Darurile Spirituale (3)

Ieri am putut să observăm că darurile spirituale le putem împărţi în trei grupe şi le-am numit „darurile de echipare”, „darurile motivaţionale” şi „darurile de manifestare”. Înainte de a discuta în mod particular despre darurile spirituale, m-am gândit că astăzi ar fi bine să mai vorbim puţin despre ceva, şi anume despre Cel care este dătătorul darurilo şi puţin despre recipienţii darurilor spirituale.

Dătătorul darurilor

Toate darurile spirituale vin de la o singură sursă – Dumnezeu. Iacov, în epistola sa recunoaşte acest lucru când scrie: „orice ni se dă bun şi orice dar desăvârşit este de sus, pogorându-se de la Tatăl luminilor, în care nu este nici schimbare, nici umbră de mutare” (Iacov 1.17). Dumnezeu Tatăl, întotdeauna a dat lucruri bune oamenilor. El nu S-a supărat niciodată, şi nu I-a părut rău de darurile date (Romani 11.29). Tot ceea ce avem sau deţinem este de la Dumnezeu (1Corinteni 4.7).

Unii comentatori biblici afirmă că pentru darurile descrise în Efeseni 4, dătătorul este Hristos cel Înălţat.

„Dar fiecăruia din noi harul i-a fost dat după măsura darului lui Hristos. De aceea este zis: „S-a suit sus, a luat robia roabă, şi a dat daruri oamenilor” (Efeseni 4.7-8)

Înălţarea lui Hristos I-a adus autoritate şi putere universală, şi ca rezultat El a turnat peste Biserica Sa în care domneşte, atât Duhul cât şi darurile Duhului ca s-o zidească sau s-o aducă la maturitate. B. Graham vorbind despre originea darurilor spirituale sublinează că „darurile ne vin din partea Duhului Sfânt”. În fond, în alcătuirea Bisericii totul vine de sus, deşi omul are partea lui în primirea harului şi slujirea lui Dumnezeu.

Desigur am observat că, în repartizarea darurilor spirituale este implicat Dumnezeu Tatăl, hristos şi Duhul Sfânt. Persoanele Trinităţii sunt împreună implicate în toate aspectele care privesc binele Bisericii. Toate darurile spirituale ne sunt date de Tatăl, prin harul manifestat de Fiul pentru noi, şi se manifestă în Biserică sub directa supraveghere a Duhului Sfânt.

Dacă grupările rligioase sunt adesea aşa sărace în daruri, nu este din cauza Duhului Sfânt, ci din cauza oamenilor care împiedidică apariţia darurilo la ceilalţi, sau refuză să răspundă vocaşiei ce le este adresată personal. Să lăsăm pe Duhul să acţioneze prin noi şi în mijlocul nostru, El v-a îmbogăţi Biserica cu toate darurile care îi sunt necesare.

Recipienţii darurilor spirituale

În trupul lui hristos toţi membrii sunt importanţi. Ei primesc câte un dar sau mai multe, în vederea misiunii ce trebuie s- împlinească. Darurile sunt date membrilor trupului lui Hristos. Dumnezeu, în adevăr „ne-a binecuvântat cu tot felul de binecuvântări duhovniceşti, în locurile cereşti, în Hristos” (Efeseni 1.3). „Dacă vrem ca darurile care sunt ale noastre „în Hristos” să devină ale noastre în experienţă, trebuie să ştim pe ce cale ni le putem însuşi” spunea Watchman Nee în scrierile sale.

Toate binecuvântările duhovniceşti ne sunt date pe o bază precisă. Darurile lui Dumnezeu sunt date gratuit, dar din partea noastră trebuie îndeplinite anumite condiţii pentru ca primirea lor să fie posibilă. Pasaju din Faptele Apostolilor 2. 38-39 ne arată care sunt condiţiile de primire a darurilor Duhului Sfânt. Aceste condiţii sunt simple şi sunt două pocăinţa (care este o schimbare a felului de a gândi) şi botezul (este o expresie exterioară a unei credinţe interioare).

Îndeplinirea cestor două condiţii ne oferă iertarea şi darul Duhului Sfânt, unii iau numai iertarea, dar dacă Dumnezeu ne oferă şi darul Duhul, de ce să nu mi-l însuşim?

Toţi credincioşii care primesc iertarea în Duhul Sfânt, pot să manifeste darurile spirituale în vieţile lor (Fapte 2.4; 8.5, 15-17; 19.1-7; s.a.)

Ce privilegiu minunat să ştim că prin harul lui Dumnezeu suntem buni la ceva, şi că Domnul în Biserica Lui, are nevoie de noi!

Nu există numai o clasă privilegiată de credincioşi care poate primi daruri spirituale. Dumnezeu are daruri pentru toţi. Noi vom manifesta darurile pe baza credinţei. „Deoarece avem felurite daruri, după harul care ne-a fost dat fiecăruia” să întrebuinţăm darul „după măsura credinţei” (Romani 12.6,7).

va urma