajungem la concluzia că numărul evreilor din întrega lume se ridică la aproximativ 10 milioane (8 milioane populatia statului Israel, la care se adaugă aproximativ 2 milioane din diaspora).
Comparand însă relitatea cu unele profetii biblice făcute  de Însusi  Dumnezeu, si redate in cartea Geneza, unii  istorici sunt predispusi să ridice câteva semne de intrebare privind răspunsul enuntat in titlul :”Unde sunt totusi evreii ?”

Read more ….

„Eu sunt cel ce sunt”

După ce l-a lăsat pe Moise să stea umilit patruzeci de ani lângă turmele socrului său Ietro, în câmpiile Madianului, Dumnezeu i s-a arătat în tufişul arzând şi i-a zis: „Eu sunt Domnul. Eu M-am arătat lui Avraam, lui Isac şi lui Iacov, ca Dumnezeul cel Atotputernic; dar n-am fost cunoscut de el sub Numele Meu ca „Domnul” (Iehova)” Exodul 6.2,3

Dacă vom citi cartea Genesa vom vedea felul în care L-au cunoscut oamenii pe Dumnezeu. În capitolele 12 şi 13 El este numit Domnul, Cel existent prin Sine însuş, Cel veşnic, Cel ce a fost dintotdeauna şi întotdeauna va fi.

În capitolul 14 al Genezei, Avraam ise adresează Domnului, numindu-L: Cel Prea Înalt. În versetul 20, Dumnezeu este Cel ce biruieşte în luptă. Este important să-L cunoaştem pe Dumnezeu şi în felul acesta. fiecare dintre noi avem luptele noastre în care nu putem birui singuri. Este bine să ştim că avem pe Cineva căruia putem să-I încredinţăm conducerea vieţii noastre cu siguranţa că El ne va face parte de biruinţă. În versetul 19, Dumnezeu este Ziditorul cerului şi al pământului. El nu este doar Creatorul, ci şi Susţinătorul, Păstrătorul Universului (Evrei 1.3). Ca şi Avraam şi noi suntem datori să ne supunem lui Dumnezeu şi să zicem: „Ridic mâna spre Domnul Dumnezeul Cel Prea Înalt” (versetul 22). Supunerea sa faţă de Dumnezeu l-a determinat să nu poată accepta nici un fel de dar din partea împăratului care reprezenta răul. Vom fi în stare şi noi să facem ca el? Este ataşamentulnostru faţă de Dumnezeu la fel de puternic ca şi al lui?

În Geneza 15.1,2 (în originalul ebraic) Avraam Îl numeşte pe Dumnzeu ca cel Atotputernic, Cel tare, Cel pentru care nimic nu este imposibil. Tot aşa cum o mamă îşi îngrijeşte, hrăneşte , linişteşte şi satisface copilul, şi Dumnezeu le poartă de grijă celor ce sunt ai Lui.

După ani , Domnul i-a vorbit lui Israel (Iacov) spunând: „Eu sunt Dumnezeul tatălui tău.” Vedem în această expresie trecerea credinţei de la Avraam, la Isaac şi apoi la Iacov. De la bunic, moştenirea credinţei se scurge la fiu şi mai la nepot. Dumnezue ne-a poruncit să vestim lucrările Lui copiilor noştri, ca şi ei să-şi înveţe copiii lor, şi aşa ştafeta să fie trecută la cei ce se vor naşte, pentru ca şi ei să-şi pună încrederea în Dumnezeu. (Psalmul 78.5-7)

Este foarte important ca să le spunem copiilor noştri despre Dumnezeul existent prin Sine, Cel veşnic, Creatorul şi Susţănătorul cerului şi al pământului cu tot ce este pe el, Dumnezeul oştirilor, Stăpânul nostru, Cel ce ne hrăneşte şi ne îngrijeşte, Cel ce ne face roditori. Aceasta este cea dintâi cale prin care vor afla de existenţa Lui şi se vor pătrunde de sentimentul de responsabilitate în faţa Celui ce ne este tuturor Creator şi Judecător drept.

Mai este însă şi un alt nume prin care trebuie să-L cunoaştem pe Dumnezeu: „Dumnezeul mântuirii noastre! „Eu sunt cel ce sunt!” Când i-a vorbit din tufişul arzând, Dumnezeu i-a spus lui Moise: „Mă voi arăta poporului într-un fel nou, pe care nu-l cunoaşteţi”.

Cu  patru sute de ani înainte, copii lui Israel se pogorâseră în Egipt după mâncare şi o viaţă mai bună. Ce începuse atunci frumos s-a transformat treptat într-o cruntă robie. Prin puterile lor, ei nu s-ar fi putut elibera singuri. În mila Sa cea mare Dumnezeu a privit la suferinţele lor şi s-a pogorât să-i izbăvească cu braţ puternic. Eliberare! Ce minunată experienţă! „Eu sunt Cel ce sunt” a venit ca să le dea ceea ce aveau ei nevoie. Acesta este noul nume pe care li l-a dăruit Dumnezeu israeliţilor.

Tot aşa cum copiii lui Israel au ajuns sclavi în egipt, mulţi oameni de azi, căutând o viaţă mai bună, au ajuns în sclavia păcatului. În căutarea ta după fericire, fii atent! Cercetează toate lucrurile şă păstrează ce este bun. Dacă ai ajuns înşelat şi robit de patimi şi păcat, ţine minte că exită un Dumnezeu al eliberării! Dă-i voie Lui să ţi se descopere ca Cel de care ai neaparată trebuinţă!

BENEDICTUS BENEDICAT!

Citind postarea lui Marius Cruceru m-am gândit oare dece atâţia tineri şi tinere nu sunt cea ce Dumnezeu ar vrea să fie în biserică. M-am gândit la următoare meditaţie plecând de la Cuvântul lui Dumnezeu scris în Geneza 48.20 unde spune: „El i-a bimecuvântat în ziua aceea, şi a zis: „Numele tău îl vor întrebuinţa Israeliţii când vor binecuvânta, zicând: „Dumnezeu să Se poarte cu tine cum S-a purtat cu Efraim şi cu Manase!” Şi a pus astfel pe Efraim înaintea lui Manase”.

În zilele noastre suntem copleşiţi de tot felul de veşti senzaţionale şi tot felul de descoperiri noi. Noile mijloace de comunicare răspândesc orice noutate apărută într-un timp record în toate colţurile lumii, şi credincioşii sunt şi ei atraşi în curentul acestacă tot ce are valoare trebuie să fie ceva nou şi senzaţional!

Dumnezeu are pregătite în linişte unele binecuvântări pentru noi şi noi nu le luăm în seamă, deci nu le putem primi. familiile noastre ar fi mai sănătoase dacă noi ne-am aduce aminte de vechile lucrări sfinte din Biblie, cum este şi aceasta din versetul de mai sus – BINECUVÂNTAREA TATĂLUI –

Poate că Iacov nu poseda bunuri materiale pe care să le lase după el, Biblia ne spune că era bătrân avea 147 de ani, că era bolnav şi aproape orb. Totuş poseda o mare valoare, pe care s-o poată lăsa ca moştenire: Binecuvântările lui!

Dacă observăm el nu l-a binecuvântat numai pe fiul său Iosif, ci el a fost luminat de sus şi astfel el a putut să întrevadă şi viitorul nepoţilor săi, având o binecuvântare deosebită pentru Efraim şi Manase. Binecuvânatarea a avut o aşa de mare însemnătate pentru că ea a fost scrisă pe paginile Scripturii: „Dumnezeu să Se poarte cu tine, cum S-a purtat cu Efraim şi cu Manase!”

Vă încurajez astăzi săă ne întoarcem la normele biblice şi atunci avem numai de câştigat, vom avea şi astăzi nişte experienţe uriaşe cu Dumnezeu.

Prin meditaţia mea să dau curaj de a cere binecuvântarea lui Dumnezeu şi de a primio pentru ca apoi să o putem transmite mai departe această binecuvântare. Soţilor, taţilor vă încurajez să nu uitaţi că voi sunte-ţi preoţi în casele voastre, sunte-ţi lucrători cu Dumnezeu în familiile voastre.

O dată Luther, Bugenhagen şi Melanchton au cugetat care ar putea fi acea rugăciune scurtă de mulţumire înaintea unei mese şi care să cuprindă în ea tot ceea ce ar constitui nădejdea unui suflet omenesc. În două simple cuvinte, Melachton a găsit ceva foarete scurt dar plin de substanţă, el a zis: „BENEDICTUS BENIDICAT” – ceea ce înseamnă: „cel binecuvânatat să binecuvinteze şi pe alţii!”

Fie ca această rugăciune stimaţi bărbaţi să ne însufleţească şi să devină conţinutul vieţii noastre! Noi suntem chemaţi să binecuvântăm! dacă vom trăi astfel cred că şi familiile noastre vor fi transfosrmate şi vom avea familii puternice şi atunci cand avem familii puternice avem si biserici puternice. Doamne ajutăne la aceasta în noul an!